17 iunie 2012

Oltencele cuceresc Timisoara

          După planificări spontane, care au durat 30 de secunde, cam cât m-a întrebat Oana dacă vreau să merg cu ea la Timișoara în perioada 27-30 iunie, vă anunț că...la naiba, am anunțat deja! Da, ideea e că pe 27 iunie purcedem spre orașul de pe Bega, unde o să stăm efectiv doar două zile (28 și 29), pe 30 îndreptându-ne deja pașii spre gară și spre casă. În urbea bănățeană Oana merge la un curs, iar eu profit de ocazie să vizitez niscaiva muzee și locuri drăguțe și să prestez ceva fotografii și filmări pentru My Destination Romania (în special ca să înfrumusețez pagina asta).
          Și pentru că a trecut o grămadă de timp de la ultima reuniune de internauți (bloggeri / twitteriști) la care am participat (care cred că a fost National TweetMeet-ul de la Brașov din ... 2010?!), ne-ar plăcea să facem cunoștință cu timișorenii și să ciocnim o bere / cafea / suc / ce dorește fiecare să bea. Inexplicabil,  nu știu dacă mai există în lista mea de following / followers altcineva din Timișoara în afară de Camelia Urcan - Deme, pe care am abordat-o deja corespunzător (adică pe Twitter), dar nu ne sfiim să cunoaștem lume nouă. 
          Așadar, eu, Alexandra - Daniela Ilie, pe numele de scenă Dana, pe care mă găsiți pe blogul de față, pe Twitter, Facebook, Google+, Pinterest, Tumblr și ... Dumnezeule, cred că ajunge, și ea, Oana - Andreea Ilie, pe numele de scenă ... Oana, pe care o găsiți pe blog, Twitter, Facebook și Tumblr, dorim să ne întâlnim cu voi, timișorenii, pe 28/29 iunie pe înserat, la ceva terasă centrală pe care o puteți recomanda voi, că noi nu ne pricepem. Cei care vor să schimbe două vorbe - trei prostii cu noi sunt rugați să lase un semn pe unul din canalele ante-menționate (dar nu un semn gen virgulă sau ghilimele, că poate nu mă prind).
          Acestea fiind zise, dragă Timișoară, ne vedem în 2 săptămâni!

PS1: Și internauții ne-timișoreni, care se întâmplă să fie în zonă atunci, sunt mai mult decât bineveniți!
PS2: Chestia cu cuceritul Timișoarei era o glumă - venim cu gânduri pașnice! :)


11 comentarii:

  1. Vă aşteptăm cu drag! Până atunci vorbesc cu lumea, poate mai adun câţiva omuleţi :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Deme: Ar fi genial! Multumim si abia asteptam sa ajungem si sa va cunoastem! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @Natural: In Craiova e mai greu! :P Si multumim de invitatie, dar la urmatoarea intalnire a voastra noi o sa vizitam blogosfera clujeana... :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai in Craiova ne intalnim in fiecare luna, asa ca pana la urma se nimereste o data disponibila :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite, daca pe 7 iulie este programat Clujul, maine la Craiova este o inalnire a tuturor detinatorilor de link-uri, nu numai bloggeri. Vreau sa prezint un proiect care presupune implicarea ONG-urilor locale, a bloggerilor si a unor firme interesate de CSR. M-as bucura daca ai putea sa ajungi. Craiova BlogRoll #4 are loc miercuri, 20 iunie ora 19, in sala de conferinte a Restaurantului Vivaro - Brazda lui Novac - Complex Simplon. Despre proiect am scris putin in link-ul din semnatura. Spor!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc de invitatie, Daniel. Eu sunt oricum la curent cu (aproape) toate evenimentele offline/online din Craiova (blogmeet-uri, CBR, etc), iar atunci cand o sa existe o conjunctura favorabila participarii mele, o sa fiu acolo! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. A, si eu intelesesem ca urmatoarea voastra intalnire e pe 21, nu pe 7 iulie... :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe 21 iulie este urmatorul, am scris gresit 7. Spor!

    RăspundețiȘtergere