La multi ani, Oana!

După calculele mele, asta e a ***-a aniversare petrecută împreună (după o vârstă încolo, ar trebui să se declare ilegal să întrebi sau să spui vârsta unei domnișoare / doamne). Asta înseamnă că multe ore au curs pe scocul coexistenței noastre, unele mai vesele, altele mai triste, unele mai liniștite și altele mai tensionate (căci atunci când ne enervăm noi, facem mai multe pagube ca giganții de piatră din Hobbitul - firește, glumesc!).

Ce e genial la a avea o soră cam de aceeași vârstă cu mine este (pe lângă că pot să-i port hainele) că am crescut împreună și că ne cunoaștem atât de bine încât uneori o dăm în telepatii. :P Desigur, mai sunt și alte avantaje, dar faptul că de cele mai multe ori ne înțelegem din priviri, fără cuvinte, și că ne completăm frazele una alteia cu exact aceleași vorbe pe care ne pregăteam să le rostim mă face să mă bucur că e cineva ca ea pe lumea asta. La mulți ani împreună, Oana! :)

Amintiri din copilarie 1

          De fiecare dată când mă supără Oana îmi zic în gând: "Ia să vezi ce o fac eu odată de rușine de față cu toată lumea!" Și ce metodă mai bună să fac asta decât să povestesc pe blog (și să sper apoi că voi scăpa cu viață) despre momentele amuzante din copilăria noastră, ălea pe care le povestesc părinții de obicei la cine în familie sau de față cu câte un prieten care n-am vrea să ne cunoască trecutul rușinos. :P

       Așa că prima amintire din copilărie o să ne aibă în prim plan pe amândouă, căci o avem dintr-o excursie din care amândouă am ieșit cam șifonate. După calculele mele inexacte, s-ar putea ca întâmplarea să fi avut loc în vara anului 1994, când eu doar ce terminasem grădi și mă pregăteam să devin școlăriță. Ca în fiecare vacanță de vară, ne-am suit toți patru (mami, tati, Oana, Dana) în preacumintea noastră Dacie 1300 și am pornit-o într-un circuit pentru a descoperi frumusețile patriei. Nu-mi mai amintesc exact tot traseul, știu doar că, la un moment dat, ne-am oprit pentru mai multe zile la Soveja, locul unde Oana va fi rămas în istorie!

          Nu știu cum mai este acum, dar pe vremuri Soveja era o stațiune destul de apreciată de turiști, care îi împânzeau străzile și îi umpleau hotelurile și vilele comuniste. Nu pot spune că era o colcăială de oameni, cum găsești acum câteodată pe la Olănești sau vara la mare, dar erau suficienți încât să nu mai prinzi loc seara pe băncuță în parc, ca să dau un exemplu elocvent, căci tot de prins loc vreau să vă vorbesc și în continuare.

          Tocmai ne întorceam toți 4 dintr-o plimbare mai lungă, activitate foarte îndrăgită de ai noștri, și ne apropiam de hotel. De obicei, înainte să urcăm în cameră, dădeam o raită și la locul de joacă, activitate foarte îndrăgită de noi. Așa că eu și Oana, cu ochi rugători, le-am spus alor noștri că o luăm înainte și îi așteptăm la leagăne, și am început să ne îndreptăm către părculeț. Părculețul era de fapt un ditamai parcul, fiindcă distanța dintre intrare și locul unde erau leagănele egala lejer (sau poate numai în ochii mei de copil) lungimea unui teren de fotbal.

         De cum am intrat în părculeț, am ochit amândouă un loc liber la leagăne (bucurie mare, căci așa cum uneori nu prindeam loc pe băncuță în parc, de și mai multe ori nu reușeam să găsim un leagăn disponibil să ne facem damblaua de copii). Leagăn ochit, acum să ne asigurăm că nu ni-l ia altceva. Și am început să alergăm, să alergăm, să alergăm, dar eu, fiind mai mică și mai în formă de mingiuță așa, am rămas repede în spatele Oanei și apoi m-am oprit de-a binelea. Lupta era pierdută! Așa că am continuat să merg agale, în timp ce Oana, mai suplă și mai sprințară, a continuat să alerge către leagănul gol, a ajuns la el și, fără să încetinească aproape deloc, s-a aruncat în leagăn, căzând, inevitabil, din cauza vitezei, pe partea cealaltă. :)) Bineînțeles că am băgat viteză și am ajuns lângă ea la țanc cât să o văd ducând mâna la cap (în care se cam proptise la cădere) și luând-o de acolo însângerată. A urmat apoi fuga mea înapoi la părinți, fuga în trei înapoi la Oana cea căzută din leagăn și apoi fuga în patru la doctor, care i-a făcut ce i-a făcut acolo să fie bine, să nu fie rău (deși uneori îi mai zic eu Oanei că prin gaura aia i-a ieșit toată mintea!).

          După câteva zile, după ce s-a făcut bine Oana și s-a terminat biletul de odihnă, ne-am suit iarăși toți patru în Dacie și ne-am îndreptat către Cluj, unde urma să vizităm niște rude. Din tot drumul Soveja - Cluj și apoi Cluj - Craiova nu îmi amintesc prea multe, în afară de faptul că am borât în permanență. În pungă, în mașină, pe geam, afară, unde nimeream. Ajunși în cele din urmă înapoi acasă, am aflat că aveam hepatită - nu mai știu care literă, oricum una care mi-a permis tratament la domiciliu -, fapt pentru care am ratat prima zi de școală și...restul lunii! :P

          Așa s-a încheiat aventura noastră, cu un cap spart și o boală nasoală. Dar capul spart rămâne mult mai spectaculos, as putea spune chiar preferatul meu! Dacă sunteți curioși cum mi-am spart și eu troaca, nu ratați următorul episod din Amintiri din copilărie. :D

Badass Roxette

          Vă spuneam aici că eu și Oana ne-am deplasat marți spre miercuri din capitala Olteniei în cea a Ardealului pentru a-i vedea pe cei de la Roxette în concert pe Cluj Arena. Experiență memorabilă și foarte plăcută, presărată cu momente mai frumoase și mai puțin drăguțe, așa cum se întâmplă mai mereu acolo unde e multă lume de toate soiurile.
          Deși accesul pe stadion s-a făcut începând cu ora 17, pe la 18:30, când am intrat noi, abia păreau să se fi strâns câteva sute de oameni. Nu se vedea aproape nimeni în tribune, iar la nivelul gazonului doar ce începuse să se mai anime locul cu oameni care făceau ture între cabinele unde se vindeau jetoane pentru cumpărat apă/suc/bere/snacks-uri și corturile în care se vindeau ronțăielile cu pricina sau cu spectatori relaxați ce se așezaseră comod pe jos, pe plasticul ce acoperea iarba. Plana asupra noastră sentimentul că nu prea s-au vândut biletele și că vom avea parte de un stadion golaș, mai ales că la gazon erau amenajate două zone: selectul Golden Circle, zona din fața scenei, ce nu mi s-a părut mai spațios decât țarcul caprelor lui tataie de la țară, și mai accesibilul Gazon, care abia se întindea până la mijlocul terenului de fotbal.
          Pe la 19 au început să cânte cei de la Les Elephants Bizzares, care au animat atmosfera cu o muzică ritmată și veselă, dar al căror concert a fost parcă prea scurt față de cel al celor de la Grimus, ce au urmat, și care m-au iritat puțin cu nevoia lor obsesivă de a fi aplaudați de publicul încă amorțit.
          În jurul orei 21:15 și-au făcut apariția mult așteptații Marie Friedriksson și Per Gessle, însoțiți pe scenă de câțiva colegi (backing vocalist, chitară electrică, tobe, clape și ce-o mai fi fost pe acolo). Deja se umpluseră tribunele, iar la gazon aproape că nu mai puteai să te miști, atât de compact se strânseseră rândurile pentru a fi cât mai aproape de artiștii pentru care unii dintre noi străbătuserăm aproape toată țara (S-au anunțat 22.000 spectatori până la final!). S-a început cu hituri, s-a continuat cu piese mai lente, unele mai cunoscute, altele mai puțin, pe unele le-a cântat Marie, pe altele relaxatul Per, pe majoritatea împreună. Pe unele împreună cu publicul, care s-a descurcat onorabil la câteva refrene, dar care a dat un rateu fabulos la "It Must Have Been Love", când Marie ne-a lăsat să cântăm, am zguduit stadionul cu „It must have been love / But it’s over now”, după care s-a lăsat o liniște semi-penibilă, urmată de un hohot general de râs. Pe la ora 23 deja mă dureau pulpele de la țopăit, brațele de la aplaudat și gâtul de la cântat ceva resturi de versuri pe care le mai știam la nemuritoatele "Joyride", "Sleeping in My Car" (favorita publicului), "The Look" sau "She’s Got Nothing On (but the Radio)" (favorita mea).
          Un alt moment demn de menționat a fost prezentarea colegilor care i-au însoțit pe cei de la Roxette pe scena de pe Cluj Arena, când nenea cu chitara electrică ne-a lovit la suflețel cu o "Ciocârlie" de mi se zburlise pielea pe mine, în aplauzele frenetice ale publicului. Mi s-a mai părut interesantă și explozia de baloane perfect sincronizată cu versul „In a wonderful balloon” din "Joyride", numai că mi-a părut rău de cei cărora le-au căzut în cap baloanele mari, inscripționate cu numele trupei, confecționate dintr-un plastic destul de dur.
          Am cântat, am dansat, ne-am simțit bine, numai că, așa cum spuneam și la început, nu se poate să fie totul bine acolo unde e multă lume. Nu știu cum și prin ce noroc noi am nimerit în spatele unei familii cu 2 copii mici pe care i-au luat părinții pe umeri la începutul concertului. Nu numai că la început nu vedeam nimic, dar mai și dansau într-un mod periculos, încât aproape că m-au nimerit câteva șuturi și coate împărțite generos de puștiul cocoțat în cârca tătâne-so. N-a fost bai, până la urmă, că ne-am făcut, cu greu, loc mai într-o parte, dar nu m-am putut abține să nu scriu aici despre felul în care unii renunță la un minim de bun simț și despre cum îi doare la bască de binele altora atâta timp cât lor le merge treaba.
          Revenind la concert, încă de la primele versuri m-a făcut Oana atentă la Marie cea îmbătrânită atât fizic, cât și vocal. Foarte statică, destul de răgușită, fără să poată să ducă singură majoritatea notelor și contând destul de mult pe backing vocalist-a ei (care, de altfel, s-a descurcat de minune). Zice Oana că dacă aduni 54 de ani cu un cancer la creier și ceva probleme medicale (Marie nu vede cu ochiul drept), nu e de mirare, și eu o secondez susținând că dacă așa o să arăt și eu în pantaloni de piele la 54 de ani... :)
          Per total experiența a fost fantastică (ar fi fost și mai și dacă ar fi cântat și mult-așteptata "Milk and Toast and Honey") și sper că la fel au simțit Oana (cea căreia trebuie să îi acord meritul de a fi inventat expresia „Badass Roxette”), Iola-baby (minunata noastră gazdă la Cluuuj) și Ana-Maria (merituoasa câștigătoare a celor 2 bilete la concert oferite de My Destination Romania)! Până la următoarea întâlnire muzicală, vă las în compania celor de la Roxette:

Oltencele cuceresc Clujul

         După ce i-am speriat pe bănățeni cu afirmația îndrăzneață că venim să cucerim Timișoara, acum e rândul ardelenilor să tremure! Vă anunț, așadar, că eu și Oana purcedem spre Cluj-Napoca mâine, 17 iulie, și ne punem picioarele la spinare sâmbătă, pe 21. Așadar o să stăm la fața locului 3 zile (18, 19 și 20 iulie), timp în care o să ne zbânțuim pe muzica celor de la Roxette, o să vizităm niște locuri drăguțe ca să prestez ceva fotografii pentru My Destination Romania (în special ca să înfrumusețez pagina asta) și o să profităm de ocazie ca să petrecem timp cu mon amie Iolanda.

          Și, după cum cred că vă așteptați, ne-ar plăcea să facem cunoștință cu clujenii și să ciocnim o bere / cafea / suc / ce dorește fiecare să bea. Mai mult ca sigur că ne vom întâlni cu Ana-Maria, pentru a-i înmâna premiul binemeritat de la concursul acesta, but we want more...bloggers on the floor! :P
          Așadar, eu, Alexandra - Daniela Ilie, pe numele de scenă Dana, pe care mă găsiți pe blogul de față, pe Twitter, Facebook, Google+, Pinterest, Tumblr și ... Dumnezeule, cred că ajunge, și ea, Oana - Andreea Ilie, pe numele de scenă ... Oana, pe care o găsiți pe blog, Twitter, Facebook și Tumblr, dorim să ne întâlnim cu voi, clujenii, pe 18/19/20 iulie (înainte de înserat), la ceva terasă centrală pe care o puteți recomanda voi, că noi nu ne pricepem. Cei care vor să schimbe două vorbe - trei prostii cu noi sunt rugați să lase un semn pe unul din canalele ante-menționate (dar nu un semn gen virgulă sau ghilimele, că poate nu mă prind).
           Acestea fiind zise, dragă Cluj, ne vedem în 2 zile!

PS1: Și internauții ne-clujeni, care se întâmplă să fie în zonă atunci, sunt mai mult decât bineveniți!
PS2: Chestia cu cuceritul Clujului era o glumă - venim cu gânduri pașnice! :)

Oltencele cuceresc Timisoara

          După planificări spontane, care au durat 30 de secunde, cam cât m-a întrebat Oana dacă vreau să merg cu ea la Timișoara în perioada 27-30 iunie, vă anunț că...la naiba, am anunțat deja! Da, ideea e că pe 27 iunie purcedem spre orașul de pe Bega, unde o să stăm efectiv doar două zile (28 și 29), pe 30 îndreptându-ne deja pașii spre gară și spre casă. În urbea bănățeană Oana merge la un curs, iar eu profit de ocazie să vizitez niscaiva muzee și locuri drăguțe și să prestez ceva fotografii și filmări pentru My Destination Romania (în special ca să înfrumusețez pagina asta).

          Și pentru că a trecut o grămadă de timp de la ultima reuniune de internauți (bloggeri / twitteriști) la care am participat (care cred că a fost National TweetMeet-ul de la Brașov din ... 2010?!), ne-ar plăcea să facem cunoștință cu timișorenii și să ciocnim o bere / cafea / suc / ce dorește fiecare să bea. Inexplicabil,  nu știu dacă mai există în lista mea de following / followers altcineva din Timișoara în afară de Camelia Urcan - Deme, pe care am abordat-o deja corespunzător (adică pe Twitter), dar nu ne sfiim să cunoaștem lume nouă. 

          Așadar, eu, Alexandra - Daniela Ilie, pe numele de scenă Dana, pe care mă găsiți pe blogul de față, pe Twitter, Facebook, Google+, Pinterest, Tumblr și ... Dumnezeule, cred că ajunge, și ea, Oana - Andreea Ilie, pe numele de scenă ... Oana, pe care o găsiți pe blog, Twitter, Facebook și Tumblr, dorim să ne întâlnim cu voi, timișorenii, pe 28/29 iunie pe înserat, la ceva terasă centrală pe care o puteți recomanda voi, că noi nu ne pricepem. Cei care vor să schimbe două vorbe - trei prostii cu noi sunt rugați să lase un semn pe unul din canalele ante-menționate (dar nu un semn gen virgulă sau ghilimele, că poate nu mă prind).

          Acestea fiind zise, dragă Timișoară, ne vedem în 2 săptămâni!

PS1: Și internauții ne-timișoreni, care se întâmplă să fie în zonă atunci, sunt mai mult decât bineveniți!

PS2: Chestia cu cuceritul Timișoarei era o glumă - venim cu gânduri pașnice! :)

Telepatie: Cat o mai fi ceasul?

          Azi dimineață m-am trezit mai devreme decât de obicei, pe la 7, pentru că urma să am un "early morning happy encounter". Oana era deja pe baricade, mâncase, se spălase, se îmbrăcase și își urma acum ritualul de fiecare dimineață din fața oglinzii. Dau drumul la laptop, semi-somnoroasă ca de obicei la ora asta indecentă, și încep rutina zilnică. Oana îmi zice: 

- Ține-mă și pe mine la curent cu ora. 

- E 7:17. 

          Continuă: pâș - pâș - fâl - fâl pensule - tuș - rimel - parfum - etc - etc - etc. Continui: țac - țac - pac - pac mailuri - Facebook - Twitter - Reader - etc - etc - etc. După un timp, o aud (foarte slab): 

- Cât o mai fi ceasul? 

- E 7:25. 

- Mersi!, zice. Nu te întrebai, dar chiar voiam să știu. 

- Stai puțin, cum nu mă întrebași? Că eu te auzii zicând "Cât o mai fi ceasul?". 

- Ești nebună tu, că mă gândii să te întreb asta, dar nu zisei.

- Ești sigură că nu pronunțași deloc? Nici măcar așa, în șoaptă?

- Sigură-sigură!

Melodia saptamanii: Wall in Your Heart

          Ceea ce nu vor înțelege niciodată cei care nu au frați este telepatia asta și înțelegerea fără cuvinte care leagă aproape ombilical doi oameni ca mine și ca Oana. Acum vreo lună, două, să tot fie de când îi zic, într-o zi, să-mi spună cum se numește melodia aia pe care am ascultat-o la ea și care mi-a plăcut. Cum s-ar zice, căutarea acului în carul cu fân, căci zilnic îi zic cam de douăj de piese care îmi plac din lista ei. Și ghiciți ce a făcut Oana? Mi-a zis: Care, măi, cutăriță? Incredibil, exclusiv și în reluare, numai Oana putea să ghicească exact ce căutam fără să îi dau cel mai mic indiciu - pentru că mă cunoaște mai bine decât mă cunosc singură. Vă spun asta ca să înțelegeți că de multe ori nu e nevoie să mai gândesc și eu, doar o întreb pe ea ce am vrut să zic! Cam așa a fost și acum o săptămână, când am zis asta. Îmi cânta în cap o piesă și nu reușeam să o identific. În mintea mea auzeam ceva de genul There's a light in my heart tra la la... Azi mi-am dat seama ce era și am zis că doar pentru perseverența de a-mi rămâne în cap o săptămână întreagă, merită să apară pe blog. Și nu, nu era light, era wall... :)

          Astăzi, Shelby Lynne - Wall in Your Heart.

          Audiție plăcută, "muzicofili"! :D

Aseara am berit-o!

          Va amenintam in urma cu cateva saptamani ca tovarasul Chinez planuieste o vizita de lucru la Craiova. Dupa cum probabil va asteptati, sobra reuniune, ce face parte din campania #DrumulMingii, a avut loc aseara, fiind gazduita de Beraria Brauerei si sponsorizata de Bere Timisoreana. La intalnire au participat, pe langa domnul care, in ciuda faptului ca sustine ca are o alta nationalitate, e roman neaos - Chinezu, subsemnata, sora subsemnatei, Oana (nu-i pun link, stia ea de ce :P), Dragos Geornoiu, Alin Mechenici (+ un alt Alin), Gabriel Colita, Iulian Fira, Razvan - Neydamn, Marius - Freaktuning, Lucian - Ersonline, Dragos Stoenica - Mindwar, Alex Marzan - Manzu, Lucian Marin (bucurestean ajuns dintr-o alta intamplare pe taram oltenesc), Rares Cojocaru (pe care Anda Sosea l-a declarat, in lipsa (lipsa ei, adica), Mister-ul intalnirii. Ups, nu trebuia sa spun asta! :P), Marius - Blogatu, + un fotograf Craiova Forum al carui nume nu l-am retinut.
          Bun, acum ca am terminat cu procesul verbal, sa spun si cateva lucruri mai putin formal(e).
- Mi-a facut foarte mare placere sa il revad pe Cristi Chinezu, cu care nu m-am mai intersectat face-to-face de la NationalTweetMeet-ul de la Brasov. Am primit cu drag si salutarile aduse de el din partea flacailor din DreamTeamRo, pe care ii pup de la distanta!
- Tot cu drag i-am revazut pe Gabi Colita (care, alaturi de Blogatu, a spart gasca bautorilor de bere), Meke si Iulian, pe care ii stiam mai bine, dar pe care nu ii mai vazusem de mult.
- Am profitat de ocazie ca sa imi rezolv problemele in interes de serviciu cu Luci si Marius de la Craiova Forum :))))
- Am ramas placut impresionata de cateva persoane de la masa fie de care nu auzisem deloc (Dragos - care a scris foarte frumos despre intalnirea noastra aici), fie pe care ii stiam doar din online (Lucian Marin, Rares, Neydamn, Blogatu, Manzu, Mindwar).
- Nu mi-a placut mai deloc ca am fost foarte putini - nu cred ca am fost mai mult de 20 de persoane cu totul.
- S-a baut bere. La halba de 1l. Pentru baietii de la masa a fost o adevarata placere sadica sa ciocneasca din 5 in 5 minute doar ca sa ne chinuiasca pe noi, fetele, sa ridicam monstrii de halbe de la "sol". :))


          Ar mai fi multe de spus, dar (daca tot s-a minunat baietii de abilitatea noastra de a bea bere la halba de 1l, trebuie sa le mai spunem si ca...) fug sa vad Finala Cupei Regelui, meciul de fotbal dintre Barca si Real.


          Blaugrana al vent, un crit valent, tenim un nom, el sap tothom...BARCA!!! Visca Barcelona!

Wave 84. Persona

          În club Wave 84 din Craiova am fost prima dată pe 14 martie. Țin minte pentru că a fost Skirt Day și am mers în fustă la servici, iar de acolo – direct în club. Bine, eram puțin (mai mult) în neconcordanță cu specificul localului, care e un pic întunecat, un pic rock, dar m-am simțit bine. Concertul de atunci (al slovacilor de la The Swan Bride) a fost pe gustul meu și nu prea, dar mi-a plăcut atmosfera. Publicul a fost prietenos, civilizat, s-a aplaudat și s-au apreciat eforturile celor din Wave, care aduc, prin concertele promovate, un suflu nou în ceea ce privește viața muzicală a urbei noastre. Ieri am fost iarăși, așa cum poate ați aflat deja de la Oana sau de la Anda, care au fost mai rapide decât mine în a posta impresii de după. Wave mi-a plăcut și mai mult (sau din ce în ce mai mult). De la băiatul care ne-a dat biletele la intrare, la barman și până la patron, toți te fac să te simți printre prieteni. Și așa m-am și simțit. Sau ca acasă, nu sunt decisă. În tandem cu spectacolele din Play și Scena 8, concertele din Wave vor intra în calendarul meu săptămânal – am decretat! :)

          Și după ce că mă distram eu with ma gurls, și ne binedispuneam noi, și ne simțeam bine noi trei și cocktailurile noastre, au mai venit și timișorenii de la Persona și au făcut atmosferă. De mult nu mi-a mai venit să mă bâțâi la un concert, dar oamenii ăștia mi-au dat kilometrajul la bătut din picior peste cap, dacă pot să zic așa. Deși toți patru băieți au fost foarte simpatici (afinitatea mea a mers către Horațiu, băiatul cu tobele), trebuie să îi dau Gabenului (solistul) ce-i al Gabenului, adică să recunosc că a fost mega-șarmant, că a cântat frumos, că a zâmbit și mai și, și, nu în ultimul rând, că spaniola lui m-a dat pe spate! :)) Și pentru că noi pentru muzică venisem, să pun și un filmuleț cu piesa care mi-a plăcut mie cel mai mult, King in my kingdom:

           Fie Wave-ul cât de mic, noi tot ne distrăm un pic! :)

Martie, luna culturala

     Martie a venit, desi nu de mult, cu destule schimbari si momente inovatoare. Au trecut vaj-vaj 1 si 8 martie, martisoare, flori, centrul orasului forfotind de oameni. Craiova - oras furnicar. Program monoton (servici, uneori facultate, casa si, de cele mai multe ori, o oboseala crunta prefacuta in somn). Noroc ca fetele nu m-au lasat sa ma afund in monotonie si au facut din martie luna cu cel mai "cultural" inceput de pana acum.
     Anda ne-a fost gazda (buna, ca de obicei) pentru seara de film. Dupa cateva incercari nereusite (tehnologia uraste fetele si fetele urasc tehnologia!), am reusit sa vedem Brideshead Revisited, un film destul de bun - sau care noua ne-a placut destul de mult. O poveste de dragoste incalcita intre 2 barbati si o femeie, dintre care protagonistul, Charles Ryder, parea cel mai nevinovat. La impresia asta isi aduce aportul in procent semnificativ si faptul ca rolul sau e interpretat de Matthew Goode, actor cu o oarecare eleganta si candoare, cu niste ochi de copil, despre care pot spune ca, daca as incerca sa il caracterizez printr-un singur cuvant (si nu o sa ma refer aici la calitatile sale actoricesti), m-as opri la "neprihanit". :))
     Miercuri mi-am continuat periplurile si am fost cu Pisicu' in Play, la spectacolul lui Vlad Grigorescu, Blind. Desi m-am amuzat destul de tare, fiind 'in the spotlight' pentru o bucata buna din reprezentatie, parca nu m-am mai distrat atat de tare ca aici. Fata de Stand Up Magic-ul la care am fost luna trecuta cu fetele, Blind mi s-a parut mult mai putin impresionant, ca sa nu mai spun ca mi s-a parut si mult mai scurt. Lui Vlad nu i-au mai iesit chiar toate momentele, pe cateva dintre ele am inceput sa mi le explic (asta si datorita Pisicului, care e fan The Mentalist si care imi tot spulbera speranta ca magia exista de facto), si chiar si unele glumite mi se pareau deja cunocute. Cu toate astea, va recomand sa incercati macar o data un astfel de spectacol! :)
     Si ultimul (dar nu cel din urma) eveniment de pe lista cu 'ieseli' s-a consumat aseara. Nu degeaba am zis eu 'consumat', caci parca a fost ca o bricheta fara prea mult gaz. Cu privire la "Fragil"-ul Ralucai Paun mi-am facut o idee mai mult dupa afis, dar era o idee buna. Piesa de teatru se mai bucura si de jocul actorilor Iulia Colan, pe care nu o vazusem niciodata, dar pe care mi-o imaginam buuuuna (profesional, ma refer) si Vlad Dragulescu de la Teatrulescu, pe care, in ciuda faptului ca l-am mai tot vazut pe la spectacole si ca imi e tare simpatic, nu l-am privit niciodata pe scena. Cu toate astea, vorba veche bate orice, si pot spune cu mana pe inima ca socoteala de acasa nu s-a prea potrivit cu cea din targ. Momente haioase au fost putine, dar nici mult suflet nu am consumat la piesa. Si stiu ca nu reactionez prea des de felul meu (decat atunci cand dau peste ceva ori extrem de amuzant, si atunci rad pana ma apuca plansul, ori cand ceva ma misca foarte tare si ma intorc in mine insami), dar aseara am fost in permanenta lipsita de expresie. Si asta nu se datoreaza vreunor mari erori regizoralo-actoricesti, ci, zic eu, mai mult dintr-o asteptare prea mare si fara sens de la Iulia. Vlad a fost cum ma asteptam! :)
     Dupa piesa de teatru am mai ramas un pic la karaoke, doar ca sa stergem Scena 8 de pe lista cluburilor in care merita sa vii la karaoke. Afonii ca mine se simteau, probabil, in concurs cu profesionistii, caci erau cateva voci remarcabile prin sala. Si desi le-am apreciat (in special pe a unui baiat, cred ca Dragos il cheama, care a sculat parul pe noi la Unforgettable si My Way), eu m-as simti mai bine in Play sau One, cu afonii mei! :D
     Acesta a fost inceputul unui martie 'cultural'. Pana la un nou update, toate bune!

O luna comprimata

     Mai era putin si se facea luna de cand nu am mai scris pe blog. Ar fi multe de zis, putine pot fi spuse, dar zic sa incercam. A fost (sau este?) una dintre cele mai lungi luni, sau cel putin asa se simte. Cu bune si cu rele ...
     In AIESEC am invatat ce inseamna multitaskingul, dar real life este incomparabil mai solicitanta. Am trecut printr-o sesiune din care am scapat cu destul de multa demnitate (am luat vreo 2 de 9, dintre care cel putin unul imi lasa un gust amar, ca sa o spun pe-a dreapta, dar incerc sa fiu eu desteptul care cedeaza primul). Exact aceeasi perioada s-a intamplat sa coincida si cu prima luna "in campul muncii". Daca ma intrebati pe mine, cine a inventat expresia aia a fost un mare gogoman; eu as merge pe varianta "in muntele muncii", eventual "in desertul / jungla muncii". "Camp" mi se pare prea bland. Dar imi place destul de tare drumul pana la servici, care compenseaza si umple paharul! :)
     Pe 30 a fost ziua Pisicului, motiv sa mai iesim si noi din casa. Miercurea dinainte am fost cu Anda si Cris la spectacolul Stand Up Magic al lui Vlad Grigorescu, de la care am plecat foarte multumita si amuzata (mai ales ca a fost un spectacol interactiv, in care Vlad a interactionat mult cu publicul, piesa de rezistenta - finalul - avand-o in prim-plan chiar pe Cris :D). Tot pe banii Oanei am mai iesit la o maslina si cu niscaiva copii din AIESEC, pe care nu ii mai vazusem de milenii, dar am avut si o alta iesire "cu fetili" la prajituraria de mare angajament Blues Attraction (acolo unde ne-am intalnit cu Alinus), la care presimtesc ca ne vom amplasa pe viitor comandamentul general. Nu mai pomenesc celelalte iesiri cu fetele-cochetele, in afara de o antologica sesiune de cumparaturi din care au iesit ceva rezultate! Abia o astept pe Monica sa se intoarca, sa putem face un cvintet de rasunet! :D 
*Later edit: profit de ocazie ca sa ii urez un mare "La multi ani!" Monicai, pe care o imbratisez virtual pana...pana...pana ramane fara aer! :P
     In planul familiei nu-s mari modificari, in afara de faptul ca ne pregatim sa fim nasi toamna asta (:frightened:).
     Dupa cum vezi, am avut nitica treaba luna asta, dar am rezolvat totul si sunt bine. Tu ce mai faci? :)

Nu mai e timp

     Din ce in ce mai des uit toate lucrurile pe care trebuie sa le fac, asa ca apelez cu incredere la pix si agenda. Tot ce aman in a pune pe hartie are mari sanse sa nu se mai intample niciodata. Cu toate astea, parca niciodata nu mai e suficient timp sa fac lejer lucrurile pe care mi le propun. Ultimul de pe lista mereu e facut pe jumatate, inghesuit in program. Si eu intotdeauna am urat "facutul de umplutura" sau "ca sa fie"...

     Asa e si cu scrisul pe blog - mereu se intampla sa fie ultimul lucru de pe lista. Mi-am notat in agenda sa scriu despre Impro Show-ul la care am fost cu Oana si Anda acum o luna. Saptamana urmatoare am fost iarasi la Impro Show in Scena 8, asa ca mi-am zis ca scriu despre amandoua in acelasi post - salvand timp. Au mai trecut 2 saptamani de atunci si aproape ca nu mai stiu cum am simtit cu privire la spectacol. Si din amintiri nu pot scrie...

     Sambata am fost la conferinta in care AIESEC Craiova si-a ales echipa de conducere pe mandatul 2011-2012. Am apucat sa scriu aici care au fost rezultatele, dar mi-ar fi placut sa am timp sa scriu si pe blogul personal "la cald". Pareri, subiectiv, sentimente, felicitari, rautati, emotii, multumiri sau nemultumiri, in functie de ce am simtit. Acum s-au "racit"...

     Cris m-a dus pentru prima data in viata (si probabil ultima) la patinoar. Un sfert am ras si trei am tremurat, de frig, de diverse frici (sa nu cad, sa nu ma loveasca cineva, sa nu lovesc pe cineva), de diverse dureri. Voiam sa o laud pentru cat de bine s-a descurcat pe patine si sa rad de cum mi-am rupt o unghie si de cazatura-mi intr-un genunchi. Acum aproape ca mi-a disparut vanataia...

     Duminica asta plec cu Cris la Monica, la Avignon, via Nisa. Voiam sa scriu despre asta, mai ales ca e posibil sa nu ne mai auzim decat la anul. Sa fi apucat sa imi/ne/va urez vreme buna, distractie placuta si Sarbatori asa cum si le doreste fiecare!

     Din pacate, nu mai e timp decat sa scriu acest post 5 in 1... :)

O zi cat o saptamana - sau invers :)

     Mai degraba invers! Adica o saptamana cat o zi! Pentru ca de luni incoace sunt intr-o continua sarbatorire a zilei mele de nastere. Rareori ma entuziasmeaza ceva. De fapt, ma entuziasmeaza destul de multicele lucruri la interior, problema e ca nu ma manifest, ca nu stiu sa arat (si, mai ales, sa le arat celorlalti) cand ma bucura ceva. Ziua de nastere e unul dintre putinele momente din an (ea, Craciunul si...cam atat!) in care port un zambet continuu pe chip. Si anul asta am avut suficiente motive sa zambesc, si, vorba englejilor, the best is yet to come.

     Ca sa stabilesc o oarecare ordine (mai precis una cronologica), trebuie sa va spun ca, desi ziua mea a fost vineri, pe 3 decembrie, primul cadou m-a surprins de luni, cand inca mai era luna noiembrie. Cursantii mei mi-au daruit unul dintre cele mai frumoase buchete de flori pe care le-am primit vreodata. L-am purtat cu un ranjet extrem de stupid si de sincer fericit pana acasa, unde a starnit invidie in randul reprezentantelor sexului frumos, mai precis mama (care radia de parca as fi primit o cerere in casatorie) si Oana.

     Joi am scos Crisul la o burta de mancare in oras, pentru cina. Si Crisul mi-a bucurat seara si mi-a condimentat-o cu cadouri multe si marunte, si frumoase, asa cum ma cunoaste si cum stie ca imi plac. Pe sufletul meu! Si cu alte cadouri inca nedate, si cu planuri de prostioare si rautacisme pe care sa le facem impreuna si de care sa radem mai tarziu! :)

     Oana si Anda ne-au luat pe sus si ne-am mutat toate patru alaturi, la "prajiturarie", sa servim un desert si un ceai din niste ceainice de care ne-am indragostit. Deci sa se noteze acolo ce vreau la anu' de ziua mea: un ceainic de care sa ma indragostesc! :)) Desi nu cred ca Anda imi cunoaste pasiunea pentru matematica si numarat (bani), m-a nimerit la marele fix cu o pusculita foarte simpatica, cu care m-am laudat deja aici. Desi in rest a decurs linistit, seara a mai avut cateva momente sclipitoare ce au tins spre genialitate (sa-mi aduca cineva aminte sa povestesc despre episodul "Alinuș").

     Pentru ca foamea o stamparasem, dar trebuia sa rezolvam cumva si cu "setea" si cu "cheful", ne-am distribuit fizicul catre Cafe Teatru Play, unde o carafa de sangria a venit insotita de pofta de cantat. Si ce le-ar sta bine unor fete tinere (eu, mezina grupului) si cuminti (...bine, tot eu :P) sa cante decat una bucata melodie "poporala" ("Aseara ti-am luat basma") si clasica si nemuritoare gloriagaynoriana "Voi supravietui"? Dupa ora 12, Oana si Anda au acaparat microfonul si mi-au urat cel mai (frumos) lalait "La multi ani!" din viata mea, and I loved it! Si aici ar mai fi muuuulte de povestit, precum episodul cu Miki, dar mai bine pun link catre articolul asta, unde Oana le zice mai bine!

     Vineri - adica ziua Z - a fost una linistita. S-a caracterizat prin telefoane si urari de bine. Facebookul si-a dovedit utilitatea si de asta data, fiind canalul folosit de mai bine de 100 de persoane ca sa se puna bine cu mine :)) Nici Twitterul nu s-a lasat mai prejos, insa, asa cum nici Y!M-ul nu a fost de neglijat. Desi multi condamna folosirea destul de impersonala a acestor canale, eu una ii sunt recunoscatoare fiecarei persoane in parte ca si-a rapit 15 secundite ca sa imi faca mie ziua mai frumoasa! Si spun din nou "Multumesc!", desi l-am scris de atatea ori incat aproape ca nu mai stiam bine daca il scriu corect! Multumiri speciale merg aici! :)) Si pentru ca online-ul s-a mentinut la cote inalte, nu puteau sa se lase mai prejos nici parintii si bunicii, cu cadouri destul de discrete si subtiri, bune de bagat la portofel! :D

     Sambata [adica ieri (as fi putut zice "azi" daca as fi terminat articolul asta acum 1,5h)] a fost reuniunea familiei! Catching up, mancare si cadouri, dintre care cel mai tare m-a entuziasmat urmatoarea fraza, scrisa pe sticluta unui parfum: "Je ne suis pas Victor Hugo pour t'ecrire de grands mots, je ne suis pas Moliere pour te declarer des merveilles, seulment moi, pout te dire je t'aime..." :)

     Am evitat sa spun pana acum, fiindca merita un paragraf separat. Desi a fost una dintre cele mai frumoase zile de nastere de pana acum, nu inchid inca perioada de sarbatorire. Astept sa ajung in Francia si sa ma pupe si Monica live pentru a fi totul perfect! :)) Ne vedem!

Cheers, Oana!

Hey, I don't have a lot of time to write this post, I just want to offer Oana (my sister) a kind of tribute...

The other day she turned 23. She grew older...and wiser! I saw her overcoming her fears, facing her "demons", I saw her more passionate and ambicious than ever. And motivational...and inspirational...She mocked the "little"-ness I've been suffering from for a while and, against my advice, she reached for more. She failed to obtain it, but she made me be ashamed of myself...and proud of her! Thanks to her, I know what I can do...and I can do the "hard things"! Look for yourselves!

Cheers, Oana!

A fi sau a nu fi...ERASMUS - continuare

M-am intors, dragi prieteni, pentru ca va ramasesem datoare cu ceva, si anume cu descrierea persoanelor pe care le am lasat in urma cand am plecat cu ERASMUS. Enumeram eu in lista mea de la ultima postare ca mi-a fost (si inca mai imi este) dor de familie, prieteni, colegi, pana si cunoscutilor incepusem sa le simt lipsa.
Voi incepe cu familia mea (God, I miss them), compusa din Mami (nume de cod pentru mama mea), Tati (nume de cod pentru tatal meu), Oana (numele surorii mele) si Cris (numele celei mai bune prietene - ca si parte din familie).

• Mami - poate sunt eu copilul ei, da´ nimeni si nimic n-o sa ma convinga vreodata ca exista vreo mama mai buna ca a mea :X Ca orice mama, uneori reuseste sa fie suficient de cicalitoare incat sa ma faca sa-mi retrag cuvintele, dar in inima mea stiu ca o sa ramana mereu amintirile cu ea, dovezile de iubire pe care mi le-a aratat, felul ala unic in care o mama isi rasfata copilul pe care il iubeste si siguranta ca, orice s-ar intampla, orice as face, ea va ramane langa mine neconditionat. M-a intrebat un coleg spaniol cum e mama mea...si m-am blocat! Mama mea e mama! Adica e exact cum ar trebui sa fie o mama! Acuma vorbesc de felul in care am perceput-o cand am vazut-o de Revelion, dupa ce petrecusem in Barcelona mai mult de 100 de zile fara ea. Era tandra si ma privea de parca toata lumea ei se invartea in jurul meu, de parca soarele rasarea si apunea cand clipeam eu din gene. Mami e profesoara si a vazut multi copii la viata ei, dar e atat de diferit sa ii "vezi" pe ai tai! Si ea o face cu tot ce poate da o mama mai bun. Saru´mana, Mami!
• Tati - e un smecher si jumatate:)) De el imi e cel mai dor din punct de vedere intelectual (opus lui Mami, care imi lipseste emotional si afectiv). Imi e dor de inteligenta lui, de spiritualitate, de aciditate/ironie. De la tati mi am mostenit "rautatea", dar tot de la el am un spirit diplomatic; mai exact, chit ca uneori spun cele mai crude adevaruri, reusesc sa le invelesc ori intr un strat de cuvinte aparent inofensive, fie intr-o subtilitate prin care interlocutorul sa nu-si dea seama ca este luat peste picior. Mi-e dor de tati fiindca era curios si ii placea sa invete(vezi calculator/laptop, imprimanta, telefon, internet, messenger, email, aparat foto, camera de filmat, xerox etc), si de cele mai multe ori nu mai era el "profesorul" (asta este si meseria lui), ci eu! Abia astept sa vin acasa, Tati, sa-mi arati ce-ai mai invatat :)
• Oana - pff, sa speram ca termin in cateva ore :P Oana e...foarte greu de descris in cuvinte! E cea care stie tot despre mine, si eu (cred/sper ca) stiu (aproape) tot despre ea. E destul de "lenesa" pana isi pune ordine in idei si un tzel pe care sa il urmeze, dar odata ce a clarificat aceste "issue"-uri, she goes for it! Momentan e in saptamana-oarba (cine stie cunoaste, cine nu, n-are importanta). E o fana a muzicii/filmului, e un fel de "guru" in domeniu, sau o enciclopedie ambulanta, cum o mai alint eu cateodata (probabil cand incerc sa obtin ceva de la ea:D). Cu ea aveam/am cele mai lungi discutii si cele mai aprinse dezbateri. De obicei nu avem aceleasi pareri si aparam fiecare idei cat mai contradictorii cu putinta, probabil de dragul dezbaterii in sine, de dragul gasirii argumentelor si a ingenuncherii (prin logica) a "adversarului". Ce-mi place la faptul ca e sora mea e ca oricat ne-am certa, tot trebuie sa ne impacam :)) Glumeam acuma! I-am compatimit mereu pe cei singuri la parinti pentru ca nu vor sti niciodata cum e sa imparti orice si sa se imparta cu tine. Poti sa faci asta cu un prieten, dar facand-o cu o sora/un frate ai certitudinea ca totul va fi sincer pana la sfarsit. Eu am cu cine, ba, am cu cine...
• Cris - e dovada vie ca, si daca as fi fost singura la parinti, tot as fi avut cu cine :P Ne cunoastem, dupa calculele mele, de 6 ani (prima zi de liceu), si suntem mai degraba complementare, decat asemanatoare. Cris e o persoana care evolueaza in permanenta, si norocul pe care-l am ca am putut sa o vad de-a lungul acestei "cresteri" perpetue e ca mi-am dat seama in ce fel ne-am pus amprenta una asupra celeilalte. E la fel de incapatanata ca Oana (adica mai degraba le cedez eu lor, decat ele mie) si replica favorita, cand imi incerc "gherutele" pe ea e ca "o intep":P Si chiar daca "inteapa", true friends will always be there...

Cam atata asta-seara, ca am obosit! Am scris trei randuri, dar mi-au venit in minte o sumedenie de amintiri cu ei, si rad aici, la biblioteca, de una singura :P Daca am calculat corect, in 3 saptamani o sa fiu acasa, printre ei, si o sa-mi gasesc alte subiecte despre care sa va scriu voua.

Pana la o noua intalnire, va urez: Buna seara, prieteni!

P.S.: explicatia pozei - de la stanga la dreapta: eu, Cris si Oana, in fata parcului de distractii de pe muntele Tibidabo, Barcelona