Dacă, de obicei, cu ocazia unor astfel de sărbători locale, scriu un articol în care prezint programul și spicuiesc câteva activități la care mi-ar plăcea să particip, la această primă ediție de vară a Zilelor Craiovei (27 mai - 2 iunie) am omis să o fac. Poate din cauza faptului că a fost o aglomerație de evenimente și nu am știut ce să aleg mai întâi, poate din cauza faptului că prea puține au fost pe placul meu, poate pentru că am uitat pur și simplu...
În primele trei zile ale sărbătorii orașului nu am ajuns deloc prin centru, să iau parte sau să fiu martoră la activitățile propuse de municipalitate. Nici măcar atunci când s-a adus paranghelia la mine în cartier n-am fost, tocmai atunci plecând spre centru. Ieri, însă, am dat în jurul prânzului o tură în zona centrală, din care n-am înțeles mare lucru.
Deși eram în a patra zi de petrecere, lucrurile atunci păreau să demareze, căci se amplasau la foc automat pe A. I. Cuza standurile, tarabele și grătarele (e logic, probabil n-au putut închide strada până atunci) și în Piața Mihai Viteazul scena pentru concerte. Nici pe Unirii în jos nu erau încă tarabe sau alte tejghele cu care eram obișnuiți în alți ani, și acolo nu putem invoca scuza că nu s-a putut bloca circulația mai devreme. Pe esplanada de la Teatru se deschisese Explo Flora, care, fie din cauza faptului că era prima zi și unii expozanți încă nu veniseră să-și ocupe pavilioanele, părea mult mai modestă în dimensiuni decât la edițiile precedente din Piața Mihai Viteazul.
Tot pe esplanadă, vizitatorii expoziției de flori, trecătorii și curioșii erau bombardați fonic din vreo 2-3 surse sonore, fiecare încercând să le depășească pe celelalte prin volum. Câștigători ieșeau, de departe, cei cu tiribombele, care acopereau pe toată lumea cu boxele lor în blană, deși rareori chiar vezi pe cineva să se dea într-o astfel de mașinărie distractivă pe timpul zilei.
Expo Flora 2013 |
Pentru a echilibra puțin articolul, trebuie să trec în revistă și câteva inițiative originale, noi în contextul Zilelor Craiovei, care au prins la public și au potențial să devină tradiție la astfel de sărbători.
La intersecția dintre Calea Unirii și Lipscani se amplasase o tablă de șah gigant, în jurul căreia gravitau constant câte 20 de persoane care conlucrau pentru a face cea mai bună mișcare.
Tabla de șah gigant |
Exact peste drum, un pictor simpatic desena și făcea portretele celor care se odihneau pe băncuțe. Fără strigături, fără obligații.
Pictor |
Cei de la Vodafone (a căror clientă nu sunt, dar nu pot să le neg o idee faină) amplasaseră un panou cu I heart Craiova cu care trecătorii puteau să își facă poze. Întrucât Craiova, te iubim. :)
I heart Craiova |
Biblioteca Aman a umplut din nou de cărți căsuțele de lemn din centru. Bucură ochiul să vezi cărțile scoase din casă / bibliotecă, într-o vreme când cei care mai citesc (în aer liber) o fac de pe tablete sau e-book reader-e. Să sperăm că aceste cărți au viață mai lungă decât ultimele, care au dispărut imediat (și mi-e teamă că nu întru citire).
Craiova citeste! |
În caz că apuc să mai trec prin centru și să particip la vreo manifestare din cadrul Zilelor Craiovei, revin peste câteva zile cu o părere de final și o poză pentru posteritate. Până atunci, însă, "La mulți ani, Craiova!"
Mie mi-a placut mai mult editia estivala a Zilelor Craiovei. Mai multe evenimente, mai multe ore de lumina in timpul zilei si nu in ultimul rand oferta mai diversificata. Spor!
RăspundețiȘtergereNu pot sa compar obiectiv pentru ca anul acesta nu prea am luat parte la manifestari. Dar, cum zici tu, a fost o oferta mai diversificata fata de alti ani. In schimb, ce am castigat la orele de lumina s-a pierdut in cateva zile cu ploaia (si grindina) de peste zi. :P
Ștergere