Să recunosc, să nu recunosc? Recunosc: am o problemă cu oamenii cu care nu mă înțeleg cu vorba bună. Dacă eu îți spun că mă deranjează că fumezi lângă mine, aștept să nu mai fumezi. Dacă te rog să nu mai conduci cu viteză pe serpentine, că mi-e rău, aștept să nu gonești ca nebunul, așteptând, parcă, să-mi vărs stomacul într-o pungă. Cu atât mai mult mă deranjează oamenii cu care nu mă înțeleg, deși îi plătesc să îmi presteze un serviciu. Dacă ești taximetrist și eu îți spun că trebuie să o luăm la stânga, nu o lua la dreapta că știi tu că e drumul mai bun sau mai scurt.
Exemplul suprem, în cazul meu, este vizita la frizerie. Cred că de aia mă și duc așa rar, că am oroare de acest dialog eficient, în care eu îți spun cum vreau să mă tunzi și apoi începem să negociem - mai lung, mai scurt, de parcă am fi la licitație - asta ca să nu zic direct la piață. Și tot ca tine să iasă în final, căci foarfeca - deci puterea - este în mâinile tale. Așa a cam fost și ultima vizită la tuns, în urmă căreia Oana, cu sinceritatea-i caracteristică, mi-a spus "Nu-mi place cum te-a tuns aia" și "Parcă ești un băiețel" și a mai făcut încă vreo două-trei comparații pe care ar fi mai bine să le trecem sub tăcere, motiv pentru care abia aștept să-mi crească părul la loc.
Să vă explic, așadar, cum se desfășoară o vizită tipică la frizerie pentru mine.
Pasul 1: Decid să mă tund scurt (foarte scurt) și purced spre locul cu pricina chitită să fac acest gest de maximă bravură.
Pasul 2: La ușa frizeriei îmi fuge curajul, așa că mă hotărăsc pe loc să mi-l tundă până la umăr.
Pasul 3: Frizerița mă întreabă - de complezență, cred - cum vreau să mă tundă. Încerc să îi explic cât mai pe înțelesul ei, arătându-i lungimile cu mâna, că vreau să mă tundă filat până la umăr, să nu mă ia foarte mult / prea sus la spate și să nu-mi facă gheruțele foarte scurte. Clar, nu?
Pasul 4: Frizerița mă întreabă dacă sunt sigură și parcă se milogește de mine să nu-l tund așa scurt (adică până la umăr), că e păcat de părul meu. Cedez de fiecare dată la lungime, niciodată la specificațiile tehnice.
Pasul 5: Frizerița începe să tundă, uimindu-mă de fiecare dată de capacitatea ei de a se uita și la telenovela de pe Acasă în același timp. Taie grosso modo și parcă s-ar încadra în indicațiile mele. Apoi începe să finiseze. La spate nu știu niciodată ce-mi face, e ca un Kinder cu surprize. În față, însă, mă aranjează pe stânga. E ok. Când să mă tundă și pe cealaltă parte, parcă se pierde din simetrie - m-a tuns mai scurt, motiv pentru care revine la prima parte - ah, și arăta așa bine - și mai scurtează puțin. Puțin, dar prea mult, acum trebuie să taie iar din dreapta. Și tot așa, până când face gheruțele atât de scurte că nu-mi mai ajung să le dau după ureche, iar eu am fobie de a avea părul pe față.
Pasul 6: După o jumătate de oră pe scaun, strânsă de gât de pelerina aia care te strânge de gât și după ce-ai rugat-o pe frizeriță s-o mai slăbească puțin, nu mai vreau altceva decât să plec de acolo oricum mi-o sta părul. Profit de prima ocazie în care mă întreabă dacă e ok ca să confirm, în speranța că scap. Nu, trebuie să mă și usuce cu feonul ală pe care mereu - dar mereu! - mi-l ține prea aproape de ureche, de ies de acolo cu ele roșii ca nasul lui Rudolf. Insist că nu trebuie, ea insistă că trebuie să-l văd cum stă și aranjat. Dă-l dracu', că oricum în secunda doi după ce mă ridic de pe scaun I whip my hair back and forth și nu mai rămâne nimic din aranjatul tău, că oricum ți-am zis de cinșpe mii de ori că mi-l țin pe-o parte, nu pe mijloc, deci nu mă ajută cu nimic să văd cam cum mi-ar sta cu cărarea pe mijlocul capului. Și uite așa mă enervez de-mi crește tensiunea și încep să urăsc aproape toate frizerițele (să nu generalizăm) de mai-mai că-mi vine să încep să mă tund singură în oglinda de la baie și să nu le mai dau lor bani pe tuns și încă 20% bacșiș, că deh.
Și totul din cauză că nu ne-am înțeles cu vorba bună...
Foto via.
cred ca nu te duci la frizerul care trebuie. eu ma tund mereu la un tip si tunde super bine. suntem mereu multumite si eu si cunostintele mele care se tund la acelasi frizer. iti pot da numarul daca te intereseaza...pentru data viitoare
RăspundețiȘtergere