Vorba bună

Să recunosc, să nu recunosc? Recunosc: am o problemă cu oamenii cu care nu mă înțeleg cu vorba bună. Dacă eu îți spun că mă deranjează că fumezi lângă mine, aștept să nu mai fumezi. Dacă te rog să nu mai conduci cu viteză pe serpentine, că mi-e rău, aștept să nu gonești ca nebunul, așteptând, parcă, să-mi vărs stomacul într-o pungă. Cu atât mai mult mă deranjează oamenii cu care nu mă înțeleg, deși îi plătesc să îmi presteze un serviciu. Dacă ești taximetrist și eu îți spun că trebuie să o luăm la stânga, nu o lua la dreapta că știi tu că e drumul mai bun sau mai scurt.

Exemplul suprem, în cazul meu, este vizita la frizerie. Cred că de aia mă și duc așa rar, că am oroare de acest  dialog eficient, în care eu îți spun cum vreau să mă tunzi și apoi începem să negociem - mai lung, mai scurt, de parcă am fi la licitație - asta ca să nu zic direct la piață. Și tot ca tine să iasă în final, căci foarfeca - deci puterea - este în mâinile tale. Așa a cam fost și ultima vizită la tuns, în urmă căreia Oana, cu sinceritatea-i caracteristică, mi-a spus "Nu-mi place cum te-a tuns aia" și "Parcă ești un băiețel" și a mai făcut încă vreo două-trei comparații pe care ar fi mai bine să le trecem sub tăcere, motiv pentru care abia aștept să-mi crească părul la loc. 

O viata mai buna

          Că e magazin din mall sau butic de pe stradă, de modă sau alimentar, de brand sau de amestec, mare sau mic, cum intri în el, cum te ia în primire cineva (de obicei o doamnă/domnișoară) cu celebra replică: "Ce doriți?" Chestia asta e greșită la atât de multe niveluri că n-am timp să le enumăr pe toate.

          Pentru început, exprimarea e respingătoare în sinea ei, căci e nedelicată. Însoțită aproape mereu (nu generaliza!, nu generaliza!, nu generaliza!) de o grimasă/strâmbătură acră și scoasă pe un ton semi-sictirit, întrebarea nu face altceva decât să sperie sau să demoralizeze cumpărătorul. Îți vine să faci cale întoarsă fără să mai dorești nimic. Altfel s-ar pune problema dacă te-ar întreba "Cu ce pot să vă ajut?" sau, chiar mai bine, "Cu ce pot să vă fiu de folos?"

          Apoi, până la urmă, nu mai contează ce și cum te întreabă, ci când. De cele mai multe ori, nici nu apuci să îți dai seama dacă ești în magazinul care trebuie, nu te dezmeticești să găsești ciocolata pe raft sau poate nici nu ești interesat să cumperi, ci doar să iei pulsul pieței, și întrebarea tună fulgerător (muhaha, "tună fulgerător", bună asta :P). Ești pus în situația de a da și tu un răspuns la fel de nepotrivit ca întrebarea ce ți se pune: "Dacă doresc ceva / văd ceva care îmi place, vă anunț!"

          Și cam așa decurg lucrurile de obicei. Asta în caz că n-ați avut norocul să fiți deja într-un magazin, să intre un client, iar vânzătoarea să se repeadă pe el:

- Ce doriți?

          Domnul să se întoarcă spre ea, să își scoată tacticos ochelarii și să îi răspundă hotărât:

- O viață mai bună!

*Povestea este inspirată din fapte reale. Mulțumesc, domnu' Jan, pentru material! :D

Dialog imaginar

          Dialog imaginar între o angajată care avea programare la epilat în timpul serviciului și șeful ei:
Ea: - Îmi dați și mie voie să plec mai devreme astăzi? Trebuie să ajung la doctor, am o programare.
El: - Păi ce s-a întâmplat, ai probleme?
Ea: - ... de suprafață!