Pentru craioveni, ziua de 26 octombrie, în care se sărbătorește Sf. Dumitru, ocrotitorul municipiului, coincide cu sărbătoarea orașului. Începând de anul acesta, însă, municipalitatea a schimbat data tradiționalelor Zile ale Craiovei, ale căror manifestări le-a mutat în luna mai, punând în loc în octombrie Festivalul Haiducilor. Sub un scop nobil, Fundația Gazeta de Sud a exploatat situația și organizează în aceeași perioadă Festivalul Craiovei, ediția I, sub titulatura căruia reunește mai multe evenimente și activități culturale. Și această coincidență intenționată pare a se înscrie în lista șicanelor și divergențelor dintre Primărie și GDS, dar astăzi vreau să văd doar partea plină, culturală și de divertisment, a paharului. Mai jos vă las cu programul manifestărilor celor două festivaluri.
Festivalul Haiducilor
Sâmbătă, 26 octombrie: Haiducii Craiovei / Iancu Jianu, spectacol în premieră la Craiova, realizat de actori celebri și cascadori profesioniști. Ora 19:00, Hipodromul din Parcul Romanescu. Intrarea liberă.
Duminică, 27 octombrie: Concert Phoenix. Ora 20:00, Piața Mihai Viteazul (Piața Prefecturii)
Festivalul Craiovei
Mi-a fost greu să copiez programul Festivalului Craiovei (îl găsiți pe Craiova.ro sau pe Facebook), dar am câteva observații pe baza lui. Festivalul înglobează atât manifestări originale, cât și alte evenimente de sine stătătoare care au loc în oraș în această perioadă, toate reunite pentru un scop nobil, acela de a ajuta la dotarea cu aparatură medicală a clinicii de hematologie de la Spitalul Filantropia. Dacă vă nimeriți sau mergeți expres la unul dintre evenimentele de mai sus, puneți un bănuț în urna mobilă!
Se anunță un weekend plin la Craiova, așa că dacă locuiți aici sau sunteți în trecere, o să aveți ce vedea în Cetatea Banilor. Așadar, poftiți la circ, pentru pâine mai așteptați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu