Îmi place destul de mult să merg pe jos, mai ales atunci când sunt în preumblări în afara țării, așa că mă declar una dintre acele persoane pentru care încălțămintea contează. Cum nu-s vreo fashionista, cerința de bază pe care trebuie s-o îndeplinească încălțările mele este să fie confortabile, iar orice alt plus (rezistență, impermeabilitate, aspect) este binevenit. Prin 2010 am găsit la Leonardo o pereche de teniși care m-au uns pe suflet, pe care am purtat-o cu obstinație cred că aproape 2 ani, indiferent de anotimp, la serviciu, în excursii, când am dus gunoiul sau am ieșit cu prietenii. Așa bine mi s-au potrivit încât nici n-am observat (sau m-am făcut că nu observ) când mici găurele au început să-și croiască loc prin talpa mult prea roasă a tenișilor, făcându-i imposibil de purtat.
|
Pitești 2010 |
|
Sofia 2010 |
|
Transfăgărășan 2010 |
|
Craiova TweetMeet 2010 |
|
Kaymakli (Cappadocia, Turcia), 2010-2011 |
Pentru prima și singura dată în viața mea, am mers atunci înapoi la magazin și am cumpărat o altă pereche identică, ceea ce a stârnit amuzamentul prietenelor mele. Ce n-au înțeles ele era faptul că atât de bine ne potriveam, atât de fericită mă simțeam în ei și atât de bine mă protejau în orice situație încât, dacă ar fi fost un bărbat, mi-aș fi schimbat instant statusul pe Facebook în In a relationship.
|
Belgrad 2012 |
|
Bloggers Inc 2012 |
|
Clisura Dunării 2012 |
|
Ohrid 2011-2012 |
|
Stockholm 2012 |
|
UEFA Europa League 2012 |
Au sucombat și aceștia după mai bine de un an de purtare excesivă, așa că de ceva vreme încerc, fără rost, să le găsesc un înlocuitor pe măsură, în condițiile în care la Leonardo în magazine sau pe site nu i-am mai văzut.
Tenișii mei adorați erau de piele bicoloră (bej deschis și bej închis) ușor de curățat, super rezistenți la intemperii (am mers cu ei și pe ploaie și prin zăpadă fără să mă ud deloc, singurul minus că nu erau călduroși, am traversat în ei un râu ieșit din matcă și am căzut cu un picior în Dunăre) și la șocuri (am fost călcată pe picioare la concerte, mi-au căzut chestii grele pe bombeu și n-am pățit nimic). Aveau o talpă groasă prin care nu simțeam nicio denivelare, cu o dungă roșie de jur împrejur, și un șnur lung, crem. Până și șnurul îl iubeam la ei. Ca o amantă părăsită, am început să revăd pozele în care îi purtam și mi-am amintit de vacanțele împreună prin multe țări străine. Mi-am dat seama că îi vreau înapoi atunci când, involuntar, am întins mâna spre monitor să-i ating. Dar n-au nici număr de telefon, nici adresă de mail, nici ușă la care să bat (și, între noi fie vorba, nici coordonate GPS).
Și-atunci mi-a venit ideea să recurg la voi să mă ajutați să-i găsesc. Dacă ați dat cu ochii de o astfel de pereche (mărimea 40) pe rafturile magazinelor Leonardo de la voi din oraș, apreciez informația. Dacă i-ați văzut la alt producător, e bine de știut. Iar dacă știți pe cineva la Leonardo (nu angajații din magazine) pe care să pot să întreb cine-i făcea sau de unde-i aduceau, rămân datoare! :)
De fiecare data cand o sa intru intr-un Leonardo o sa ma uit de ei :D
RăspundețiȘtergereRaman profund indatorata! :D
Ștergere