Se afișează postările cu eticheta comedie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comedie. Afișați toate postările

15 octombrie 2013

...eu le numesc vicii

Că strângi timbre, / Sau că tragi pe nas, / Că nu poți fără femei sau că pui ierburi în atlas. / Poți să-i spui oricum, eu le numesc vicii, / Atâta timp cât cantitatea îți provoacă delicii.” Adam (Mark Ruffalo), Mike (Tim Robbins) și Neal (Josh Gad), protagoniștii comediei “Thanks for Sharing” / „Tentații (i)rezistibile”, sunt desprinși, parcă, din versurile melodiei lui Cheloo și Bitză – conduși prin viață de o dependență de care încearcă să se elibereze.
Demonul comun ce îi bântuie pe cei trei, dependența de sex, este o boală reală ce îi pune, însă, față în față cu niște tentații ce se transformă, pe parcursul celor aproape 2 ore de film, în situații absolut hazlii. Alături de cei trei, în această comedie romantică produsă de Edward Norton le mai regăsim pe Gwyneth Paltrow, Joely Richardson și pe ... Pink, cea care debutează astfel pe marile ecrane. Începând cu 4 octombrie, filmul poate fi urmărit la cinema în România, fiind o bună modalitate de a petrece timpul liber alături de prieteni sau persoana iubită, dar și o provocare de a recunoaște care este dependența voastră.