Se afișează postările cu eticheta copii cu deficiente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copii cu deficiente. Afișați toate postările

12 ianuarie 2012

Sanatos si eu, sanatos si mediul meu!

          Dacă mă citiți mai de multicel, știți că am promovat și m-am mai aplecat, de-a lungul timpului, asupra diferitelor cazuri, inițiative și proiecte sociale sau educaționale. De la cazul lui Victor la donațiile de Sărbători, de la recrutarea AIESEC Craiova la Gala Premiilor în Educație. Motivele au fost multe, începând cu implicarea personală (să îi zicem sentimentală) până la dorința de a susține valoarea, de a face o faptă bună (oricât de banal ar putea să sune) sau pentru că îmi place să ajut comunitatea locală să se dezvolte. 
          Un pic din fiecare din motivele menționate mai sus mă face să aduc în fața voastră un nou proiect, "Sănătos și eu, sănătos și mediul meu". Inițiativă a Societății Studenților Mediciniști din Craiova, el participă la concursul de proiecte din cadrul programului Țara lui Andrei al celor de la Petrom. Cu o componentă socială, dar și ecologică, puternică, "Sănătos și eu, sănătos și mediul meu" se adresează în principal unei categorii sociale pe care de multe ori o ignorăm, și anume copiii cu deficiențe. Puteți afla mai multe detalii descărcând de aici formularul detaliat al proiectului.
          Dacă aveți timp câteva minute - și vă asigur că nu durează mai mult -, faceți-vă un cont pe http://www.taraluiandrei.ro/ și votați "Sănătos și eu, sănătos și mediul meu" drept proiectul lunii. Dacă proiectul însumează, până la finalul lunii, cel mai mare număr de voturi, este finanțat cu 5000 euro pentru a fi implementat. Și noi rămânem cu satisfacția că am ajutat, care nu e lucru puțin. Chiar deloc... :)