De Crăciun-Revelion, afundându-mă în atmosfera aia de sărbători care ne face să stăm cu familia și să ne uităm cu toții la televizor, am văzut și revăzut mai multe filme. Din ce-mi amintesc acum, am văzut King Kong, câteva Spiderman și seria Home Alone. Cum s-a făcut, cum nu s-a făcut, că acțiunea din toate aceste filme avea loc la New York. Cum deschideam televizorul și ne puneam la un film, pac apărea Empire State Building în prim-plan, ceea ce repede a ajuns motiv de glume: - Hai să dăm drumul la televizor, să vedem ce mai e pe la New York.
Stând strâmb și judecând drept, e oarecum logic să se întâmple asta, deoarece New York-ul e inima Statelor Unite, fiind cel mai mare oraș american ca număr de locuitori și un simbol al țării cu numeroase clădiri reprezentative, un stil de viață aparte, o viață cultural-socială deosebită etc. Și asta se vede și în cinematografie, aici turnându-se, pe lângă peliculele menționate mai sus, și filme-legendă mai vechi sau mai noi, precum Breakfast at Tiffany's, The Godfather, Taxi Driver, Wall Street, Goodfellas, Kramer vs Kramer, When Harry Met Sally, Black Swan sau Requiem for a Dream, și lista poate continua cu cel puțin 10-15 filme arhi-cunoscute (pe care poate nu le-am văzut cu toții, dar de care măcar am auzit). Dar...