Din dragoste pentru acasa

Am călătorit.

Am văzut la alții.

Mi-a fost ciudă că la noi nu e.

Am făcut să fie și la noi.

De vineri am dat drumul, împreună cu Marius (Freak) de la Craiova Forum, unui website pe care ne dorim să-l creștem până va deveni cea mai mare și mai utilă resursă culturalo-istorico-turistică din Oltenia: MonumenteOltenia.ro. Ținta finală este să vizităm, să ne documentăm și să vă arătăm frumusețea celor 3317 monumente de arhitectură, arheologie, de for public, memoriale și funerare din zonă. Va dura ceva, dar dacă voi nu vă grăbiți...nici noi nu vrem să vă arătăm ceva făcut în grabă. Între timp vă mai ținem la curent cu știri noi despre monumente vechi, cu activitatea instituțiilor de profil și cu tot ce aflăm noi că mișcă în acest sector. Ținem ochii pe muzeele din cele cinci județe oltene, mai ales pe cele din Dolj, acum că se vor mișca mai activ odată cu candidatura Craiovei la titlul de Capitală Culturală Europeană. 

Roma - de la Wow la Au!

M-am întors de la Roma de o săptămână și tot amân să scriu articolele pe care le am în cap. Oarecum de teamă că vor fi noi pagini la fel ca celelalte pe care le-ați tot citit și răs-citit pe bloguri sau prin ghiduri despre clișeica Cetate Eternă. Întrucâtva de teamă că sentimentul general cu care am rămas după această ultimă plimbare cu bocceluța prin lume nu va fi înțeles sau acceptat cu ușurință de iubitorii și apărătorii Romei ca destinație, reper și far al turismului, culturii și istoriei. Dar de ce să-mi fie teamă în propria mea casă virtuală?

În mare, Roma a fost pentru mine ca o mașină de curse care ajunge de la 0 la 100 în câteva secunde. Numai că invers. Am început și eu, ca atâția alții, cu un Wow! spus din suflet în fața unor construcții grandioase, supra-dimensionate, după părerea mea. Ca și cum ei ar fi avut Ceaușescu după Ceaușescu, milenii la rând, fiecare întrecându-se să ridice o Casă a Poporului mai mare și mai semeață decât a celui dinaintea lui. Colosseumul, forumurile, termele, bisericile, palatele, obeliscurile, fântânile, parcurile, orice construcție gândită și făcută de mâna omului mă face să mă gândesc că cineva a interpretat greșit scara la care acestea au fost proiectate. 

Noaptea Muzeelor 2013

Craioveni, diseară și la noapte avem 8 ore în care putem vizita gratuit cele trei secții ale Muzeului Olteniei! Noaptea Muzeelor revine și în 2013 cu surprize pentru publicul larg, care este așteptat între orele 18:00 și 02:00 la Casa Băniei (Secția de Etnografie), Muzeul de Istorie și Muzeul de Științe ale Naturii. 

Anul trecut am făcut un periplu al acelorași trei muzee (Muzeul de Artă nu era deschis și se pare că nici anul acesta nu avem onoarea) și mi-am lăsat impresiile posterității, ele putând fi accesate la acest link. Față de ediția de anul trecut a evenimentului, Noaptea Muzeelor 2013 găsește unele instituții în exact același stadiu, cu exact aceleași colecții și expoziții de prezentat vizitatorilor (este cazul Casei Băniei), în timp ce altele ne propun noutăți pe care eu una abia aștept să le descopăr. 

Ajutor! Parintii mei se uita la „Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii” pe Kanal D

          Asta am zis prima dată când i-am surprins, undeva prin septembrie, lăsând baltă mâncat, vorbit și orice altceva și fugind la televizor. Ajutor! Părinții mei se uită la o telenovelă! Însă știind cât de fascinat este tata de istorie (și mai ales de cea a Turciei) și de Istanbul (pe care l-a vizitat de vreo 2-3 ori până acum, dar de care nu se mai satură), iar mama de intrigi amoroase (cum bineînțeles că trebuie să fi existat într-un loc cu multe femei pe metru pătrat, cum era haremul unui sultan), le-am acceptat moftul de a se uita la „Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii” pe Kanal D.

Sursa foto: www.eserialenoi.com

          I-am ignorat, deci, mi-am găsit altceva de făcut și i-am lăsat în voia lor să își facă damblaua. A mers așa câtva timp, apoi au apărut problemele. Am început să ne certăm pe televizor! Eu nu privesc aproape deloc, mai ales că televizorul e pus în sufragerie și mi-e greu să mă dezlipesc de laptop și să mă deplasez până acolo, dar aveam și eu două nebunii: X Factor pe Antena 1 duminica și Vocea României pe Pro TV marțea. Și cum-necum, de fiecare dată aveam scandal la Vocea României, căci fix atunci (în fiecare luni și marți de la ora 20:00) se difuzează și telenovela turcească. 

          Acum vreo două săptămâni - e „caldă” problema - iară avem discordie în sânul familiei, dar am zis că e momentul să ajungem la un compromis care să nu fie izgonirea mea de la porțile Raiului, ca până acum. Așa că am decis de comun acord să privim la Suleyman cu toții și în pauze să mut repede pe emisiune. Atât vă spun: numai la prima pauză am ținut minte și am schimbat canalul, apoi așa m-a captivat nebunia de telenovelă că pur și simplu nu puteam să mut fix atunci când trebuia să aflăm cine pe cine a mai otrăvit și alte asemenea intrigi pe care imediat le-am prins din zbor. 

Thugra

          N-a fost deloc greu, mai ales având o bază în acest sens, căci v-am mai povestit eu că am locuit o lună la Istanbul și am vizitat Turcia cu cel puțin 2-3 alte ocazii. Am descoperit, așadar, mai mult de o telenovelă de trecut timpul, un serial istorico-documentar, în care mi-a fost drag să aud despre bătălii despre care învățasem la școală sau citisem articole (Mohacs sau asediul Belgradului și al Vienei, cineva?), despre celebra ascensiune a Imperiului Otoman sau despre și mai celebrul Soliman Magnificul. Și te încearcă un sentiment deosebit să vezi sau să auzi în film despre locuri vizitate, de-ți vine să urli: Am fost și eu aici! Cum ar fi Palatul Topkapı, unde Soliman a fost educat, moscheeile Suleymaniye din Istanbul (unde am vizitat și mormântul sultanului) și Selimiye din Edirne (fostul Adrianopol). Sau să vezi tughra lui Soliman, acea monogramă ultra-prezentă și în ziua de azi peste tot în Turcia și ridicată la rang de însemn național.

          Pentru pasionații de istorie, Turcia e un izvor nesecat de locuri de descoperit, iar Istanbulul (fostul Constantinopol) e un fel de bijuteria din coroană. Deși mi-ar plăcea să revin, aș fi și mai mulțumită dacă ar ajunge părinții mei acolo să meargă pe urmele lui Soliman și să facă lucrurile pe care nu au apucat încă să le facă (să viziteze Turnul Fecioarei sau Insula Prințului, să urce în Turnul Galata sau să exploreze Fortăreața Rumeli). Când voi ajunge din nou acolo, cu siguranță voi mânca un balık ekmek și o să lenevesc privind pescarii de pe Podul Galata! :)

“Kanal D îti poate aduce și ție un city break la Istanbul dacă scrii pe blog o poveste despre Turcia (detalii aici). Până atunci, dacă vrei să simți și tu atmosfera specifică Turciei, Kanal D te invită să urmărești serialul Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii, în fiecare luni și marti, de la ora 20:00″.

Noaptea Muzeelor 2012

          Ieri seară mi-am luat părinții și bocceluța și ne-am dus în mall, cu ocazia evenimentului internațional Noaptea Muzeelor. Căci de multe ori se merge la mall ca la muzeu: privești, dar nu poți să pui mâna. Contrar așteptărilor noastre de noapte lungă, pe la ora 21:50 au început să ne invite politicos să ieșim, semn clar că acest muzeu nu era parte a evenimentului. Lăsând gluma deoparte, ne-am făcut temele de acasă și am aflat că toate cele trei secții ale Muzeului Olteniei urmau să fie deschise complet sau parțial publicului între orele 18:00 și 02:00, așa că pe la 22 am pornit la atac.

Foto 1: Cuptorul buclucaș

          Am mers prima dată la Casa Băniei, ce adăpostește Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei. Lume multicică, dar nu cât să incomodeze și să facă experiența nocturnă neplăcută. Am început cu subsolul, unde am vizitat două expoziții legate de ritualul facerii pâinii, respectiv al muncilor agricole ca parte a ritmului vieții rurale. 
Etajul mi-a plăcut infinit mai mult, expoziția de port popular, ceramică, scoarțe, ocupații tradiționale și obiecte religioase fiind mai bogată. Cu toate astea, am rămas cu un sentiment de "chestie dintr-asta avem și noi la țară", ceea ce nu demonstrează altceva decât faptul că zestrea muzeului este una destul de recentă, majorității pieselor, deși valoroase din punct de vedere cultural-artistic, lipsindu-le factorul istoric (timp).

Foto 2: Costum popular oltenesc

          În căutarea timpului am plecat și noi, pașii purtându-ne către Secția de Istorie, unde am găsit deschisă vizitatorilor o singură sală. Aceasta adăpostește o colecție de obiecte din argint provenită de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, dovadă de măiestrie în prelucrarea prețiosului metal. Noroc că n-au avut bijuterii, că am putut să ne desprindem relativ repede de acolo!

         Ultima oprire a fost la Secția de Științele Naturii, unde ne-a întâmpinat un mamut sau, mai bine zis, colții lui, parte a expoziției Terra fossilis. Dacă la parter ne-am bucurat de puțină paleontologie, etajul a venit cu nenumărate surprize dintr-o Oltenie refăcută la scară mică din punct de vedere biologic, geologic sau turistic. Numeroase diorame cu animale existente sau dispărute din regiunea noastră, o peșteră (reconstituire după Peștera Muierii), materiale bi- și tridimensionale, ecosisteme, sisteme informatizate interactive, colecția de minerale, etc - dotarea muzeului mi s-a părut comparativă cu colecțiile din muzee de profil din vestul Europei. Puncte în plus a câștigat și pentru suflul modern resimțit la tot pasul. Și ca să nu zic că am plecat de la muzeu fără să învăț și eu ceva nou, am descoperit o specie de rozătoare de care nu mai auzisem niciodată până acum, și anume pârșul. :P

          Aici am încheiat periplul muzeistic local, am aruncat bocceluța pe umăr și ne-am înturnat acasă bucuroși de vizită și mulțumiți, per total, că avem muzee cu care ne putem mândri. Abia aștept să se deschidă Secția de Istorie și Muzeul de Artă ca să avem o paletă și mai largă (și mai valoroasă) de muzee.

*Mai multe poze de la Secția de Etnografie (Casa Băniei), aici.

Bologna pe scurt, in imagini

          De 4 zile mă tot gândesc cum să scriu despre Bologna fără să îmi iasă o postzilla, fără să mă pierd în amănunte (sunt sigură că nici acum nu o să îmi iasă) și fără să plictisesc. Am decis să caracterizez orașul prin cuvinte reprezentative însoțite de o (pe cât posibil) scurtă explicație și o imagine (sau două - trei) sugestivă. 

foto 1

foto 2

1. Istorie. Deși regiunea a cunoscut o perioadă de dezvoltare destul de însemnată încă de pe vremea etruscilor, a fost perioada romană cea în care orașul a devenit unul dintre cele mai importante ale Imperiului. În 187 îen a fost construit drumul comercial Via Aemilia, care unea actualele orașe Rimini și Piacenza, traversând Forlì, Faenza, Bologna, Modena, Reggio și Parma. În prezent, porțiunea din Via Aemilia care trece chiar prin centrul Bolognei este împărțită în patru secțiuni: Strada Maggiore (foto 1), Via Rizzoli, Via Ugo Bassi și Via San Felice (foto 2).

foto 3

2. Arhitectura. Oriunde întorci capul, clădirile Bolognei sunt gata să te impresioneze. Celebru pentru cea mai veche universitate din lume (datând din 1088), pentru turnurile sale și pentru porticurile (foto 3) ce se întind pe distanțe impresionante,

foto 4

orașul mai este cunoscut și pentru culoarea roșiatică a zidurilor și a acoperișurilor clădirilor sale (foto 4), fapt ce i-a atras numele de orașul roșu. În special în Piazza Maggiore, dar și în restul centrului vechi, cuprins între porțile romane, Bologna abundă de monumente și clădiri istorice, de ziduri crenelate, de loggia sau arcade.

3. Religie. Știu că despre italieni se spune că sunt un neam credincios (ca să nu zic bisericos), dar Bologna are biserici, catedrale, bazilici etc din belșug. În general construcții gotice, foarte înalte și impunătoare, de piatră/cărămidă, cu altare și decorațiuni foarte bogate, bisericile bologneze insuflă un sentiment religios și de aneantizare în fața unei puteri supreme. 

Catedrala din Bologna, dedicată Sfântului Petru, a fost construită în secolul al XI-lea, și adăpostește scaunul arhiepiscopului Bolognei. 

foto 5

Bazilica Sf. Petroniu, ce domină Piazza Maggiore, este a șasea din lume ca înălțime a naosului, după Catedrala din Beauvais, Bazilica Sf. Petru din Roma, Sagrada Familia din Barcelona, Domul din Milano și Bazilica Sf. Chiara (Clara) din Napoli.

Sanctuarul Madonei di San Luca (foto 5), situată în vârful Colle della Guardia, veghează orașul de la înălțime. Pentru a ajunge pe jos la biserică, trebuie să urcați printr-un portic lung de 3,5 - 4 km.Va merita efortul, căci atât biserica (exterior și interior), cât și priveliștea vor compensa durerea de picioare.

foto 6

4. Artă. Adăpostind câteva muzee de artă foarte interesante, Bologna se prezintă ca un pol al culturii italiene moderne, dar și renascentiste. Vizitând Pinacoteca Nazionale di Bologna am avut ocazia să fac un tur al picturii italiene începând cu secolul al XIII-lea până în secolul al XVIII-lea, admirând, printre alte capodopere, Extazul Sfintei Cecilia al lui Rafael sau Cina cea de Taină a lui El Greco. Ce mi-a plăcut mie, însă, cel mai mult, a fost reprezentarea Iadului dintr-o icoană din secolul al XV-lea, intitulată Paradiso e Inferno (foto 6).

Mona Lisa, Leonardo si Salai

          Nu fac istoria artei pe blog, deci cine are nevoie de explicații detaliate despre primele două nume din titlu, Mona Lisa si Leonardo, să se întoarcă puțin la școală și să intre apoi aici ca să vadă care e treaba cu al treilea nume. Asta așa, pentru că pot! :P Lăsând gluma deoparte, de vreo două zile mă îndeletnicesc cu săpături culturalo-artistico-arheologice despre viața mai mult sau mai puțin sexuală a lui Leonardo da Vinci și despre legătura dintre ea și celebrul tablou expus la Luvru. Toată nebunia a început după ce cineva a dat pe Facebook acest link (în spaniolă) către un articol din El Pais intitulat Gioconda renaște la El Prado. Să vă explic ce (am înțeles eu că) s-a întâmplat.

          Muzeul El Prado din Madrid deținea de ceva vreme o copie a Mona Lisei. Din cauza spațiului expozițional relativ restrâns în comparație cu numărul mare de lucrări originale foarte valoroase, tabloul (replica) nu a ieșit din depozite și nici nu i s-a acordat suficientă atenție pentru a fi recondiționat. De curând, însă, tabloul a fost curățat, îndepărtându-se fondul negru ce fusese aplicat prin secolul al 17-lea, și concluzia a fost una cel puțin ciudată. S-a descoperit că replica a fost pictată tot în atelierul lui Leonardo, în același timp în care a fost pictată și Gioconda. Și nu, nu "la puțin timp după", ci exact în același timp (în paralel). Deci cineva (și vedem imediat cine) picta aceeași Giocondă simultan cu Leonardo, urmărindu-i acestuia mișcările. Dovada o reprezintă faptul că replica prezintă aceleași ștersături ca și originalul: când da Vinci se răzgândea și corecta ceva, și cealaltă persoană corecta în copie. Și totuși pe cine ar fi tolerat Leonardo în atelierul lui în timp ce lucra și cui i-ar fi acordat o asemenea încredere încât să picteze împreuna un același tablou pe două pânze? Răspunsul pare a fi unul singur: Salai. 

Foto 1:
De la stânga la dreapta: Salai, Sf. Ioan Botezătorul, Bacchus

         Pe numele său adevărat Gian Giacomo Caprotti da Oreno, Salai a fost unul dintre discipolii lui da Vinci, unul dintre cei mai apropiați studenți și companioni ai săi. Deși Leonardo însuși îl caracteriza drept "mincinos, hoț, încăpățânat și căpcăun", l-a ținut aproape timp de peste 25 de ani, Salai devenindu-i acestuia unul dintre modelele preferate (și chiar mai mult, se pare). Da Vinci a folosit chipul lui Salai în câteva din operele sale celebre, precum Sfântul Ioan Botezătorul sau Bacchus (vezi foto 1).

Foto 2: Înger încarnat

          Prezumția cum că între Salai si Leonardo era mai mult decât o relație maestru - discipol e sprijinită de faptul că Leonardo, în tabloul Înger încarnat, l-a portretizat pe Salai cu falusul erect (vezi foto 2). Se speculează că nici Mona Lisa nu ar fi, de fapt, portretul unei femei, ci încercarea lui Leonardo de a-și transforma iubitul în ceea ce nu era: femeie. La care se mai adaugă faptul că, după moartea artistului, Gioconda a fost moștenită de...da, ați ghicit, Salai!

          Multă cerneală a curs pe tema asta, dar de actualitate pare să fie nou-descoperita copie, care pare a aduce noi informații cu privire nu numai la viața omului da Vinci, ci și la Gioconda lui Leonardo, mai ales că, după recondiționare, replica pare a se afla într-o stare mult mai bună. În tabloul original, se crede că da Vinci a imortalizat-o pe Lisa Gherardini, tânăra nevastă a negustorului florentin Francesco del Giocondo. Numai că Gioconda originală nu pare deloc atât de "tânără" pe cât spune povestea, specialiștii situând-o în jurul vârstei de 30-35 de ani, în timp ce în replica lui Salai, Gioconda nu pare a avea mai mult de 20 de ani. Acest efect de îmbătrânire se datorează gradului avansat de deteriorare pe care îl prezintă tabloul lui Leonardo. O întrebare zic că se impune: de ce nu se recondiționează și Mona Lisa cea originală?...