Libertatea de a trage cu pusca. Pe Twitter

          Ca ființe evoluate, simțim nevoia să comunicăm. Uneori mai mult decât alteori, unii mai mult decât alții. De asta ne și repezim cu furie să ne facem conturi pe toate rețelele de socializare și ne avântăm în discuții cu diverși necunoscuți. Și pentru a-i asculta și a afla lucruri noi, diverse puncte de vedere, dar și pentru a spune / scrie noi ce avem de exprimat. Pe alocuri ni se răspunde; la multe lucruri pe care le postăm (fie că sunt tweet-uri sau update-uri pe Facebook, Google+ etc.) nu observăm nicio reacție. Și e în regulă, atâta timp cât noi ne simțim mai bine doar pentru că am spus lucrul respectiv.

          Astăzi, puțin despre Twitter. Spre deosebire de alte platforme de același tip, Twitter oferă câteva posibilități utile și binevenite. Una dintre acestea este reprezentată de posibilitatea de a folosi hashtag-uri. Mai multe persoane discutând despre un același subiect pot include în tweet-urile lor un anume cuvant sau secvență de litere/cuvinte, precedată de semnul #. Astfel, persoanele implicate în respectiva discuție pot urmări mult mai ușor
ceea ce se scrie pe acel subiect. Când folosești acest artificiu tehnic, descoperi noi utilizatori pasionați de aceleași lucruri ca și tine sau cu subiecte comune de interes. Așa se și întețește conversația, atunci când sunt mulți oameni la mijloc și când vrei în permanență fie să adaugi ceva pentru a completa ce spune cineva, fie să îi dai replica altcuiva etc. 

          Când au loc simultan mai multe evenimente pentru care se creează hashtag-uri pe Twitter, începe un mic prăpăd pentru cei care nu sunt antrenați în discuțiile respective. Dau exemplul zilei de marți, dacă nu mă înșel, când se scria la greu pe #VoceaRomaniei și pe un hashtag dedicat lansării iPhone5. Timeline-ul abia mai respira. Mă uitam la emisiunea Vocea României și voiam să citesc părerile altor persoane care făceau același lucru, dar eram complet neinteresată de lansarea telefonului antemenționat. Așa că am profitat de o altă trăsătură de milioane a Twitter-ului (de fapt a Tweetdeck-ului, aplicația pe care o folosesc pentru a-mi gestiona concomitent conturile de Twitter, Facebook și LinkedIn): filtrele. Cei care nu doresc să vadă în timeline-ul lor tweet-uri ce conțin anumite cuvinte sau hashtag-uri pot să creeze filtre, acestea împiedicând, apoi, apariția în timeline a cuvintelor / hashtag-urilor filtrate. Deci am băgat în filtre #iphone5 și m-am bucurat de un timeline aerisit, în care puteam urmări ușor atât tweet-urile generaliste, cât și pe cele legate de hashtag-ul #VoceaRomaniei.

          Sunt convinsă că majoritatea utilizatorilor cu ceva tweet-uri în spate sunt familiarizați cu toate aceste trăsături ale Twitter-ului. Și atunci nu mă pot opri din a mă minuna toată de ce anumiți utilizatori se ăuăiesc toți (de la a se ăuăi = a face ău ău ău) atunci când se prevede la orizont formarea unui hashtag activ. Nu pricep de ce avem reacții de genul: Începe Vocea României, iar nu mai vedem nimic pe Twitter. Și cum te-ai nimerit să zici ceva pe hashtag-ul respectiv, cum pac: unfollow! N-aș plânge niciodată după followers (cu atât mai puțin după unii ca aceștia despre care scriu acum), dar încerc să educ, să le arăt că mai există și gri între alb și negru, plus încă ceva culori. Cui nu vrea să vadă îi respect libertatea de a trage cu pușca. Pe Twitter. 

PS: Pentru acei Gică Contra care vor spune că filtrele sunt doar în TweetDeck, aflați că există niște clienți (gen Filttr și alții) care fac exact același lucru pe web.

Sursă poză, aici.