S-a incheiat competitia #MyBBB

Dacă în urmă cu câteva săptămâni / zile ați primit de la mine mesaje pe Facebook, Twitter și alte rețele de socializare în care vă ceream ajutorul pentru competiția Biggest Baddest Bucket List by My Destination la care participam, voiam să vă anunț că s-a terminat (perioada de votare). Câștigătorii vor fi anunțați în 14 zile, dar până atunci am o datorie de onoare de a vă mulțumi vouă, celor care m-ați suportat în toată această perioadă, m-ați votat, ați distribuit postările mele despre competiție, ați scris pe blogurile voastre despre încercarea mea sau m-ați sprijinit afișând bannere. Am încercat, pe cât posibil, să mulțumesc fiecăruia, pentru că rezultatul final nu înseamnă altceva decât suma eforturilor voastre colective, pentru care vă sunt recunoscătoare.

Până voi primi niște statistici oficiale din partea organizatorilor, să vă las cu câteva date la care am momentan acces:

Eticheta pe internet

Ieri citeam pe LinkedIn un articol intitulat Social Media Etiquette: 12 Step Checklist. Deși mă așteptam să găsesc ceva mult mai amplu, articolul pleacă de la exemplul unor evenimente tragice anunțate via Facebook și ajunge la o trecere în revistă a 12 întrebări pe care utilizatorii de rețele sociale ar trebui să și le pună înainte de a posta, pentru a se asigura că păstrează o etichetă și că nu lezează sentimentele altor utilizatori (cititori / consumatori). Util, dar subțire.

Ca să dezvolt puțin subiectul, îmi permit să adaug câteva norme de bună purtare 2.0 care țin exclusiv de ceea ce mi-ar plăcea mie să regăsesc și în rețelele de socializare, dar mai ales pe bloguri, atât din partea autorului, cât și a comentatorilor:

Cel mai enervant plugin WordPress

Cum astăzi m-am trezit suspect de devreme, am zis să pun mâna să scriu despre ceva ce de multă vreme nu-mi dă pace. Dacă blogul meu ar fi fost scris în engleză, probabil că aș fi numit articolul acesta Social Media No-No of the Day, dar așa mă limitez la a vă povesti despre un plugin WordPress pe care îl consider moartea pasiunii 2.0.

N-am eu știință multă în ale WordPress-ului, mai ales că cea mai mare parte a existenței blogosferice mi-am dus-o pe acest bătrân blogspot.com (nu aruncați cu ouă și roșii), așa că o să tratez problema mai mult din punctul de vedere al cititorului/utilizatorului de Twitter. Plugin-ul despre care vă spuneam se numește Tweet Old Post (și mai e unul mai nou care face cam același lucru, numit Tweetily). În principiu, plugin-ul face ceea ce-i spune și numele, adică postează automat pe Twitter link-uri către articole mai vechi alese aleatoriu de pe blogul tău, în încercarea de a-ți aduce mai mult trafic din acestea. Autorul blogului poate seta ora postării (distanța dintre tweet-uri) și numărul de tweet-uri care se postează în același timp și poate alege să excludă anumite articole (de exemplu: articole mai vechi de x zile, articole cu o anumită etichetă etc).

Libertatea de a trage cu pusca. Pe Twitter

          Ca ființe evoluate, simțim nevoia să comunicăm. Uneori mai mult decât alteori, unii mai mult decât alții. De asta ne și repezim cu furie să ne facem conturi pe toate rețelele de socializare și ne avântăm în discuții cu diverși necunoscuți. Și pentru a-i asculta și a afla lucruri noi, diverse puncte de vedere, dar și pentru a spune / scrie noi ce avem de exprimat. Pe alocuri ni se răspunde; la multe lucruri pe care le postăm (fie că sunt tweet-uri sau update-uri pe Facebook, Google+ etc.) nu observăm nicio reacție. Și e în regulă, atâta timp cât noi ne simțim mai bine doar pentru că am spus lucrul respectiv.

          Astăzi, puțin despre Twitter. Spre deosebire de alte platforme de același tip, Twitter oferă câteva posibilități utile și binevenite. Una dintre acestea este reprezentată de posibilitatea de a folosi hashtag-uri. Mai multe persoane discutând despre un același subiect pot include în tweet-urile lor un anume cuvant sau secvență de litere/cuvinte, precedată de semnul #. Astfel, persoanele implicate în respectiva discuție pot urmări mult mai ușor
ceea ce se scrie pe acel subiect. Când folosești acest artificiu tehnic, descoperi noi utilizatori pasionați de aceleași lucruri ca și tine sau cu subiecte comune de interes. Așa se și întețește conversația, atunci când sunt mulți oameni la mijloc și când vrei în permanență fie să adaugi ceva pentru a completa ce spune cineva, fie să îi dai replica altcuiva etc. 

          Când au loc simultan mai multe evenimente pentru care se creează hashtag-uri pe Twitter, începe un mic prăpăd pentru cei care nu sunt antrenați în discuțiile respective. Dau exemplul zilei de marți, dacă nu mă înșel, când se scria la greu pe #VoceaRomaniei și pe un hashtag dedicat lansării iPhone5. Timeline-ul abia mai respira. Mă uitam la emisiunea Vocea României și voiam să citesc părerile altor persoane care făceau același lucru, dar eram complet neinteresată de lansarea telefonului antemenționat. Așa că am profitat de o altă trăsătură de milioane a Twitter-ului (de fapt a Tweetdeck-ului, aplicația pe care o folosesc pentru a-mi gestiona concomitent conturile de Twitter, Facebook și LinkedIn): filtrele. Cei care nu doresc să vadă în timeline-ul lor tweet-uri ce conțin anumite cuvinte sau hashtag-uri pot să creeze filtre, acestea împiedicând, apoi, apariția în timeline a cuvintelor / hashtag-urilor filtrate. Deci am băgat în filtre #iphone5 și m-am bucurat de un timeline aerisit, în care puteam urmări ușor atât tweet-urile generaliste, cât și pe cele legate de hashtag-ul #VoceaRomaniei.

          Sunt convinsă că majoritatea utilizatorilor cu ceva tweet-uri în spate sunt familiarizați cu toate aceste trăsături ale Twitter-ului. Și atunci nu mă pot opri din a mă minuna toată de ce anumiți utilizatori se ăuăiesc toți (de la a se ăuăi = a face ău ău ău) atunci când se prevede la orizont formarea unui hashtag activ. Nu pricep de ce avem reacții de genul: Începe Vocea României, iar nu mai vedem nimic pe Twitter. Și cum te-ai nimerit să zici ceva pe hashtag-ul respectiv, cum pac: unfollow! N-aș plânge niciodată după followers (cu atât mai puțin după unii ca aceștia despre care scriu acum), dar încerc să educ, să le arăt că mai există și gri între alb și negru, plus încă ceva culori. Cui nu vrea să vadă îi respect libertatea de a trage cu pușca. Pe Twitter. 

PS: Pentru acei Gică Contra care vor spune că filtrele sunt doar în TweetDeck, aflați că există niște clienți (gen Filttr și alții) care fac exact același lucru pe web.

Sursă poză, aici.