Battle Los Angeles (2011)

          Ce au în comun Aaron Eckhart cu Ne-Yo, Michelle Rodriguez (Ana Lucia din Lost) și Jim Parrack (Hoyt din True Blood)? Toți luptă cot la cot pentru a salva Los Angeles-ul de un inamic necunoscut. Los Angeles, ca și alte orașe din lume, se află sub amenințarea de a fi lovite de niște meteoriți ce intră în atmosfera Pământului subit, fără a fi depistați din timp de specialiști. Trupe militare armate sunt mobilizate pentru o intervenție de rutină, dar în scurt timp își dau seamă că se confruntă cu ceva neașteptat: o invazie extraterestră. Deloc prietenoși, alienii întâi trag și-apoi întreabă; de fapt, retrag ultima afirmație - doar trag!

          Eckhart joacă rolul lui Michael Nantz, un sergent din infanterie marină americană care este chemat la datorie în ciuda faptului că îi fusese aprobată retragerea din activitatea doar cu o zi în urmă. El e desemnat să facă parte dintr-o echipă care inițial îl respinge, dar care, după câteva fapte de extremă vitejie - la care ne așteptăm, de altfel, că doar el e eroul -, îl acceptă și îl urmează întru distrugerea tuturor dușmanilor. Plutonul său este trimis pe teritoriul inamic pentru a salva niște civili rămași într-o secție de poliție. Până să ajungă acolo, pușcașii noștri marini fac contact cu extratereștrii, în sensul că se împușcă de câteva ori între ei. Trebuie să recunosc că unele momente din film abundă în suspans - am stat cu inima cât un purice, așteptând ca după fiecare colț de bloc să se ițească un cap de nepământean dintr-ăsta. Civilii sunt recuperați, dar drumul de întoarcere către baza militară operațională se dovedește a fi mai dificil și mai primejdios decât se așteptau. Plutonul se micșorează considerabil, soldații murind mai mult decât onorabil, unii dintre ei sacrificându-se, chiar, pentru binele echipei. Rămânând în cadrul șabloanelor previzibile hollywoodiene, există ceva atracție între sergent și o civilă și ceva emoție când acesta îi vorbește unui puștiulică ce tocmai și-a pierdut tatăl și când, ros pe interior de remușcările provocate de pierderea unor soldați într-o misiune anterioară, Nantz se confruntă cu Ne-Yo, ce joacă rolul fratelui unuia dintre cei căzuți la datorie. O combinație de acțiune, suspans, sentimente și stereotipuri ne conduce, deci, până în momentul în care, ajunși înapoi la bază, eroii noștri o găsesc complet distrusă - și noi cădem pradă disperării.

          De aici înainte totul este roz cu floricele, fiind un maaare și incredibil gest de renunțare la sine pentru binele omenirii, herculeene eforturi de a distruge rasa invadatoare etc etc etc. Eckhart sare dintr-un elicopter salvator pentru a lua situația în mâini, cum s-ar zice, iar ceilalți soldați se aruncă după el. Pentru că fiecare dintre cei rămași în viață sunt niște genii, capete limpezi într-o situație murdară, reușesc să descopere și să distrugă un fel de centru de comandă al extratereștrilor, ceea ce îi lasă pe invadatori fără coordonare în aer și cu trupele de sol în retragere. Ajungând, în cele din urmă, la o altă bază militară, unde sunt primiți ca niște eroi, băieții (și fata) noștri își reîncarcă pușcoacele cu muniție pentru a pleca din nou pe câmpul de luptă. Los Angeles uber alles!

          Deși suferind de grave clișee, filmul nu e chiar prost - eu l-am notat cu 7, deși pe imdb.com a primit nota 5,9. Ritmul e alert, suspansul te omoară - pe alocuri am uitat să respir, actorii devin plăcuți, astfel încât aproape suferi când mor unele dintre personaje. Iar Eckhart, când se va lăsa de actorie, își va găsi cu ușurință locul ca speaker motivațional - pe mine mai avea puțin și mă convingea să iau pușca-n mână și să merg să apăr L.A.-ul. Sau e doar un bărbat/actor frumos pentru care am o slăbiciune! :))