13 noiembrie 2011

Falle Fail

          Habar n-am dacă și la nivel național e cunoscută casa de modă Moda Aliss. La noi (în oraș și în familie) e destul de bine cotată (materiale și prețuri ok): mama își cumpără destul de des lucruri de acolo, din când în când ne-am mai luat și noi, chit că nu au o colecție tocmai tinerească. Oricum, părerea generală era de bine. De câteva luni, să fie un an, nu mai știu, firma "a adoptat o nouă linie prin promovarea unui nou brand-Falle" (citat de pe site-ul lor). Adică Fallé. Am observat prima dată când au schimbat sigla luminoasă de la magazine, apoi pe etichete, tot. Nu m-am putut abține să nu mă întreb de ce - de ce, în numele Domnului? - și-ar boteza cineva afacerea, colecția, ce-o fi, cu acest nume. Ca să explic: în limba spaniolă, fallé este forma de perfect simplu, pers. I, sg. a verbului fallar (a eșua). Yo fallé = eu eșuai. Mi se pare o greșeală gravă a celor de la marketing care au gândit brandul în ansamblul lui. Dacă ratezi numele, aproape că ai ratat tot. Și nu e ca și cum cuvântul ar fi însemnat ceva în limba swahili, ci în spaniolă, una dintre cele mai folosite limbi din lume (pe locul 2, dacă nu mă înșel). Cum să mai convingi clienții să cumpere un produs pe care scrie mare RATARE?
          Eh, m-am obișnuit acum, de fiecare dată când trec pe lângă un magazin de-al lor, să mă amuz și să mă revolt în sinea mea; și să trec mai departe. Însă...acum câteva săptămâni am împrumutat vreo 2 rochii de la Cris. Mi le-a dat într-o plasă de hârtie branduită cu Fallé by Moda Aliss. O țin aruncată sub birou, cum privesc din pat, direct la ea mă uit. Până acum n-am fost atentă la detalii, dar într-o zi, plictisindu-mă, am citit și scrisul mai mic. Și brusc, mi-am dat seama: unele lucruri sunt sortite eșecului!


6 comentarii:

  1. Da, intr-un fel ai dreptate la partea ca puteau sa aleaga un nume mai bun INSA asta nu inseamna deloc ceea ce tu mentii in postarea asta ceea e complet gresit. Ci dimpotriva nu ca au calitate ok ca mai nou nu mai se zice buna ci okay, dar calitate foarte buna iar preturile nu sunt de bazar dupa cum suna cum ai spus-o tu aici..ok...mi-e greata cand aud oamenii care vor sa para despteptii lumii.
    Concluzia: Falle si mai ales Moda Aliss care e un brand de istorie romanesc sunt firme serioase iar nu oricine isi ia de acolo haine de parca toata tara isi cumpara de acolo dupa cum a suna din ce zici, preturile pornesc de la 100 euro in sus iar romanii sunt in proportie majora muritori de foame. Ca sa nu mai zic de faptul ca Moda Aliss e echivalentul a Brooks Brothers in Romania - un brand de traditie iar nu asta conteaza daca e cunoscut sau nu ba chiar Moda Aliss e la fel de cunoscuta...pana la urma nici B.B NU e celebru in afara granitelor si e mai degraba un brand de familie, familia S.U.A precum e Moda Aliss firma din familia Romaniei daca intelegi ce vreau sa spun. Si cel mai important, mai bine ai fi solidara cu oamenii si nu sa faci pe madame de Paris zicand okay in coace si in colo si de parca nu ai sti cum traieste lumea pe pamantul pe care te afli. Asa cu gesturi dinastea esti jos plus ca mai degraba ii denigrezi pe marea parte a oamenilor ce te inconjoara.
    Iar poate ca vei zice ca e ciudat ce am spus insa se simte un val de aer de snobie pe aici pe blogul asta iar personal urasc cu tarie snobii si de aceea am vrut sa-mi exprim parerea aici pe blogul tau in care am ajuns nevrand.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Anonim, poate sa-ti fie greata si poti sa urasti snobii din suflet, e dreptul tau. Asa cum e si sa-ti exprimi parerea, pe care o respect, chiar daca nu o inteleg, caci nu are absolut nimic in comun cu ce am zis eu aici.
    Iti voi explica esenta postarii: pe langa (repet) grava greseala de a-si boteza linia Falle, pe pungile lor scrie "bussines", in loc de "business", cum ar fi corect in limba engleza.
    Cat despre concluzia ta, e de pe alta planeta. Nu am zis ca la Moda Aliss sunt preturi de bazar, dar nu poti nici exagera in asemenea hal incat sa spui ca au preturi de la 100 euro in sus. Inseamna ca tu ai intrat in alt magazin. BB nu stiu ce e si nu ma intereseaza, eu n-am facut o comparatie, ci am tras o concluzie pe baza unor fapte/dovezi (vezi poza). Nu-s de la Paris, desi m-am plimbat cu bocceluta si pe acolo, cat despre denigrat oamenii din jurul meu cu parerea despre Falle, nu vad cum as face-o atata timp cat si eu (si familia mea) sunt clienta lor...

    RăspundețiȘtergere
  3. loool parerea mea sincera.. in afara de craiova si inca vreo 2 sate de pe langa nu a auzit nimeni de ei.... astia sunt de kkt.. si`a luat odata taica`meo de la ei.. cele mai proaste materiale sincer.. se vede pe ele ca sunt ieftine.. lucrate de nishte doamne nevazatoare+ dezabilitati... mi se par ok hainele alea decat daca esti chelener sau receptioner... mai usor cu figurile anonim...si cumva ma gandesc ca designu vestimentar e o arta... iar daca nu stiai snobismul este cel mai bun prieten al artei...:)..

    RăspundețiȘtergere
  4. @ghici: Ei, acum sa nu jignim degeaba. Au si haine mai bune, si haine mai putin bune. Dar ne departam de la subiect, care era pur si simplu despre combinatia nefericita "Falle" + "bussines".

    RăspundețiȘtergere