Aventuri de "inceput" de iarna

          Din punct de vedere calendaristic, am intrat în a doua jumătate a iernii. Anul trecut am văzut zăpadă în Craiova doar în noiembrie și doar în spatele blocului meu, după cum v-am povestit și arătat aici, și, la cât de cald și soare și frumos a fost săptămâna trecută, nici nu mă așteptam să văd prea curând. Vremea, însă, confirmă cu vârf și îndesat ceea ce se spune despre ea, și anume că e capricioasă, căci într-o zi jumate a nins în Craiova cât n-a nins tot anul trecut. Ca peste tot în țară, autoritățile au fost surprinse în mod previzibil! :P Dar nu despre asta voiam să scriu astăzi. Haideți, mai bine, să vă fac sinteza unei zile de "început" de iarnă!

Ora 8:  Mi-am făcut curaj să mă dau jos din pat și am deschis jaluzelele. Parcarea pliiină de zăpadă, copaci aplecați cu crengile la pământ sub greutatea omătului, oameni cu lopețile în mână, încercau să își recapete posesiunea asupra mașinilor proprii și personale. Și mai și ningea cuminte peste toți și toate. M-a mai amuzat și nenea care și-a curățat Volkswagen-ul timp de o oră, timp în care ninsoarea îl acoperea pe altă parte, și care a cedat nervos până la urmă și n-a mai scos mașina din parcare. Feeric peisaj, încărcat de o veselie inexplicabilă. 

Ora 9: Sun la taxi. Linia nu este momentan disponibilă. Nici la Romnicom, nici la Barbie, nici la PMI, nici la Favorit, nici la STG. După 30-45 de minute de insistențe, îmi răspund. Nicio firmă nu are mașini disponibile. Ce să fac? Decizii, decizii...

Ora 10: Mă înarmez cu căciulă, fular și mănuși, plus umbrelă și cizmele de scandal și purced pe jos. Primele 10 minute mă găsesc la nici 500 de metri de bloc. Trotuarele sunt impracticabile și toți pietonii merg pe mijlocul străzii. Noroc că nu sunt și mașini, căci atunci ar fi cu adevărat caraghios. Ajung în strada Nicolae Iorga - aha, deci există mașini, dar evită străduțele mici, necurățate. Fiindcă trotuarele continuă să fie acoperite de un strat de minim 40cm de zăpadă, oamenii merg pe carosabil, fiind depășiți la foarte mică distanță de mașini. Se mai și alunecă, deci merg încordată ca naiba! O mașină încearcă să iasă de pe o alee dintre blocuri și rămâne împotmolită. Are fundul pe alee și botul pe Iorga, blocând sensul și formând o coadă de mașini în spatele ei, care formează o coadă de pietoni în spatele lor. Cu cât motorul se agită mai tare, cu atât roțile aruncă un jet mai înalt de zăpadă murdară, cu atât o șleahtă de 5 - 6 câini latră mai furioși la roți. Într-un final reușește să treacă, trec și mașini. Pietonii merg(em) cuminți în spatele mașinilor, aliniați în șir indian. O iau în sus pe str. Rovine. Aici un cetățean cu spirit civic și-a făcut curățenie la poartă aruncând toată zăpadă pe mijlocul drumului. Un jeep se oprește în pantă din cauza mormanului de zăpadă peste care nu poate să treacă. Domnul rămâne la volan în timp ce doamna coboară și încearcă să împrăștie zăpada cu piciorul. Trec de ei, nu știu cum va fi evoluat situația. La o poartă, o doamnă mai în vârstă îi strigă unui domn din curte: Nu ți-e rușine? De ce nu ieșiși să cureți zăpada? La cât te sculași?

Ora 10:30: Pe Nifon Criveanu schimb strada pentru trotuar. Cineva se ține de glume, căci trotuarul e curățat până într-un punct din care, în orice direcție ai vrea să mergi, se ridică un munte de zăpadă. Ori o iau înapoi, ori fac o baie de zăpadă. Ce să fie? Decizii, decizii... Pun toți banii pe picioarele mele lungi și pierd. Zăpada îmi trece de genunchi și îmi intră în cizme. Nu pot să mă curăț ca lumea cu umbrela în mâna, așa că o pun jos. Mă ninge pe căciulă. Mai în față, tot pe Criveanu e un copac cu crengile la pământ (vezi foto), blocând un sens de mers. Până în centru nu se mai întâmplă mare lucru, în afară de o schimbare de culoare, de la albul curat din cartier la o fleșcăială neagră, și de un trafic destul de aglomerat. Un plug de zăpadă curăță zona (închisă traficului) dintre Universitate și KFC. Urc cu greu panta din spatele Teatrului și alunec ca naiba pe esplanadă. Pe AI Cuza sunt ok trotuarele - în fine nu mai merg și eu ca Olga Nebuna pe mijlocul străzii. În față la Amandina un puștan o bruschează pe una până cade aia în zăpadă. O cădere destul de violentă, după mine, dar aparent extrem de haioasă pentru tânărul retardat. Îmi văd de treabă și de drum, lăudându-mi, în sinea mea, cizmele de scandal pentru cât de exemplar s-au comportat. Încerc să trec strada în față la Carol, dar calc într-o baltă de minim 10cm adâncime. Instantaneu simt în talpa stângă cum un vârtej ud și rece îmi învăluie piciorul. Înjur în gând, apoi îmi dau seama că-s în fața bisericii și îmi fac trei cruci rapide cu limba în cerul gurii, înspre iertarea păcatului. Pe partea cealaltă a străzii se vede șuvoiul rapid de apă lângă trotuar, de neevitat. Să calc în apă cu piciorul deja ud sau să risc și să îl bag pe cel încă uscat? Ce să fac? Decizii, decizii... Calc cu cel uscat și instantaneu simt în talpa dreaptă cum un vârtej ud și rece îmi învăluie piciorul. Înjur - cu voce tare și fără să-mi mai pese de biserica de care deja mă despărțea un fluviu în devenire. 

Ora 11: Până la Inspectorat fac doi pași pe stradă, trei pe trotuar. Dau să urc în clădire, dar scările exterioare - de gresie - s-au transformat într-un patinoar. Cineva îmi indică o intrare pe la subsol. Victorie - sunt înăuntru. Merg la lift, dar liftul nu vrea să meargă cu mine. Urc pe picioare până la etajul 5. Ajung la curs cu 2 ore întârziere, udă la picioare, ninsă pe haină, transpirată sub haină, o veselie!

Ora 18: O veselie, am terminat cursul! Mergem pe jos, pe o ninsoare mai liniștită, până la semafoarele de la Galeriile de Artă, de unde iau mereu taxi. De pe trotuar nu poți coborî pe carosabil decât printr-o singură "fereastră" croită printr-un morman de zăpadă, în fața căreia mai așteaptă vreo 3 persoane. Mă așez cuminte la coadă. Se întrezărește primul taxi. Persoana așezată prima la coadă se pregătește să sară prin fereastră. Până să facă un gest, o domnișoară țopăie ca o capră neagră prin zăpadă pe lângă ea, oprește taxiul cu 5m înainte să ajungă la fereastra la care așteptăm toți cuminți și fuge cu el. În fine, vin vreo trei taxiuri, ajung cap de rând la fereastră, în spatele meu o doamnă se luptă cu o cutie mare de la Philips. După vreo 5 minute, tot eu erau cap de rând, tot doamna aia era în spatele meu, taxiurile ia-le de unde poți. - Stați de mult, domnișoară? - Stau de ceva vreme. Au trecut mai multe taxiuri mai devreme, acum niciunul. Hai că se vede un taxi la orizont; inima începe să îmi bată mai repede. Mă uit la doamna care tot se mai lupta cu ditamai cutia în brațe. Să fiu lipsită de inimă, să mă sui în taxi și să îmi văd de ale mele? Să îi las ei taxiul ăsta și eu să mai rămân în frig, udă la picioare? Ce să fac? Decizii, decizii... - Dumneavoastră unde mergeți?, zic. - În Rovine. - Unde în Rovine? - La H-uri. - Haideți că și eu merg în Rovine, la D-uri. Îl împărțim? - Îl împărțim, zice doamna cu evidentă bucurie. Drumul e lung, căci se merge încet. Facem conversație legată de vreme, dar nu e ca toate conversațiile despre vreme. Acum are substanță! Mergem să mă lase mai întâi pe mine, e în drum. La cofetăria Damarin, aici în cartier, șoferul întreabă speriat: - Și acum mergem tot în față, pe dealul ăsta? - Dacă nu puteți urca, mai bine mă lăsați aici. Dup-aia dacă vă împotmoliți să nu mă puneți pe mine să vă împing! Se pune pe râs în timp ce ambalează ușor motorul la deal: - Dumneavoastră ați zis să o luăm pe aici, dumneavoastră împingeți! Râdem toți trei, necunoscuți și totuși calzi. La colț, unde îi spun să oprească, dau să scot portofelul. Doamna cu cutia de Philips îmi închide portofelul: - Lasă, astăzi plătesc eu! Casc niște ochi semi-mirați, care, în traducere liberă, ar fi întrebat: - Cucoană, vorbești serios? Nu e ca și cum ar mai exista o data viitoare pe care să o plătesc eu, știi? O întreb dacă a venit Crăciunul. Zice că dacă n-am avut zăpadă de Crăciun, barem acum, că avem, să reînviem un pic spiritul sărbătorilor. Cobor urându-i din suflet o seară frumoasă! :)