Eram astă-seară cu niște prieteni dragi la cină și, așa previzibil cum poate părea, discutam despre iarnă, zăpadă, măsuri, sinistrați, ajutoare, autorități și alte asemenea. Dintr-una într-alta, C. se apucă să ne povestească o întâmplare la care a luat parte acum câteva zile. Dar să creăm cadrul propice...
Pe Traian Demetrescu, în spatele Universității, aproximativ vis-a-vis de restaurantul Chez Nous, există un copy shop. Urci câteva trepte, sari peste pragul ușii de termopan și ajungi în birouașul strâmt, care te întâmpină, însă, cu scaune pe care poți lua loc cât aștepți - chestie nu f. des întâlnită la birourile de gen de la noi din oraș. E ieftin, mi-am petrecut anii de facultate pe la ei prin gheretă, dar se mișcă atât de greu băieții ăia încât i-am poreclit într-o zi băieții lenți, s-a propagat porecla și așa le-a rămas numele.
Zilele trecute, ne povestea C., se afla în copy shop-ul băieților lenți ca să xeroxeze niște documente. La un moment dat, un nene cam între două vârste, care doar ce terminase de fotocopiat niște acte, dă să iasă din magazin. Cum face, cum nu face, că se împiedică de pragul ușii. Acuma, după prag erau cele câteva trepte, apoi trotuarul, strada etc. Din viteza cu care a ieșit pe ușă (a se citi a zburat), a depășit treptele și trotuarul și s-a dus (head first îmi imaginez eu, C. susține că hands first) prin zăpadă, pe lângă o mașină parcată lângă trotuar, până aproape de mijlocul străzii.
Știți cum e vorba aia, dacă nu ți se întâmplă ție, ți se pare amuzant. Așa și noi, am râs de răul bietului om, și l-am întrebat pe C. cum a reacționat el.
- L-ai ajutat să se ridice?
- Nu!
- Ai râs de el?
- Nu!
- I-ai făcut poză?
- Nu!
- ... . Ce ai făcut?
- Am închis ușa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu