Știm cu toții zicala conform căreia dușmanii dușmanilor noștri sunt prietenii noștri. Deși nu-s neapărat fana generalizărilor, trebuie să-i dau Cezarului ce-i pus deoparte și să recunosc că vorba asta s-a aplicat de foarte multe ori de-a lungul timpului, într-o paletă extrem de largă de situații. Cele mai evidente (Captain Obvious vă salută!) sunt cele istorice, legate de conflicte și războaie, zicala pe care am menționat-o fiind unul din motivele ce stăteau la baza alianțelor și a fronturilor comune făcute de doi sau mai mulți aliați împotriva unui aceluiași inamic.
Pe baza aceluiași raționament (logico-matematic), s-ar deduce și că:
1. prietenii prietenilor noștri sunt prietenii noștri
2. prietenii dușmanilor noștri sunt dușmanii noștri
3. dușmanii prietenilor noștri sunt dușmanii noștri
Revin la situația #1. Am n cazuri (mi s-a întâmplat și mie, știu și de la alții) în care faptul că A e prieten cu B, iar B e prieten cu C, rezultă în faptul că A e prieten cu C. E oarecum normal, dacă stăm să analizăm cum îmi place mie, adică matematicește. A și B sunt prieteni pentru că au lucruri în comun și împart majoritatea intereselor. Urmărind același raționament, B și C sunt prieteni tot pentru că au lucruri și interese comune. Lăsând deoparte ipoteza conform căreia B este un munte de interese, hobby-uri etc (și, implicit, că poate avea unele în comun și altele diferite cu B), ajungem la concluzia că, invariabil, A și C trebuie să aibă și ei niște lucruri în comun care să stea la baza unei eventuale prietenii.
D-apăi uite că noi, oamenii, nu prea suntem așa matematici din fire... La polul opus, adică negativ sau mai puțin idealist, avem câteva situații cheie. Uneori, faptul că un prieten îmi vorbește cu entuziasm despre un alt prieten poate să îmi creeze, la rândul meu, o impresie entuziastă care să nu se justifice în momentul în care ajung să îl cunosc efectiv pe prietenul prietenului. Alteori, -și cred că n-ar fi frumos să ocolesc aspectele mai puțin plăcute ale minților noastre complicate- putem chiar să respingem de la început orice dorință de a ne împrieteni cu prietenul prietenului nostru tocmai din acel sentiment uman pe care nu mă pot hotărî dacă să îl numesc invidie sau gelozie.
Oricât m-aș gândi și răzgândi, tot nu reușesc să creez un tipar în acest sens (ceea ce e logic, căci oricum nu există), așa că o să continui să fac după cum mă taie capul. Voi cum procedați în asemenea situații? :P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu