Se afișează postările cu eticheta evolutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta evolutie. Afișați toate postările

31 ianuarie 2013

Provocarea mea 2.0

De când am început să cunosc mai multă și mai veche lume din 2.0-ul românesc, nu e lună lăsată de la Dumnezeul internetului în care să nu-mi zică cineva să renunț la blogspot și să trec pe domeniu propriu. Imediat se fac 5 ani de când am găsit aici refugiu să scriu despre ce-mi place și despre ce nu prea, și până acum nu-mi trebuia nimic mai mult / bun. Avantajele sunt arhi-cunoscute: e o platformă gratuită, e deținută de Google (SEO much), nu trebuie să-mi fac eu griji legate de securitate, backup, lățimea de bandă, spațiu folosit, script-uri și alte chestii pe care oricum nu le înțeleg.
Însă vine o vreme în viața unui om când vrea să aibă ceva mai mult, și acel ceva se numește control (în personalizarea temei, adăugarea de widget-uri etc). Și, după câte am mai experimentat și eu prin lumea asta a platformelor de blogging, cred că soluția ar fi un domeniu propriu (pe platforma WordPress). 


24 octombrie 2012

Vizita la sediul Electrolux Stockholm

Trăim într-o lume a științei și tehnicii, a calculelor și a preciziei, a exactității și a planurilor pe care, și cu un pas dacă le depășim, riscăm să creăm o catastrofă sau să pornim un al treilea război mondial. Tocmai din acest motiv viața ne joacă uneori mici feste, numite strategic coincidențe, ca să ne arate că suntem pe drumul cel bun. Și să ne mai facă, din când în când, să zâmbim. Căci cum altfel să reacționezi atunci când te duci la capătul lumii (sau al continentului) și vezi o chestie, iar a doua zi după ce te-ai întors la căsuța ta, dai cu nasul de exact același lucru?

Fiind la Stockholm acum 2 săptămâni, am avut plăcerea să vizitez, printre altele, și sediul central al companiei Electrolux. Ca să dau Cezarului ce-i al Cezarului, vinovată de treaba asta se face prietena și gazda mea în Suedia, Rudy, care se află acolo într-un stagiu de practică al AIESEC Craiova, fiind intern în departamentul de Resurse Umane al Electrolux. Făcând un tur ghidat al firmei, am vizitat un etaj cu birouri (aici m-au impresionat atenția și grija companiei față de nevoile personale ale angajaților, punându-le acestora la dispoziție în mod gratuit o mulțime de facilități, cât și minimele diferențe între facilitățile de care beneficiază angajați cu statute diferite, un exemplu în acest sens fiind birourile identice de la care lucrează un intern și un manager), am văzut Design Lab-ul și o mini-expoziție cu diverse aparate și gadget-uri inventate de participanți la competiția cu același nume (printre altele, un gadget pe care îl atașai la o oală și o încălzea instant și niște papucei cu funcție de aspirator) și un fel de muzeu prezentând istoricul companiei și al electrocasnicelor care au revoluționat o lume întreagă. Am auzit povestea celui care a construit primul aspirator din Europa, vânzându-l din ușă în ușă, și cum a revenit el la fiecare ușă pentru a afla de la gospodine cum poate să-și îmbunătățească produsul (fidbeac, beibi!). Am și văzut acel prim aspirator, un fel de monstru care părea capabil să te înghită și pe tine odată cu praful de pe covor, precum și aspiratoare cu tălpici metalici (care arătau de parcă puteai să te dai pe derdeluș cu ele). A fost o experiență interesantă să vezi cum a evoluat un produs (bine, mai multe produse, că am văzut acolo tot ce vrei, de la mașini de spălat la frigidere și aragazuri) atât de comun precum prea-banalul aspirator de-a lungul timpului și să înțelegi cât efort presupune inovația și cât de importantă e ea ca să fii mereu numărul 1.
Și-apoi, revenind eu pe plaiuri românești, aflu de la domnul Make că proaspăt vizitata firmă Electrolux sărbătorește 100 de ani de aspiratoare și pornește în căutarea celui mai vechi aspirator din România, lansând și un concurs. Și aș fi băgat mâna în foc că mai am în pod un Record (sau măcar un Ideal) de pe vremea lu' taicu', dar se pare că a fost trimis la moarte la cimitirul aspiratoarelor de ceva vreme. Așa că, dragii mei, dacă mai aveți cumva vreun monstru sacru al curățeniei prin bătătură, faceți-i o poză și puteți câștiga premii constând în ... ta-na-na-naaa!... aspiratoare. Regulamentul concursului - la care vă invit să participați, aici.