Melodia saptamanii: Yumeji's Theme (In the Mood for Love OST)

          Dacă e miercuri, e muzică; dar dacă e această miercuri specială, avem muzică de film (și film). 

          Nu știu cum să scriu despre ceva care e atât de simplu, dar atât de complicat, atât de fraged și, totuși, atât de puternic, precum capodopera cinematografică din 2000 a lui Kar Wai Wong, "In the Mood for Love". Mai mult decât înșiruirea unor acțiuni, filmul este o stare evolutivă de la prietenia a doi vecini de palier uniți de aceleași pasiuni la apropierea provocată de descoperirea trădării soților lor. Sub umbrela promisiunii că nu vor fi, la rândul lor, infideli, cei doi se luptă cu sentimentele crescânde care îi leagă și îi unesc. Duioasă poveste de dragoste, creionată admirabil ca o înflăcărare spirituală (dar totuși umilă, limitată de granițe) și o afecțiune sinceră, mai degrabă decât un spasm fizic de moment. 

          Centrat pe figurile celor două personaje, filmul îi elimină ca prezență pe soții adulteri, sugerându-le doar, de cele mai multe ori, existența. De fapt, Wong elimină orice interferează cu emoționala și emoționanta stare a protagoniștilor. Timpul pare a se opri sau a-și încetini ritmul de fiecare dată când doamna Chan și domnul Chow se întâlnesc, plasându-i pe cei doi într-o dimensiune alternativă în care orice componentă spațio-temporală se dilată. Iar coloana sonoră contribuie pe deplin...
          Astăzi, Shigeru Umebayashi - Yumeji's Theme.
          Audiție plăcută, "muzicofili"!

          Alte piese excelente de pe coloana sonoră: Michael Galasso - Angkor Wat și ITMFL, Nat King Cole - Aquellos Ojos Verdes, Quizás, Quizás, Quizás și Te Quiero Dijiste.
PS: Mulțumesc pentru recomandare, Ionuț!

Wicker Park (2004)

          Am întârziat 8 ani în a vedea Wicker Park, dar în secunda 2 după ce s-a terminat filmul, m-am așternut pe scris. Trebuia, fără să mai pierd nicio clipă! Nu-mi aduc aminte de când nu am mai văzut un film de dragoste (romance) care să mă intrige și să i se adreseze și creierului meu, nu doar inimii. Nu-mi mai amintesc, de fapt, de când n-am mai văzut un astfel de film care să nu recurgă în mod repetat, ca un bețiv la sticlă, la clișee, dialoguri sterpe, aparent amuzante, sau intrigi care îmi jignesc inteligența.

          Incipitul filmului nu prevestește nimic din ce va să vină. Aflăm că Matt (interpretat de mereu buhăitul Josh Hartnett - Pearl Harbour, Black Hawk Down, Sin City, The Black Dahlia sau 30 Days of Night) are o slujbă și o iubită pe care orice bărbat și le-ar dori. Toată existența i se dă peste cap atunci când i se pare că o vede într-un restaurant pe Lisa, iubita lui care l-a părăsit fără nicio explicație în urmă cu doi ani. 

          Din acest moment, care coincide cu flashback-urile ce ne reîntregesc povestea de dragoste dintre Matt și Lisa (interpretată de frumușica Diane Kruger - Troy, National Treasure, Inglourious Basterds, Mr. Nobody sau Unknown) și cu obsesia lui Matt de a o găsi pe aceasta, filmul începe să "caște" niște găuri. Găuri pe care le umplem, însă, mai târziu, după ce facem cunoștință cu Alex, personajul interpretat de Rose Byrne (Troy, 28 Weeks Later, Adam, Insidious sau Bridesmaids).

          Când deja nu mai aveam răbdare să aflu cum se explică situațiile în care se aflau personajele, Oana m-a liniștit cu celebra replică "when you'll see it, you'll shit bricks". Vă asigur că nu am născut nicio cărămidă, dar nu vă povestesc mai multe pentru a vă lăsa și vouă plăcerea de a exclama la final "Genial"!

          Închei articolul de azi cu mențiunea că twist-ul poveștii e cel care m-a entuziasmat. Povestea, în sinea ei, e pe alocuri puerilă, personajele principale îmi par insuficient schițate (mai ales Lisa), iar jocul actoricesc...să zicem că i-am văzut pe toți cei trei având interpretări mai reușite! Per total, o notă de 6,9 pe imdb meritată, dar un film care, deși nu în întregime perfect, sunt sigură că vă va plăcea! :)

Poză furată de aici.