Pope Joan (2009)

Pope Joan (nume original: Die Päpstin) este ecranizarea cărții cu același nume scrisă în 1996 de autoarea americană Donna Woolfolk Cross, ce se bazează pe legenda papesei Ioana (Johanna), singura femeie care a ocupat vreodată scaunul papal. Filmul merge pe urmele protagonistei (interpretată de Johanna Wokalek), de-a lungul secolului al IX-lea, din locurile natale din Olanda de astăzi până în Germania și apoi în Italia, la Roma.

Născută într-un sat mic, dintr-o mamă saxonă și un tată violent, în ciuda faptului că era preot catolic, Johanna a avut o copilărie dificilă, trebuind să își adape setea de cunoaștere pe ascuns (la acea dată femeilor fiindu-le interzis să primească educație). Dovedind o minte ageră, Johanna îl impresionează pe învățatul grec Asclepius, care o învață greacă și latină și îi dă să citească diverse cărți de filosofie clasică fără știrea tatălui ei. La recomandarea acestuia, Johanna este chemată la Școala din Dorstadt, unde ajunge în urma unui concurs de împrejurări și fratele ei, Johan. Aici, tânăra se împrietenește cu cavalerul Gerold (interpretat de David Wenham - știți voi, Faramir din Stăpânul Inelelor), de care se și îndrăgostește. 

Wicker Park (2004)

          Am întârziat 8 ani în a vedea Wicker Park, dar în secunda 2 după ce s-a terminat filmul, m-am așternut pe scris. Trebuia, fără să mai pierd nicio clipă! Nu-mi aduc aminte de când nu am mai văzut un film de dragoste (romance) care să mă intrige și să i se adreseze și creierului meu, nu doar inimii. Nu-mi mai amintesc, de fapt, de când n-am mai văzut un astfel de film care să nu recurgă în mod repetat, ca un bețiv la sticlă, la clișee, dialoguri sterpe, aparent amuzante, sau intrigi care îmi jignesc inteligența.

          Incipitul filmului nu prevestește nimic din ce va să vină. Aflăm că Matt (interpretat de mereu buhăitul Josh Hartnett - Pearl Harbour, Black Hawk Down, Sin City, The Black Dahlia sau 30 Days of Night) are o slujbă și o iubită pe care orice bărbat și le-ar dori. Toată existența i se dă peste cap atunci când i se pare că o vede într-un restaurant pe Lisa, iubita lui care l-a părăsit fără nicio explicație în urmă cu doi ani. 

          Din acest moment, care coincide cu flashback-urile ce ne reîntregesc povestea de dragoste dintre Matt și Lisa (interpretată de frumușica Diane Kruger - Troy, National Treasure, Inglourious Basterds, Mr. Nobody sau Unknown) și cu obsesia lui Matt de a o găsi pe aceasta, filmul începe să "caște" niște găuri. Găuri pe care le umplem, însă, mai târziu, după ce facem cunoștință cu Alex, personajul interpretat de Rose Byrne (Troy, 28 Weeks Later, Adam, Insidious sau Bridesmaids).

          Când deja nu mai aveam răbdare să aflu cum se explică situațiile în care se aflau personajele, Oana m-a liniștit cu celebra replică "when you'll see it, you'll shit bricks". Vă asigur că nu am născut nicio cărămidă, dar nu vă povestesc mai multe pentru a vă lăsa și vouă plăcerea de a exclama la final "Genial"!

          Închei articolul de azi cu mențiunea că twist-ul poveștii e cel care m-a entuziasmat. Povestea, în sinea ei, e pe alocuri puerilă, personajele principale îmi par insuficient schițate (mai ales Lisa), iar jocul actoricesc...să zicem că i-am văzut pe toți cei trei având interpretări mai reușite! Per total, o notă de 6,9 pe imdb meritată, dar un film care, deși nu în întregime perfect, sunt sigură că vă va plăcea! :)

Poză furată de aici.