Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările

06 iunie 2012

Melodia saptamanii: Yumeji's Theme (In the Mood for Love OST)

          Dacă e miercuri, e muzică; dar dacă e această miercuri specială, avem muzică de film (și film). 
          Nu știu cum să scriu despre ceva care e atât de simplu, dar atât de complicat, atât de fraged și, totuși, atât de puternic, precum capodopera cinematografică din 2000 a lui Kar Wai Wong, "In the Mood for Love". Mai mult decât înșiruirea unor acțiuni, filmul este o stare evolutivă de la prietenia a doi vecini de palier uniți de aceleași pasiuni la apropierea provocată de descoperirea trădării soților lor. Sub umbrela promisiunii că nu vor fi, la rândul lor, infideli, cei doi se luptă cu sentimentele crescânde care îi leagă și îi unesc. Duioasă poveste de dragoste, creionată admirabil ca o înflăcărare spirituală (dar totuși umilă, limitată de granițe) și o afecțiune sinceră, mai degrabă decât un spasm fizic de moment. 
          Centrat pe figurile celor două personaje, filmul îi elimină ca prezență pe soții adulteri, sugerându-le doar, de cele mai multe ori, existența. De fapt, Wong elimină orice interferează cu emoționala și emoționanta stare a protagoniștilor. Timpul pare a se opri sau a-și încetini ritmul de fiecare dată când doamna Chan și domnul Chow se întâlnesc, plasându-i pe cei doi într-o dimensiune alternativă în care orice componentă spațio-temporală se dilată. Iar coloana sonoră contribuie pe deplin...
          Astăzi, Shigeru Umebayashi - Yumeji's Theme.
          Audiție plăcută, "muzicofili"!


          Alte piese excelente de pe coloana sonoră: Michael Galasso - Angkor Wat și ITMFL, Nat King Cole - Aquellos Ojos VerdesQuizás, Quizás, Quizás și Te Quiero Dijiste.

PS: Mulțumesc pentru recomandare, Ionuț!


25 noiembrie 2011

Despre prieteni

          Am scris de multe ori despre prietenii mei, dar niciodată despre prieteni în general. Bine, recunosc, nu există prieteni în general, există doar prieteni speciali, dar de dragul conversației, să trecem mai departe. Oamenii au inima împărțită în atrii și ventricule, iar sufletul în compartimente diferite ca formă și mărime în care țin prieteni mai buni și mai dragi. Ca să ajungă să locuiască în compartimentele astea, prietenii trebuie să treacă niște examene sau trepte, ca la școală. Nu fac acum pledoaria omului ca ființă cuantificabilă (asta apropo de indicatori SMART), ci doar încerc să așez fiecare ființă în sertarul ei. Las deoparte familia, care are locul ei în Panteonul inimii, și trec la restul.

- Oameni oarecare. Nu ne cunoaștem sau poate că eu îi cunosc pe ei, iar ei nu mă știu pe mine. Nu ne-am întâlnit niciodată, nu am comunicat în niciun fel (vezi rețele de socializare). Sunt genul de oameni pe care îi văd la TV, despre care aud la radio sau despre care citesc în ziare/ pe bloguri, dar care nu îmi trezesc nicio emoție deosebită.

- Cunoștințe. Sunt oameni cu care mă știu din vedere, cu care am făcut cunoștință sau cu care am comunicat (ca să nu zic interacționat), dar de care nu mă leagă niciun sentiment deosebit. Deși balanța poate înclina către a-mi fi ușor simpatici sau ușor antipatici,  tendința generală e să îmi fie indiferenți. În categoria asta intră colegii cu un an mai mari sau mai mici, de la altă clasă / grupă, portarul, vecinii din cartier, cunoștințele prietenilor mei, colegii de serviciu ai părinților, rudele de grad mai mare de 4 etc.

- Amici. Sunt cunoștințe pentru care gradul de simpatie a crescut considerabil ca urmare a unor trăsături pe care le posedă. Trebuie să fie sinceri și, în general, deschiși, și să avem ceva interese comune (trebuie să existe un liant între noi, nu?). Dacă un amic mă roagă să îl ajut, voi face tot ce ține de mine (și fără nici un efort suplimentar) să onorez rugămintea. În categoria asta colegi de clasă/grupă, prietenii prietenilor mei etc.

- Prieteni. Sunt amici pentru care gradul de simpatie a crescut mai mult decât considerabil ca urmare a felului în care mă fac să mă simt când sunt cu ei. Nu, nu confundați lucrurile, e vorba de a mă face să mă simt egală. Poate o să pară puțin ciudat ce o să scriu acum (dar nu mă puteți condamna pentru asta), dar cu greu ar putea un amic să ajungă prieten dacă nu are o capacitatea intelectuală care să susțină plăcerea de a purta o conversație - deci trebuie să fie (capacitatea intelectuală, zic) egală sau mai mare decât a mea. De preferat egală! :)) Prietenul trebuie să îmi trezească, în același timp, admirația și să îmi merite respectul, dar și să știe cum să îmi fie aproape - de la a mă asculta până la a-mi povesti, încredere reciprocă. Simțul umorului, precum și ironia fină, sunt musai de avut. Restul e ... chimie! :) Dacă un prieten mă roagă să îl ajut, voi face tot ce îmi stă în putință și mai mult decât atât să onorez rugămintea (vezi băgat mâna în foc). Timpul și distanță, deși se zice că face ochii să se uite, nu prea cred că au cum să afecteze prietenia, deci oriunde ați fi, my friends, puteți conta pe mine. Nu mă aștept la mai puțin de la voi!
          Bine, dacă e să fim mai catolici decât Papa, și prietenii au treptele lor ierarhice (ceva gen începător, mediu și avansat, dar toți extrem de dragi), dar înțelegeți voi ce am vrut să spun. Categoriseala mea grosso-modo nu are o componentă temporală (când ni s-au lipit prietenii de suflet, cât timp au stat acolo etc); de fapt nu are multe componente, dar de asta sunt minunați prietenii, că nu poți să le pui etichete așa ușor. :) 
          Poate într-o altă seară îmi fac timp să transpun și versiunea negativă, în oglindă, posibil mai amuzantă. :P

Sursă poză, aici.