Wicker Park (2004)

          Am întârziat 8 ani în a vedea Wicker Park, dar în secunda 2 după ce s-a terminat filmul, m-am așternut pe scris. Trebuia, fără să mai pierd nicio clipă! Nu-mi aduc aminte de când nu am mai văzut un film de dragoste (romance) care să mă intrige și să i se adreseze și creierului meu, nu doar inimii. Nu-mi mai amintesc, de fapt, de când n-am mai văzut un astfel de film care să nu recurgă în mod repetat, ca un bețiv la sticlă, la clișee, dialoguri sterpe, aparent amuzante, sau intrigi care îmi jignesc inteligența.

          Incipitul filmului nu prevestește nimic din ce va să vină. Aflăm că Matt (interpretat de mereu buhăitul Josh Hartnett - Pearl Harbour, Black Hawk Down, Sin City, The Black Dahlia sau 30 Days of Night) are o slujbă și o iubită pe care orice bărbat și le-ar dori. Toată existența i se dă peste cap atunci când i se pare că o vede într-un restaurant pe Lisa, iubita lui care l-a părăsit fără nicio explicație în urmă cu doi ani. 

          Din acest moment, care coincide cu flashback-urile ce ne reîntregesc povestea de dragoste dintre Matt și Lisa (interpretată de frumușica Diane Kruger - Troy, National Treasure, Inglourious Basterds, Mr. Nobody sau Unknown) și cu obsesia lui Matt de a o găsi pe aceasta, filmul începe să "caște" niște găuri. Găuri pe care le umplem, însă, mai târziu, după ce facem cunoștință cu Alex, personajul interpretat de Rose Byrne (Troy, 28 Weeks Later, Adam, Insidious sau Bridesmaids).

          Când deja nu mai aveam răbdare să aflu cum se explică situațiile în care se aflau personajele, Oana m-a liniștit cu celebra replică "when you'll see it, you'll shit bricks". Vă asigur că nu am născut nicio cărămidă, dar nu vă povestesc mai multe pentru a vă lăsa și vouă plăcerea de a exclama la final "Genial"!

          Închei articolul de azi cu mențiunea că twist-ul poveștii e cel care m-a entuziasmat. Povestea, în sinea ei, e pe alocuri puerilă, personajele principale îmi par insuficient schițate (mai ales Lisa), iar jocul actoricesc...să zicem că i-am văzut pe toți cei trei având interpretări mai reușite! Per total, o notă de 6,9 pe imdb meritată, dar un film care, deși nu în întregime perfect, sunt sigură că vă va plăcea! :)

Poză furată de aici.

The Village (2004)

          Un sătuc izolat din Pennsylvania unui aparent secolul al 19-lea. În urma unui pact demult încheiat, sătenii nu intră în pădurile înconjurătoare, iar creaturile ce locuiesc în păduri nu trec de bariera invizibilă desparțitoare de la marginea lizierei. Lucrurile se schimbă, însă, atunci când tânărul Lucius Hunt (Joaquin Phoenix) plănuiește să încalce regula numărul 1 și cere permisiunea Celor Bătrâni (The Elders) de a merge în cel mai apropiat oraș, după medicamente. Când cadavre de animale sunt găsite pe teritoriul satului, locuitorii știu că pactul a fost încălcat și amenințarea devine iminentă. Un sentiment de teroare începe să planeze asupra tuturor. Lucius își reafirmă dorința de a traversa pădurea, dar consiliul satului, condus de Edward Walker (William Hurt), îi interzice acest lucru. Singura persoană care pare a-l sprijini pe Lucius în demersul lui este Ivy Walker (Bryce Dallas Howard), fiica lui Edward, o tânără fără darul vederii, dar care susține că pe Lucius îl percepe în culori. Aceasta este aproape în permanență însoțită de Noah Percy (Adrien Brody), care suferă de o formă de alienare mentală și care este îndrăgostit de ea.

          SPOILER ALERT: Dacă nu vreți să vă stric surpriza și plăcerea filmului, săriți peste paragraful următor.

          Atunci când Ivy și Lucius își anunță idila și intenția de a se căsători, Noah îl înjunghie pe Lucius. Durerea lui Ivy îl determina pe tatăl acesteia să îi dea voie să meargă în oraș și, mai mult decât atât, să îi destăinuie un secret terifiant. Creaturile pădurii, numite și Aceia despre care nu vorbim, nu există, fiind doar o invenție a Celor Bătrâni menită să îi sperie pe copii și să îi țină departe de pădure. Cu toate acestea, Edward o avertizează că invenția fusese bazată pe niște legende conform cărora pădurile ar fi fost locuite de creaturi periculoase. Ivy pornește către oraș însoțită de doi tineri consăteni care o abandonează pe parcurs. Atacată de - surpriză! - o creatură a pădurii, Ivy o ademenește într-o capcană (într-o groapă în pământ), unde creatura moare. Descoperim că, de fapt, era Noah cel care fura costumele de monstru ale Celor Bătrâni. Ivy își continuă drumul până la un perete acoperit cu iederă pe care îl sare. Noi, privitorii, o vedem ajungând lângă un drum modern, pe care se circulă cu mașini obișnuite pentru noi. Descoperim ulterior că acțiunea se petrece, de fapt, în 2004, și că Cei Bătrâni au decis, în urma propunerii lui Edward Walker, să se izoleze (din diverse motive pe care le veți afla când vedeți filmul) de societate, creându-și una paralelă. Finalul ne-o arată pe Ivy întorcându-se cu medicamentele necesare tratării lui Lucius și pe Cei Bătrâni care se înțeleg tacit să continue farsa în care trăiesc.

          The Village se bucură de regia lui M. N. Shyamalan (The Sixth Sense, Signs) și de o distribuție de zile mari, fiecare actor aducându-și în mod decisiv aportul la succesul filmului. Îi număr doar pe William Hurt, Sigourney Weaver, Joaquin Phoenix, Adrien Brody și Bryce Dallas Howard și subliniez prestația celei din urmă, care mi s-a părut magistrală. Punctul forte al filmului nu stă neapărat în acțiune sau în replici, deși pe alocuri găsim fragmente legendare, ci în tensiune, în mister și în teroarea care pândește la fiecare pas, în răsturnările de situație care ne obligă să renunțăm la comoditatea unui fir narativ cu care ne învățasem pentru a ne schimba punctul de vedere. Mie mi s-a părut un thriller care nu urmează șabloanele, deși mizăm și aici pe câteva ingrediente de succes (precum este povestea de dragoste dintre Ivy și Lucius). Suspansul bine dozat ne ține cu inima la gură pe tot parcursul filmului, în așteptarea unui final edificator. Totul se întâmplă, însă, fără cuvinte... 

           Surse poze, aici și aici.