Se afișează postările cu eticheta proiecte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proiecte. Afișați toate postările

19 martie 2024

Proiectul E.P.I.C. – „Educație pentru Informație Corectă”, promotorul consumului critic de informație

Timp de 100 de ani, toate tratatele de istorie a arhitecturii din România au nominalizat greșit arhitectul Palatului de Justiție din Craiova (azi sediul Universității din Craiova). Detaliile “încurcăturii” au fost publicate de curând de un pasionat de istoria orașului într-o revistă de specialitate și apoi popularizate pe Facebook. Cu doar o zi înainte, în cadrul conferinței de presă a unui proiect pe teme de dezinformare și fake news, la care participam în calitate de președinte al Asociației Monumente Oltenia, le spuneam celor din audiență (elevi, profesori) că istoria, așa cum o știm, conține foarte multe neadevăruri.




27 aprilie 2014

Voteaza proiectele din Tara lui Andrei

După ce în martie v-am îndemnat să vă înscrieți ideile de dezvoltare a comunității din care faceți parte în competiția Idei din Țara lui Andrei, acum a venit momentul să ajutăm proiectele propuse să primească finanțarea necesară. Până pe 15 mai puteți susține câte un proiect preferat din fiecare din cele 3 categorii ale competiției (Mediu, Educație, Dezvoltare comunitară). Competiția este acerbă, în acest an înscriindu-se în Idei din Țara lui Andrei nu mai puțin de 389 proiecte (182 pe educație, 130 pe dezvoltare comunitară și 77 pe mediu).


16 martie 2014

De la branding personal la #sepoate

Săptămâna care tocmai se încheie a fost una cu multe evenimente, întâlniri și discuții de la care am plecat acasă mai bogată și mai motivată. Una dintre aceste întâlniri la care v-am invitat și pe voi a fost discuția despre branding personal moderată de un speaker din Cambridge, Adelina Chalmers. Întâlnirea, care a avut loc în sediul AIESEC Craiova din Camera de Comerț și Industrie Dolj, a fost una interactivă, plină de exemple practice (cu aplicații pe Daniel) și de răspunsuri la întrebările celor din sală. Dar lucrul cu care am plecat de acolo nu a fost neapărat vreo definiție a branding-ului personal sau vreo metodă de autopromovare, ci mai degrabă un sentiment de determinare, de #sepoate.