A fi sau a nu fi...ERASMUS - continuare

M-am intors, dragi prieteni, pentru ca va ramasesem datoare cu ceva, si anume cu descrierea persoanelor pe care le am lasat in urma cand am plecat cu ERASMUS. Enumeram eu in lista mea de la ultima postare ca mi-a fost (si inca mai imi este) dor de familie, prieteni, colegi, pana si cunoscutilor incepusem sa le simt lipsa.
Voi incepe cu familia mea (God, I miss them), compusa din Mami (nume de cod pentru mama mea), Tati (nume de cod pentru tatal meu), Oana (numele surorii mele) si Cris (numele celei mai bune prietene - ca si parte din familie).

• Mami - poate sunt eu copilul ei, da´ nimeni si nimic n-o sa ma convinga vreodata ca exista vreo mama mai buna ca a mea :X Ca orice mama, uneori reuseste sa fie suficient de cicalitoare incat sa ma faca sa-mi retrag cuvintele, dar in inima mea stiu ca o sa ramana mereu amintirile cu ea, dovezile de iubire pe care mi le-a aratat, felul ala unic in care o mama isi rasfata copilul pe care il iubeste si siguranta ca, orice s-ar intampla, orice as face, ea va ramane langa mine neconditionat. M-a intrebat un coleg spaniol cum e mama mea...si m-am blocat! Mama mea e mama! Adica e exact cum ar trebui sa fie o mama! Acuma vorbesc de felul in care am perceput-o cand am vazut-o de Revelion, dupa ce petrecusem in Barcelona mai mult de 100 de zile fara ea. Era tandra si ma privea de parca toata lumea ei se invartea in jurul meu, de parca soarele rasarea si apunea cand clipeam eu din gene. Mami e profesoara si a vazut multi copii la viata ei, dar e atat de diferit sa ii "vezi" pe ai tai! Si ea o face cu tot ce poate da o mama mai bun. Saru´mana, Mami!
• Tati - e un smecher si jumatate:)) De el imi e cel mai dor din punct de vedere intelectual (opus lui Mami, care imi lipseste emotional si afectiv). Imi e dor de inteligenta lui, de spiritualitate, de aciditate/ironie. De la tati mi am mostenit "rautatea", dar tot de la el am un spirit diplomatic; mai exact, chit ca uneori spun cele mai crude adevaruri, reusesc sa le invelesc ori intr un strat de cuvinte aparent inofensive, fie intr-o subtilitate prin care interlocutorul sa nu-si dea seama ca este luat peste picior. Mi-e dor de tati fiindca era curios si ii placea sa invete(vezi calculator/laptop, imprimanta, telefon, internet, messenger, email, aparat foto, camera de filmat, xerox etc), si de cele mai multe ori nu mai era el "profesorul" (asta este si meseria lui), ci eu! Abia astept sa vin acasa, Tati, sa-mi arati ce-ai mai invatat :)
• Oana - pff, sa speram ca termin in cateva ore :P Oana e...foarte greu de descris in cuvinte! E cea care stie tot despre mine, si eu (cred/sper ca) stiu (aproape) tot despre ea. E destul de "lenesa" pana isi pune ordine in idei si un tzel pe care sa il urmeze, dar odata ce a clarificat aceste "issue"-uri, she goes for it! Momentan e in saptamana-oarba (cine stie cunoaste, cine nu, n-are importanta). E o fana a muzicii/filmului, e un fel de "guru" in domeniu, sau o enciclopedie ambulanta, cum o mai alint eu cateodata (probabil cand incerc sa obtin ceva de la ea:D). Cu ea aveam/am cele mai lungi discutii si cele mai aprinse dezbateri. De obicei nu avem aceleasi pareri si aparam fiecare idei cat mai contradictorii cu putinta, probabil de dragul dezbaterii in sine, de dragul gasirii argumentelor si a ingenuncherii (prin logica) a "adversarului". Ce-mi place la faptul ca e sora mea e ca oricat ne-am certa, tot trebuie sa ne impacam :)) Glumeam acuma! I-am compatimit mereu pe cei singuri la parinti pentru ca nu vor sti niciodata cum e sa imparti orice si sa se imparta cu tine. Poti sa faci asta cu un prieten, dar facand-o cu o sora/un frate ai certitudinea ca totul va fi sincer pana la sfarsit. Eu am cu cine, ba, am cu cine...
• Cris - e dovada vie ca, si daca as fi fost singura la parinti, tot as fi avut cu cine :P Ne cunoastem, dupa calculele mele, de 6 ani (prima zi de liceu), si suntem mai degraba complementare, decat asemanatoare. Cris e o persoana care evolueaza in permanenta, si norocul pe care-l am ca am putut sa o vad de-a lungul acestei "cresteri" perpetue e ca mi-am dat seama in ce fel ne-am pus amprenta una asupra celeilalte. E la fel de incapatanata ca Oana (adica mai degraba le cedez eu lor, decat ele mie) si replica favorita, cand imi incerc "gherutele" pe ea e ca "o intep":P Si chiar daca "inteapa", true friends will always be there...

Cam atata asta-seara, ca am obosit! Am scris trei randuri, dar mi-au venit in minte o sumedenie de amintiri cu ei, si rad aici, la biblioteca, de una singura :P Daca am calculat corect, in 3 saptamani o sa fiu acasa, printre ei, si o sa-mi gasesc alte subiecte despre care sa va scriu voua.

Pana la o noua intalnire, va urez: Buna seara, prieteni!

P.S.: explicatia pozei - de la stanga la dreapta: eu, Cris si Oana, in fata parcului de distractii de pe muntele Tibidabo, Barcelona