17 iunie 2011

Dupa 5 ani

          Pentru că suntem atipici (unii ar zice chiar speciali), săptămâna trecută eu și colegii mei de clasă am fost iarăși elevi și ne-am întâlnit la reuniunea de 5 ani de la terminarea liceului. Nu ne-am strâns chiar toți, dar bucuria revederii a fost nemăsurată, atât față de colegi (se știu ei care au participat), cât și față de domnii profesori care ne-au onorat cu prezența, atât dimineața, la liceu, cât și seara, la restaurant. Jos pălăria în fața domnului diriginte Nanu (matematică) și a doamnelor profesoare Ghiră (chimie), Gârju (biologie), Ștefănescu (lb. română), Lazarciuc (ed. fizică) și Călin (logică). 
          S-au depănat amintiri, s-a trecut în revistă evoluția (aș zice eu îmbucurătoare) profesională a elevilor, s-a discutat pe diverse teme de interes comun și ... (vă așteptați, presupun) s-a râs o grămadă! Pentru noi, cei care am împărțit măsuța cu domnii profesori, seara a fost prea scurtă; mult prea scurtă. Căci povestirile, anecdotele și glumele curgeau din toate părțile; ne ciuleam urechile să prindem ceva ce se spunea în colțul opus, dar merita tot efortul. Apropo de asta, domnul diriginte a fost într-o zi de grație, fiind mai în vervă decât l-am văzut (sau imaginat) vreodată. Nu voi reproduce aici bancurile spuse (promit să vi le spun pe viu, să savurați momentele), dar nu am cum să nu vă povestesc o întâmplare relatată de dânsul, pentru care îmi cer scuze dacă nu va fi chiaaar întocmai cu adevărul și voi mai umple spațiile goale cu de la mine putere.
          Prin primii ani de profesorat ai dlui diriginte, strigând pentru prima dată catalogul unei clase, a observat că pe unul dintre elevi îl chema Curdesac Vergică. N-are rost să vă atrag atenția asupra comicului din numele antemenționat. Cum ați citit: Cur-de-sac! Peste ani, întâlnindu-se cu un coleg, fost profesor și dânsul al elevului cu nume buclucaș, acesta îl întreabă: Știți că și-a schimbat Curdesac Vergică numele? - Și cum îl cheamă acum?, a întrebat dl diriginte. - Curdesac Viorel!
          Dragilor, vă urez să vă revedeți colegii și profesorii și să vă pară și vouă la fel de bine ca și mie! Vă salută o mândra buzeșteancă! :)

2 comentarii:

  1. :)) Buna faza cu numele. Doamnee ce capiat. Poate la intalnirea de 10 ani va strangeti toti :D

    RăspundețiȘtergere
  2. @Rares: Daaa, asa am tinut-o intr-un ras toata seara. Sper si eu ca la 10 ani sa fim mai multi, daca nu se poate chiar in formatie completa! :)

    RăspundețiȘtergere