Competiția sportivă de fotbal în sală “CUPA COCA-COLA” la Craiova

Până ieri, elevii doljeni pasionați de fotbal au putut să-și adune colegii și să se înscrie la competiția sportivă de fotbal în sală “CUPA COCA-COLA”, unde pot câștiga un cantonament în baza de pregătire a Echipei Naționale de Fotbal a României. Ambasadorii cupei sunt mijlocașul Pandurilor, Alex Maxim, și atacantul Petrolului, Gicu Grozav.

Ediția 2013 a cupei se desfășoară în București și în 21 de județe din țară, inclusiv în Dolj, și se adresează tuturor elevilor de liceu, colegiu sau școală profesională. Competiția are o componentă pentru echipele de băieți și una pentru echipele de fete, ambele desfășurându-se în trei faze: 

Ani de liceu - clasa a noua

          Mă roagă Anda să scot de la naftalină amintiri prăfuite, vechi de aproape o decadă, ca să vă povestesc câte ceva de pe vremea când eram boboacă de liceu. Provocare pe care o accept cu drag, căci niciun alt sentiment nu mă poate încerca atunci când mă gândesc la acea perioadă. Ba mint, mai e și mândria de buzeștean(că), spirit care nu se manifesta prea abitir atunci, dar care a început să crească precum Făt Frumos odată cu bacalaureatul, admiterea la facultatea și tot ce poate fi numit viața de după. Am spus de multe ori și o să mai susțin lucrul ăsta până la adânci bătrânețe: liceul e locul care m-a format ca om, nicidecum cimitir, ci mai degrabă incubator al tinereții mele. Baza cunoștințelor mele s-a solidificat considerabil, am învățat multe lucruri nu doar de la profesori, ci și de la colegi și am căpătat cea mai mare încredere în capacitățile mele. Puțini oameni se pot lăuda că au avut profesori atât de buni (în marea majoritate, bineînțeles) sau colegi atât de competitivi, două elemente care au contribuit decisiv la dezvoltarea mea. Dar cred că destul v-am aburit, să trec și la adevărata poveste.

          Ați înțeles, deci, că am intrat la Colegiul Național "Frații Buzești" din Craiova în anul 2002, la clasa de matematică - informatică, bilingvă engleză, sub bagheta domnului diriginte Ion Nanu. Am intrat, așadar, în cea mai bună clasă din Craiova și una din primele 3 din țară, dacă nu mă înșeală memoria, cu una din cele mai...mici medii. Rigurozitatea profesorilor, metodele eronate de învățare pe care le aplicam, așteptările înalte la toate materiile (ce rezultau în note relativ mici), colegii noi, totul mi s-a părut extrem de deprimant la început. De greu! Îmi amintesc de orele de biologie, precedate de pauze în care luam cartea în brațe și dădeam ture lungi de clasă, încercând să reiau lecția și să bag la cap ce-ș ăia lizozomi. De cealaltă parte erau și materiile mai luminate (sau luminoase?), cum era limba română, la care mult mai ușor mi se arăta calea spre cunoaștere. Nu o să uit (cât oi trăi) cum m-am blocat la teza de la fizică de pe semestrul I - goddam' scripeți! - și n-am scris nimic. Am luat 4 pur (în teză), dar am învățat apoi tot anul până mi-a ieșit media 7 și de atunci încolo am avut numai 10 la fizică. Am multe momente memorabile legate de materii, de profesori, de colegi, de olimpiade și concursuri, de lecturi, de prietenii, de ușurătatea ființei unui copil aflat la un alt început de drum. Multe frumoase, câteva de regretat. Și cum leapșa cere să spun și trei lucruri pe care îmi doresc să le fi făcut atunci, acestea sunt:

1. Deși am fost în aceeași clasă cu Cris de la început, am observat-o și ne-am împrietenit abia un an mai târziu. Îmi doresc să ne fi găsit mai repede, ca să avem mai mult timp să fim grozave împreună! :)

2. Să mă fi aplecat mai mult asupra anumitor materii sau activități (mai multe cunoștințe tehnice la info, mai mult sport etc)

3. Zicea Anda că își dorește să fi ieșit mai mult în Go West. Eu îmi doresc să fi ieșit mai mult. Punct. :P

          Și ca să fie treaba-treabă, trimit leapșa mai departe către doi (încă) elevi, și anume lui Dragoș și Cristi.

          Poză furată de la Gabi.

Dupa 5 ani

          Pentru că suntem atipici (unii ar zice chiar speciali), săptămâna trecută eu și colegii mei de clasă am fost iarăși elevi și ne-am întâlnit la reuniunea de 5 ani de la terminarea liceului. Nu ne-am strâns chiar toți, dar bucuria revederii a fost nemăsurată, atât față de colegi (se știu ei care au participat), cât și față de domnii profesori care ne-au onorat cu prezența, atât dimineața, la liceu, cât și seara, la restaurant. Jos pălăria în fața domnului diriginte Nanu (matematică) și a doamnelor profesoare Ghiră (chimie), Gârju (biologie), Ștefănescu (lb. română), Lazarciuc (ed. fizică) și Călin (logică). 
          S-au depănat amintiri, s-a trecut în revistă evoluția (aș zice eu îmbucurătoare) profesională a elevilor, s-a discutat pe diverse teme de interes comun și ... (vă așteptați, presupun) s-a râs o grămadă! Pentru noi, cei care am împărțit măsuța cu domnii profesori, seara a fost prea scurtă; mult prea scurtă. Căci povestirile, anecdotele și glumele curgeau din toate părțile; ne ciuleam urechile să prindem ceva ce se spunea în colțul opus, dar merita tot efortul. Apropo de asta, domnul diriginte a fost într-o zi de grație, fiind mai în vervă decât l-am văzut (sau imaginat) vreodată. Nu voi reproduce aici bancurile spuse (promit să vi le spun pe viu, să savurați momentele), dar nu am cum să nu vă povestesc o întâmplare relatată de dânsul, pentru care îmi cer scuze dacă nu va fi chiaaar întocmai cu adevărul și voi mai umple spațiile goale cu de la mine putere.
          Prin primii ani de profesorat ai dlui diriginte, strigând pentru prima dată catalogul unei clase, a observat că pe unul dintre elevi îl chema Curdesac Vergică. N-are rost să vă atrag atenția asupra comicului din numele antemenționat. Cum ați citit: Cur-de-sac! Peste ani, întâlnindu-se cu un coleg, fost profesor și dânsul al elevului cu nume buclucaș, acesta îl întreabă: Știți că și-a schimbat Curdesac Vergică numele? - Și cum îl cheamă acum?, a întrebat dl diriginte. - Curdesac Viorel!
          Dragilor, vă urez să vă revedeți colegii și profesorii și să vă pară și vouă la fel de bine ca și mie! Vă salută o mândra buzeșteancă! :)