Copiii spun lucruri trasnite V

Surorile Ilie

Mici, am fost niște copii model; așa ne laudă părinții. Dacă ați văzut vreodată o familie cu copil trecând, să zicem, vara, pe lângă un stand de înghețată, și plodul începând să se smucească de parcă ar fi posedat de un drac mic, urlând din toți bojocii: - Vreau înghețată, luați-mi înghețată, de ce nu-mi luați înghețată?, înseamnă că puteți înțelege cum eram noi încât eram considerate model. Liniștite și mulțumite cu ceea ce părinții puteau să ne ofere în limitele bugetului și ale bunului simț. Uite o dovadă (foto stânga), să vă convingeți ce îngerași eram.

Familia Ilie

Ai noștri ne repetă și acum aceeași poveste, cu două tinere familii cu copii, ei și niște amici de-ai lor, mergând în vara lui ’90 la mare la Venus. Seara ieșeam la plimbare, noi două elegant gătite în rochițe (presupun că ornate ca bradul de Crăciun, dar ei nu vor să recunoască), ținându-ne toți patru de mânuță, ca o familie frumoasă și fericită ce am fost (foto dreapta) și suntem; ceilalți părinți cărându-și chinuiți copiii în cârcă, în brațe, după gât sau sub braț, ca pe ziarul de dimineață. Treceam pe lângă parcul de distracții, atracția locului, și ne puneau doi câte doi în călușei și ne învârteau și zguduiau bine până se oprea. Atunci începea distracția adevărată, cu ceilalți doi plozi începând să chirăie și să se zvârcolească precum broasca în laborator: - Încă o dată, mai vreeeem, încă o tură! Emoționat, tata și acum ne mai povestește cum, atunci când se oprea tiribomba, noi ridicam cuminți mânuțele spre ei, să vină să ne ia. N-am vrut să-i stricăm bucuria, așa că nu i-am spus niciodată că ne venea leșin de la atâta luminițe și învârtecușuri, așa că dinainte să ne suim acolo noi abia așteptam să ne scoată din călușeii groazei. :P

Dar nu despre noi voiam să vă povestesc astă-seară, ci despre un copilaș de vreo 4-5 anișori pe care l-am întâlnit săptămânile trecute prin Auchan. O însoțea la cumpărături pe mama lui, o doamnă de condiție modestă după aspect. Terminând dânsa cumpărăturile de pe listă, a dat să se îndrepte spre casă, dar cel mic nu și nu, începe să se tânguie - Mamiii, hai să-mi iei ceva dulce! S-a înduplecat mama și au intrat în raionul cu dulciuri în care mă aflam și eu. - Ce să-ți ia mama? - Vreau o prăjiturică de la Sevăn Deeeiz. Mi-a atras atenția nominalizarea brandului, căci pe vremea mea se purta să zici că vrei o ciocolată și nu-ți rămânea de făcut decât să te rogi că e comestibilă, așa că mi-am îndreptat atenția spre cei doi. – Păi da, mă, mami, da ia-uite ce scumpă e. De banii ăștia îți ia mami și un pachețel de biscuți și o prăjiturică dintr-astălaltă (și arată spre o prăjiturică exact la fel ca cea indicată de puștiulică, numai că de alt producător). Vrei? – Nu!, răspunde puștiul autoritar. - De ce? - De-al dracu’!

PS: Cu acest articol particip la competiția SuperBlog 2013, la proba sponsorizată de Reeija.ro!