O viata mai buna

          Că e magazin din mall sau butic de pe stradă, de modă sau alimentar, de brand sau de amestec, mare sau mic, cum intri în el, cum te ia în primire cineva (de obicei o doamnă/domnișoară) cu celebra replică: "Ce doriți?" Chestia asta e greșită la atât de multe niveluri că n-am timp să le enumăr pe toate.

          Pentru început, exprimarea e respingătoare în sinea ei, căci e nedelicată. Însoțită aproape mereu (nu generaliza!, nu generaliza!, nu generaliza!) de o grimasă/strâmbătură acră și scoasă pe un ton semi-sictirit, întrebarea nu face altceva decât să sperie sau să demoralizeze cumpărătorul. Îți vine să faci cale întoarsă fără să mai dorești nimic. Altfel s-ar pune problema dacă te-ar întreba "Cu ce pot să vă ajut?" sau, chiar mai bine, "Cu ce pot să vă fiu de folos?"

          Apoi, până la urmă, nu mai contează ce și cum te întreabă, ci când. De cele mai multe ori, nici nu apuci să îți dai seama dacă ești în magazinul care trebuie, nu te dezmeticești să găsești ciocolata pe raft sau poate nici nu ești interesat să cumperi, ci doar să iei pulsul pieței, și întrebarea tună fulgerător (muhaha, "tună fulgerător", bună asta :P). Ești pus în situația de a da și tu un răspuns la fel de nepotrivit ca întrebarea ce ți se pune: "Dacă doresc ceva / văd ceva care îmi place, vă anunț!"

          Și cam așa decurg lucrurile de obicei. Asta în caz că n-ați avut norocul să fiți deja într-un magazin, să intre un client, iar vânzătoarea să se repeadă pe el:

- Ce doriți?

          Domnul să se întoarcă spre ea, să își scoată tacticos ochelarii și să îi răspundă hotărât:

- O viață mai bună!

*Povestea este inspirată din fapte reale. Mulțumesc, domnu' Jan, pentru material! :D

The Village (2004)

          Un sătuc izolat din Pennsylvania unui aparent secolul al 19-lea. În urma unui pact demult încheiat, sătenii nu intră în pădurile înconjurătoare, iar creaturile ce locuiesc în păduri nu trec de bariera invizibilă desparțitoare de la marginea lizierei. Lucrurile se schimbă, însă, atunci când tânărul Lucius Hunt (Joaquin Phoenix) plănuiește să încalce regula numărul 1 și cere permisiunea Celor Bătrâni (The Elders) de a merge în cel mai apropiat oraș, după medicamente. Când cadavre de animale sunt găsite pe teritoriul satului, locuitorii știu că pactul a fost încălcat și amenințarea devine iminentă. Un sentiment de teroare începe să planeze asupra tuturor. Lucius își reafirmă dorința de a traversa pădurea, dar consiliul satului, condus de Edward Walker (William Hurt), îi interzice acest lucru. Singura persoană care pare a-l sprijini pe Lucius în demersul lui este Ivy Walker (Bryce Dallas Howard), fiica lui Edward, o tânără fără darul vederii, dar care susține că pe Lucius îl percepe în culori. Aceasta este aproape în permanență însoțită de Noah Percy (Adrien Brody), care suferă de o formă de alienare mentală și care este îndrăgostit de ea.

          SPOILER ALERT: Dacă nu vreți să vă stric surpriza și plăcerea filmului, săriți peste paragraful următor.

          Atunci când Ivy și Lucius își anunță idila și intenția de a se căsători, Noah îl înjunghie pe Lucius. Durerea lui Ivy îl determina pe tatăl acesteia să îi dea voie să meargă în oraș și, mai mult decât atât, să îi destăinuie un secret terifiant. Creaturile pădurii, numite și Aceia despre care nu vorbim, nu există, fiind doar o invenție a Celor Bătrâni menită să îi sperie pe copii și să îi țină departe de pădure. Cu toate acestea, Edward o avertizează că invenția fusese bazată pe niște legende conform cărora pădurile ar fi fost locuite de creaturi periculoase. Ivy pornește către oraș însoțită de doi tineri consăteni care o abandonează pe parcurs. Atacată de - surpriză! - o creatură a pădurii, Ivy o ademenește într-o capcană (într-o groapă în pământ), unde creatura moare. Descoperim că, de fapt, era Noah cel care fura costumele de monstru ale Celor Bătrâni. Ivy își continuă drumul până la un perete acoperit cu iederă pe care îl sare. Noi, privitorii, o vedem ajungând lângă un drum modern, pe care se circulă cu mașini obișnuite pentru noi. Descoperim ulterior că acțiunea se petrece, de fapt, în 2004, și că Cei Bătrâni au decis, în urma propunerii lui Edward Walker, să se izoleze (din diverse motive pe care le veți afla când vedeți filmul) de societate, creându-și una paralelă. Finalul ne-o arată pe Ivy întorcându-se cu medicamentele necesare tratării lui Lucius și pe Cei Bătrâni care se înțeleg tacit să continue farsa în care trăiesc.

          The Village se bucură de regia lui M. N. Shyamalan (The Sixth Sense, Signs) și de o distribuție de zile mari, fiecare actor aducându-și în mod decisiv aportul la succesul filmului. Îi număr doar pe William Hurt, Sigourney Weaver, Joaquin Phoenix, Adrien Brody și Bryce Dallas Howard și subliniez prestația celei din urmă, care mi s-a părut magistrală. Punctul forte al filmului nu stă neapărat în acțiune sau în replici, deși pe alocuri găsim fragmente legendare, ci în tensiune, în mister și în teroarea care pândește la fiecare pas, în răsturnările de situație care ne obligă să renunțăm la comoditatea unui fir narativ cu care ne învățasem pentru a ne schimba punctul de vedere. Mie mi s-a părut un thriller care nu urmează șabloanele, deși mizăm și aici pe câteva ingrediente de succes (precum este povestea de dragoste dintre Ivy și Lucius). Suspansul bine dozat ne ține cu inima la gură pe tot parcursul filmului, în așteptarea unui final edificator. Totul se întâmplă, însă, fără cuvinte... 

           Surse poze, aici și aici.