Aventuri cu un curier II

          Pentru cei care au urmărit prima parte a aventurilor cu un curier pe care le-am relatat aici și vor să știe dacă l-am sunat sau nu pe domnul cu pricina, îmi iau revanșa acum. Poate vă întrebați de ce trebuie să scriu o continuare la articol și nu am pus un Later edit la cel precedent. Răspunsul e simplu: aventura nu s-a încheiat acolo!

          Nu, nu l-am sunat pe domn. Nici sâmbătă, cu atât mai puțin duminică. Nici luni și nici marți, și nici el pe mine. Miercuri, însă, convinsă că deja coletul meu trebuie să fi ajuns la sediul firmei de curierat, plănuiesc să-mi fac drum până acolo. Inspirația divină m-a făcut să dau un telefon înainte, doar ca să aflu că pachetul încă era pe traseu. La nici 2 ore după, primesc un telefon de la domnul cu pricina, să-și ceară scuze că nu știe de ce nu a ajuns coletul la mine, fiindcă el l-a dat unui coleg să mi-l aducă. In fine, discuții inutile la telefon, zice că vine și...vine! Acuma, și eu ca tot omul, mă simțeam prost pentru toată nebuneala, mare parte din care era din vina mea, așa că iau coletul și îi dau și lui acolo un Grigorescu, de-un suc. Deschid coletul după ceva vreme ca să observ că unul dintre obiectele care trebuiau să fie acolo (un tricou) lipsea. Șoc și groază, praf și pulbere, smoală și pucioasă!

          Nu zic, ambalajul cam ciudat, în sensul că era un carton lucios, de pe care scotchul cu care era sigilat putea fi foarte ușor dezlipit și lipit la loc. Bănuieli planează sumbre asupra curierilor. Mă gândeam, în sinea mea, că am dat atâtea telefoane după o cană, un șorț și o mănușă de bucătărie, de oricine și-ar fi imaginat că am acolo bani și aur. Reclamația ar fi fost de prisos, și dacă ar fi fost, și dacă n-ar fi fost de la ei, rezultatul ar fi fost același. 

          Poate au uitat cei de la București să bage și tricoul în colet, zic. Scriu la Craiova, cei de la Craiova (în speță vecinul Blogatu) scriu la București (mai precis, lui Noro Ferseta, cu care am mai colaborat în condiții excelente în trecut) și...astăzi a sunat iarăși curierul! Am ținut neapărat să scriu acest articol ca să le mulțumesc lui Noro și lui Blogatu pentru promptitudine și să îi felicit pentru plusul de încredere pe care tocmai l-au câștigat! :)

PS: Toate produsele de la Beko arată foarte bine și abia aștept să le folosesc!

Ideile mele de azi in electrocasnicele de maine

          Vă spuneam aici că ceva în mine e albastru. Așa că am căscat ochii când am văzut la televizor o reclamă despre noua tehnologie Smart Blue - lumina albastră cu diferite proprietăți pe care o găsim în anumite electrocasnice. Și încă și mai tare i-am căscat (de mai-mai să-mi sară din orbite) când am văzut că cei de la Beko își promovează noua invenție pe bloguri. 

        De pe blogul lui Blogatu m-am documentat un pic despre aceste electrocasnice de la Beko dotate cu lumină albastră. La un frigider, spre exemplu, aceasta menține efectul de fotosinteză și proprietățile nutritive și vitaminele fructelor și legumelor pentru o perioadă mai lungă. La mașina de spălat rufe, lumina albastră are ceva rol în spălarea hainelor persoanelor cu piele sensibilă sau alergică, dar și în prevenirea decolorării hainelor. Nici mașina de spălat vase nu e lăsată deoparte, dotarea ei cu lumină albastră contribuind la o mai eficientă distrugere a microorganismelor și bacteriilor.

          Mereu am apreciat produsele care se mulează pe nevoile sau cerințele publicului țintă. Mi se pare, de altfel, normal ca dezvoltarea unui produs nou să se bazeze pe sugestiile venite din partea utilizatorilor. Beko ne invită să povestim ce inovații ne-ar plăcea nouă să vedem la electrocasnice și ne și premiază pentru asta. Pentru că nu-s eu prea apropiată de știință și tehnologie, o să zic pe șleau, așa cum și-ar dori mintea mea să fie electrocasnicele ideale. 

          Când vin seara de la serviciu condusă de o foame hulpavă, deschid ușa de la frigider, iau tot ce pot de acolo: cratițe, castronele, sticle etc. Le pun unele peste altele și fug cu ele la bucătărie, dar nu mai am nicio mână disponibilă ca să închid ușa de la frigider. Mi-ar plăcea să existe un senzor care, după un anumit timp în care ușa a stat deschisă, să o închidă automat. Pe lângă asta, ni se mai întâmplă să culegem diverse fructe și legume din grădină sau chiar să cumpărăm produse alimentare pe care le băgăm în frigider și pe care le uităm acolo. Evident, acestea se alterează și, alterându-se, parcă-mi-amintesc eu de la chimie că eliberează niște compuși. Nu știu dacă există, dar cred că ar fi foarte tare dacă ar exista tot niște senzori în frigider care să identifice acești compuși și să ți-i semnalizeze (printr-un sunet, printr-o lumină), astfel încât să știi că trebuie să arunci produsul stricat.

          Fiindcă mașină de spălat vase nu am și nu prea am idee cum funcționează, mă rezum la o sugestie pentru cea de rufe. Ce-ar fi dacă - cel puțin pentru rufele fără pete - n-ar mai folosi apă? Și nici detergent sau balsam? În schimb, rufele ar fi supuse la un tratament cu aburi. Într-un compartiment special al mașinii am putea introduce o fiolă cu un gaz frumos mirositor care s-ar îmbiba în țesătură. La final am avea niște haine curate, uscate, neșifonate și frumos mirositoare. N-ar fi bine? :D