În articolul dedicat Eurovision-ului de anul acesta, am rezervat locuri de cinste pieselor care m-au impresionat, care m-au entuziasmat, care au atins vreo coardă sensibilă sau, din contră, care mi s-au părut moartea pasiunii. Ca în toți anii, după concurs am pus la ascultare piesele care s-au încadrat în primele trei categorii, iar din ele s-a cernut ca grâul de neghină melodia care a ocupat locul 2. Piesă romantică, melodioasă, ușor de reținut, cu grand finale + cântăreț prezentabil, cu voce armonioasă, caldă și puternică în același timp, și cu prezență scenică + reprezentare vizuală nemaipomenită a mesajului.
Sunt genul de ascultător care consumă versurile melodiilor pe care le aude. În afară de câteva piese instrumentale epocale, piesele cu versuri care ating anumite coarde ale sufletului ajung mai ușor în mintea și pe buzele mele. Piesa pe care v-o propun astăzi este o excepție de la toate regulile mele muzicale, fiind, cred, prima melodie la care, deși le are, nu prea am auzit și nu prea am dat importanță versurilor. E mai mult o stare indusă de partea instrumentală combinată cu niște modulații vocale și un crescendo pe final de melodie care fac să mi se facă pielea de găină. O piesă senzuală, care își creează un mic infinit în stomac...
Dragilor, astăzi m-am decis să vă las pe voi să alegeți melodia săptămânii. Nu, nu fac asta din cauză că nu mă pot hotărî între două piese care îmi plac foarte mult (cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului, spre exemplu, cu melodiile lui Pink "Just Give Me A Reason" și "Try"), ci pentru că vreau să vă arăt o aceeași idee pusă în practică de două cântărețe americance tinere și vreau ca voi să-mi spuneți care ar câștiga, dacă ar fi să lupte într-o bătălie muzicală după gustul vostru.
Astăzi, Lana del Rey - Ride vs Taylor Swift - I Knew You Were Trouble.
Atunci când muzica va însemna poezie în aceeași măsură în care înseamnă ritm, melodia acestei săptămâni va câștiga Eurovisionul. Eu sper să fie anul acesta! :)
Mai-mai că s-a pus praful pe blog de când am zis că trebuie să profit de vremea bună și de lanțul de zile libere ce au legat 1 mai și Paștele, mi-am luat bocceluța în spinare și am plecat spre țările calde. Drumul lung cu mașina către Grecia și înapoi m-a obligat să fiu deschisă la a asculta diverse tipuri de muzică disponibilă la radio sau pe CD-urile din dotare ale companionilor mei de drum. Deși mă știți că nu prea sunt la curent și nici nu-s prea mare fană a tupănelilor și zdupănelilor, am dat peste o piesă pe care chiar m-am imaginat zbenguindu-mă într-un club. Summer mode, ON! :)
După ce acum 3 săptămâni Pink intra pentru prima dată în grațiile mele astfel încât să îi includ piesa Just Give Me A Reason în rândurile legendarelor melodii ale săptămânii, uite că astăzi este rândul piesei Try să capete titlul suprem. Conform credinței populare că m-aș fi îndrăgostit de această melodie ascultând-o într-o reclamă la televizor, declar cu mâna pe inimă că internetul a fost cel care ne-a făcut cunoștință. Iar picătura care a umplut paharul deja plin cu versuri plin de sens a fost videoclipul, în care artista ne face o demonstrație de dans modern cum rar mi-a fost dat să văd la o divă a timpurilor noastre. Degetele mari în sus pentru asta!
Mai mult decât să vă prezint o melodie interesantă, astăzi contribui la lansarea unei piese exact la 10 fără un sfert, după cum spun și versurile. Melodia este una de dragoste și, așa cum spune liderul trupei, "este un cântec pentru toți aceia cărora li se spune să se trezească din niște emoții frumoase, să fie cu picioarele pe pământ, dar știm că noi toți suntem, până la urmă, niște visători". Piesa se bucură și de un videoclip inedit, filmat în Los Angeles, în care joacă doi actori pe care n-aveți cum să nu-i îndrăgiți (îi cheamă Benelli și Maverick, dar nu zic mai multe, trebuie să vedeți videoclipul ca să aflați cine sunt).
Pentru toți cei care am trecut prin nenumărate certuri definitive cu o persoană dragă, geniala Pink a inventat două versuri geniale: "we're not broken, just bent, / and we can learn to love again". Mai avem o șansă, deci! Vă propun unul dintre cele mai bune duete auzite în ultima perioadă, în afară de cel dintre Rihanna și Mikky Ekko pentru piesa Stay (obsesia săptămânii pe blogul Oanei).
Astăzi, Pink & Nate Ruess - Just Give Me A Reason.
Sunt momente în viața unui om când, intenționat sau prin voia sorții, rănește sau este rănit. Totul face parte dintr-un mecanism complex, numit, cred eu, căutarea fericirii. Important este ca, atunci când ne dăm seama de sufletele pe care am călcat, să ne facem timp și curaj să recunoaștem și să cerem iertare.
Astăzi, Eels - I'm Going to Stop Pretending that I Didn't Break Your Heart.
Incredibil de câtă vreme îmi place piesa asta (da, cam de când am dibuit-o într-o reclamă la Orange, parcă) și cum nu mi-am făcut timp până acum să o declar "Melodia săptămânii". Ca să fie treaba-treabă și să îmi exprim plăcerea de a o asculta, am mai și înlocuit cu ea deja vetusta Paper Planes pe care o aveam drept sunet de apel pe telefon, astfel încât acum, de fiecare dată când mă veți suna, îmi veți aminti că "one day, baby, we'll be old"...
Tot ascultând zilele astea piesele de pe albumul lui Make, l-am regăsit pe Make cel haios și pe Make cel romantic, dar parcă cel mai tare mi s-a întipărit pe scăriță sunetul lui Make cel original. Les connoisseurs vor aprecia versurile suprarealiste, dar și trimiterile la cubistul Picasso și post-impresionistul van Gogh. Melodia aleasă este una ce se leagă organic de evenimentul săptămânii la Craiova, concertul lui Make de la Craiova. Nu uitați că pe blogul meu puteți găsi un concurs cu premii constând în bilete la concert și CD-uri Marius Matache.
Îl știm cu toții, l-am ascultat anul trecut de milioane de ori în diverse interpretări, așa că nu trebuie să ne mirăm că a câștigat trei premii Grammy la cea de-a 55-a ediție a premiilor ce a avut loc săptămâna asta la Los Angeles. Cântecul anului trecut s-a diferențiat de celelalte melodii lansate în 2012 prin stil, sunet, interpretare, dar a atras atenția consumatorilor de muzică și printr-un videoclip aparte. Pe mine m-a câștigat de fană prin mesajul transmis, căci mi-a reamintit ca niciodată să nu mai spun "niciodată", "mereu", "întotdeauna".
Astăzi, Gotye feat. Kimbra - Somebody That I Used To Know.
Timpul trece și ne dăm seama, la capătul anilor, că am pierdut ceva pe drum. Că ne-am pierdut pe noi. Și atunci începem să ne întoarcem fața către ieri, să ne punem întrebări: Când?, De ce?, Cine a fost de vină? Transformăm trecutul în prezent; să dea Domnul să-l ținem departe de viitor.
Mai devreme puțin am văzut Django, nu varianta recentă, ci western-ul din 1966, în care pistolarul e interpretat de Franco Nero. În afară de ochii albaștri ai italianului, de scena de luptă în nămol dintre câteva fete de bordel și de soundtrack, filmul este un western obișnuit (mai bine zis clasic), plin de împușcături, cai, urmăriri, ambuscade. Dar ceea ce mi s-a părut cu adevărat fantastic (și, deși nu am văzut încă Django Unchained, aud că și acolo e aceeași situație) e coloana sonoră absolut fabuloasă. Genul de melodie care, odată ascultată, nu-ți mai iese din cap.
Atunci când optimismul meu se simte singur și are nevoie de întăriri, îi aplic o doză de epic music. Rețeta e simplă, căci nu fac altceva decât să iau o melodie sau o bucată muzicală epopeică, asta însemnând de cele mai multe ori coloana sonoră de la vreun film sau joc ce include bătălii pe viață și pe moarte (Lord of the Rings much). Intensitatea cântecului îndeamnă la acțiune imediată, de mai-mai că-mi vine să mă scol din pat, să pun armura pe mine și să bag aspiratorul! :P
Astăzi, Two Steps from Hell - Protectors of the Earth.
Am mai zis și o mai zic: după umila mea părere, Adele, Lana del Rey și Florence de la Florence + The Machine sunt cele mai bune trei voci feminine ale ultimului an. Deși la capitolul frumusețe Florence este într-o netă inferioritate, n-am cum să nu recunosc că vocea ei îmi dă fiori. Deși englezoaica a mai avut o piesă în categoria mea săptămânală, acum a trebuit să mai includ încă una pentru a repara o mică nedreptate, și anume faptul că acest cântec absolut superb, aflat pe coloana sonoră a filmului Snow White and the Huntsman, nu a fost nici măcar nominalizată la Globurile de Aur sau Oscaruri.