Mai deunăzi am dat întâmplător peste niște articole haioase (le-am căutat, dar nu le mai găsesc) în care niște mămici bloggerițe povesteau ce sfaturi primesc ele de la babele de pe stradă / din parc / de oriunde atunci când ies cu copiii la plimbare. De la "Pune-i căciulița în cap că e prea frig" până la "Scoate-i căciulița din cap că e prea cald" și de la superstiția de a nu tăia unghiile nou născutului, să nu-i fugă norocul, până la cea de a-i pune copilului nebotezat un cuțitaș sub pernă, să-l apere de duhuri rele, le-am citit pe toate și m-am amuzat copios. Le-am dat dreptate mămicilor respective când spuneau că nimeni nu îi vrea binele copilului mai mult decât părinții și că aceștia știu ce e cel mai bine pentru copilul lor (asta până la vârsta la care copilul începe să creadă că știe sau chiar știe el însuși ce e mai bine pentru sine). Și am crezut asta până când m-am uitat pe geam și am constatat cu stupoare că unii părinți - iertat să-mi fie că o zic așa pe șleau - sunt chiar proști. Acum să vă explic ce mă face pe mine, persoană care abia rezistă 5 minute în preajma unui borac, să mă revolt în acest fel.