Se afișează postările cu eticheta renault. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta renault. Afișați toate postările

25 iulie 2012

Bloggers Inc. Prima zi de teambuilding

          Mai știți când vă întrebam aici dacă mă vedeți directoare? Era retorică întrebarea, căci eu sunt deja Junior Director la Bloggers Inc., unde desigur că bineînțeles că mă înfrățesc în această înaltă funcție (de directo(a)r(e), nu de junior :P) cu toți ceilalți 20 de colegi blogo-twitteristo-internauți din proaspăt inventata corporație. Și cum din când în când directorii au nevoie de o pauză (că deh, muncă multă), uite că ne-am retras în frumoasa zonă Porțile de Fier pentru un mic și scurt teambuilding în natură.
          Pe mine m-a luat de la Craiova Renault-ul lui Make, Cristina și Răzvan, cunoscut și sub numele de nava-mamă, și - bag mâna în foc - mașina în care cel mai mult s-a vorbit (ok, poate aici ne întrecea mașina lui Augustin) și s-a râs. Ajunși cu mică întârziere la destinație, ne-am cazat repejor și eficient la motelul Continental Porțile de Fier, unde gazdele noastre ne-au așteptat cu masă, casă și un zâmbet pentru fiecare. :) S-a plecat organizat către Orșova, de unde ne-a preluat o bărcuță pentru o superbă croazieră pe Dunăre, al cărei punct culminant l-a reprezentat vizitarea Peșterii Ponicova. Aici, pentru a putea vizita peștera, a trebuit să (ceva-de-genul) "escaladăm" un perete de stâncă pentru câțiva metri (pași) și apoi să ne care băieții în cârcă printr-o apă pentru a nu ne uda la picioare. Am vizitat galeria principală, am urcat aproape târâș și cu inima în izmene (de mine vorbesc, nu de alții) până în galeria superioară (sau a stalactitelor), unde am dat peste niște formațiuni foarte frumoase și peste o colonie de lilieci pe care ne-am dorit să nu-i deranjăm, astfel încât am făcut cale întoarsă. Cum ulciorul nu merge de prea multe ori la apă, și cum noi tot de apă vorbim, până la barcă m-au trasportat în cârcă domnii Bogdan și Chinezu, și fix când să mă urc în ambarcațiune în completă uscăciune a hainelor și încălțărilor, iacătă am călcat într-o ditamai balta de m-a durut la suflet (și la un picior, o șosetă și un adidas).
          Înturnându-ne noi la hotel, am servit o cină delicioasă (ceva peștișor și să nu mai spun de merele pane cu înghețată :D) și am purces la treburi mai serioase. Adică am ales echipele pentru ziua de mâine, când urmează să ne întrecem puterile la trei probe: drumeție pe vârful Ciucarul Mare, bicicletă și caiac. Cum mă știți proastă de bicicletă (căci numai pe ceva tricicletă m-am suit la viața mea), o să încerc să nu îmi dezamăgesc coechipierii și mă voi trezi mai devreme mâine (adică astăzi, mai încolo un pic) pentru a încerca să învăț tainele biciclelii. Urați-mi noroc, căci o să am nevoie!
          În altă dezordine de idei, să vedeți cine se luptă mâine pentru puncte și faimă eternă:
Echipa 2 (a mea :D): Eu, Bogdan, Alin, Andrei
Echipa 3: Ruxa, Augustin, Cristina, Vlad
Juriul va fi format din Make, Roxana, Alex și Laur.
          Să vă aud, voi cu cine țineți? :D


22 iulie 2012

Eu, directoare?

         Eu, directoare?
         Da, mă, râdeți cât vreți, că tot râzând vă întreb și eu. Dar luați de citiți ce vă întreb eu aici și apoi purcedeți să îmi răspundeți!
         De marți până joi mă duc să mă joc cu copiii mari la Dunăre, căci m-a invitat Chinezu la un teambuilding al directorilor Bloggers Inc. (adică noi, cei mulți internauți care mergem). Umblă vorba că cei de la Renault ne transportă acolo (eu în mașină cu Make, subiectul primului fanclub înființat de mine :P, Cristina Bazavan și Răzvan Pascu, pe care abia aștept să îi cunosc în persoană, căci în casa virtuală le-am intrat de ceva ori în viață), Continental Hotels ne odihnește la un motel pe malul Dunării și Aventuria.ro ne obosește la niscaiva ture de caiac, biciclit (unde eu zic pas, căci în singura experiență din copilărie cu bicla am sfârșit cu mâna-n ghips) și drumeții.
Continental Hotels - Premium
          E de la sine înțeles că noi suntem oameni serioși cu toții și trebuie să ne asumăm titulatura de director, dar parol că mi-a fost greu să mă gândesc directoarea „la ce” să mă autointitulez. Aruncând un ochi peste lista participanților, am observat că-s singura care nu se dă pe domeniu propriu, așa că mi-a venit în cap să zic că-s directoarea blogspot. Numa’ că apoi a dat și Oana o geană peste lista cu pricina și a tras ea concluzia că e mai mult decât probabil să fiu un fel de Prâslea pe acolo, de unde ne-am gândit noi că aș putea fi un fel de Junior Director. Cam atât am reușit să storc din creierașii bronzați cu soare a la Cluj (unde m-am delectat la concertul Roxette), dar aș fi curioasă să facem un exercițiu de imaginație și să îmi spuneți dacă m-ați vedea în funcțiune de conducere și dacă da, conducând ce? :P