Despre reguli. Cu X Factor si Vocea Romaniei

Cred că am mai zis-o de multe ori pe blog (dacă nu, cine mă cunoaște siguuur știe): eu sunt o persoană foarte logică. Trebuie să existe o cauză ca să existe un efect, trebuie să existe un motiv care să ne dirijeze înspre a face o acțiune, iar totul să fie trasat în linii clare, stricte, vopsite, dacă s-ar putea, doar în alb și negru. Dar înăbuș control freak-ul din mine și accept că lumea e mult mai complicată și unele acțiuni mult mai inexplicabile decât îmi place mie să recunosc. Și că există motive, planuri și aranjamente mai presus de puterea mea de înțelegere rațională.

Acum, că am făcut intro-ul, să trec și la ce mă roade. Am două plăceri vinovate de pe micul ecran, și anume cele două show-uri muzicale X Factor și Vocea României. La Voce m-am uitat și sezonul trecut, mi-a plăcut și am continuat. La X Factor -ca mai toată lumea, cred - am început să mă uit începând cu această ediție, în mare din cauza schimbărilor aduse juriului. Se mai dau rateuri în ambele tabere, se mai îndreaptă cu o glumă sau cu o voce de excepție. Ceea ce s-a întins pe cerebelul meu ca o mâncărime care nu poate fi scărpinată este, însă, inexplicabilitatea (nu căutați cuvântul în dex, oricum nu cred că există) cu care sunt luate anumite decizii, neînțelegere care pornește, de fapt, din lipsa unei transparențe în transmiterea mecanismelor și regulilor pe care se bazează emisiunile. Ca să fiu mai concretă, sunt convinsă că jurații ambelor emisiuni știu foarte bine ce și de ce au de făcut, dar pentru marele public (nepriceput) unele decizii sunt aberante tocmai din cauză că nu există niște reguli pe care să poată să le înțeleagă. Propun să despicăm firul și mai mult și să o luăm pe rând.

Aproape am intrat la "Romanii au talent"

          ...dar n-a fost să fie. După o întârziere scandaloasă a juraților, huiduituri și fluierături din partea publicului, lăsat să aștepte ore bune în fața teatrului din Craiova, îmbrânceli ale jandarmilor soldate cu copile de 13-14 ani scoase pe brațe din mulțime și mai puțin de 100 de persoane lăsate să intre în incinta teatrului, dar sub pretextul că sala este deja plină, porțile mărețului show, la care mai așteptam în jur de 50 de persoane, s-au închis fără nicio altă explicație.

          Dar să derulăm puțin evenimentele, ca să înțelegem cu toții mai bine ce s-a întâmplat. S-a anunțat că astăzi și mâine (17 și 18 august) vor avea loc la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova filmările pentru show-ul "Românii au talent", după ce săptămâna trecută tot aici au fost găzduite preselecțiile. Conform anunțurilor din presă, în fiecare dintre cele două zile urmau (și urmează) să aibă loc două sesiuni de filmări, de la orele 12 și 19, la care accesul publicului ar fi gratuit. Și cum m-a mâncat în ... dește, am zis să mergem și noi la sesiunea de seară ca spectatori, ca să putem apoi să scriem corespunzător pe bloguri despre ză mighty event.

          Pe la orele 18 , așadar, ajungând noi prin centru, am văzut așezate la intrarea în teatru, la coadă, în jur de 50-60 de persoane. Am râs de copiii ăia (căci cred că media de vârsta abia atingea 10 ani) care stăteau în soare și ne-am pus ca niște lady ce ne aflăm la terasa de vis-a-vis. La 19 trecute fix, ora indicată pentru începerea evenimentului, ne-am ridicat precum nemții și ne-am așezat în apropierea grupului care aștepta să intre. Cam 100 de oameni erau acum înghesuiți la intrare, majoritatea copii sau cocalarași. În jur de 50 de oameni gravitam la ceva distanță de ei, căci probabil eram posesorii unei minți care ne spunea că într-o sală cu o capacitate de 650 de locuri sigur va fi loc pentru toată lumea și fără să ne înghesuim. După vreo 15-20 de minute de așteptare, Oana, cu gura ei aurită, zice: "Bă, să vedeți că intrăm la 9!" 

          Ptiu, drace, fă-ți cruci cu limba-n ceru gurii, că se făcu 8:30 și niciun semn de la organizatori, de la jandarmi, de la nimeni. Între timp, cei 100 din fața intrării se agită. Se strigă "Vrem să intrăm", se fluieră și se huiduie. La balcon apar - nu, nu soții Ceaușescu, deși era o revoluție în miniatură - câțiva cameramani și membri ai echipei tehnice care fumează, beau cafea și râd de grupul gălăgios de jos. Râdem și noi, dar doar cu jumătate de gură, că deja încep să ne doară picioarele de la atâta așteptat. Agitații se iau la harță cu jandarmii, masa compactă de oameni începe să se miște ca o caracatiță uriașa și apoi urlete. Jandarmii au intrat în ei și îi împing; ei se dau în spate și lovesc câteva fete care se așezaseră în fund pe scări. Pe una o iau niște bărbați de mâini și de picioare și o duc pe o bancă să o stropească cu apă, fiindcă nu-și mai revine. 

          La 20:30, la o oră și jumătate după cea trecută pe afișe, descind la locul faptei Andra și Andi Moisescu. Cred. Că eu nu-i văd, fiindcă între mașina care îi aduce și intrarea în teatru se năpustesc cei 100 și blochează vederea. Eu să fiu sănătoasă, căci deja respectul pentru profesioniștii din șoubizul românesc mi s-a dus pe ... să nu fiu vulgară... pe apa sâmbetei. Între 20:30 și 21:30 se dă de trei ori drumul la public să intre. Adică se apropie jandarmii de garduri, le deschid puțin, și strecoară pe acolo cam 20-30 oameni, apoi iar închid gardurile. Stăm deoparte, așteptând momentul în care vor lăsa să intre și oamenii serioși, căci numai noi mai rămăseserăm pe afară. 

          Mai din față vine zvonul că jandarmii ar fi zis că nu ne mai lasă să intrăm, fiindcă e sala plină. Un tip pe care l-am văzut stând la coadă de la 6 face teoria chibritului cu un haidamac de jandarm, rugându-l să îi explice cum de e sala plină, dacă abia au dat drumul la maaaxim 100 de persoane înăuntru. Cică s-ar ține show-ul în sala mică. Mda. Un alt nene, ducând pe umeri o fetiță care deja își rupsese de trei ori părul din cap că n-a reușit să intre să-l vadă pe Smiley, rupe rândul și pleacă. Noi mai rămânem puțin, prea sună imposibil să fie sala chiar plină. Ne așteptam ca înăuntru să fie deja susținătorii celor care urmau să evolueze pe scenă, dar chiar peste 500 de persoane băgate pe ușa din dos? La balcon apar cei care până mai acum 15 minute fuseseră cu noi la coadă. Ne transmit că e sala plină și că nici măcar pe ei, care apucaseră să intre în teatru, nu-i mai primesc în sală. Plecăm și noi, puțin amuzate, mult dezamăgite.

          Nu știu cum se procedează la astfel de evenimente, n-am mai fost până acum și nici nu mă voi mai duce de acum înainte. Din păcate, ceva ce ar fi putut fi interesant s-a transformat în ceva maroniu, prelins pe-un băț. Mulțumim proteve pentru asta. Cineva mi-a spus mai demult să nu mai văd peste tot probleme, ci să caut soluții. Soluții pentru omul obișnuit, din public, ar fi fost multe. Se putea anunța ora reală de începere a evenimentului (undeva pe la 21, cred). Se putea anunța mai devreme că mai sunt doar x locuri libere. Unii ca noi, care nu suportă înghesuiala, ar fi  plecat liniștiți acasă, fără să mai piardă ore la coadă. În general se pot multe, dar facem puține. Așa cum puteam să intru la "Românii au talent", dar doar aproape am făcut-o...