29 ianuarie 2019

Festin cu branza si vin: Delaco si Crama La Salina


În ultima perioadă s-au aliniat planetele în ceea ce privește degustările din cadrul proiectului "Brânzeturi cum se cuVin". Iată-mă prezentă la 3 degustări consecutive, cea mai recentă fiind participarea mea cu numărul 10. Sub auspicii numerologice favorabile, ultimul eveniment al proiectului s-a dovedit un nou succes. Am avut parte de asocierea unor vinuri noi, de excepție, și a unei brânze deja cunoscute, dar prezentată în formate creative. Despre ce a fost vorba și ce anume mi-a încântat papilele gustative, descoperiți în rândurile de mai jos!
Sursa foto: Daniel Botea



28 ianuarie 2019

Ianuarie teatral. 4 spectacole la Nationalul Craiovean


Din oferta culturală și de petrecere a timpului liber din Craiova, teatrul rămâne destinația mea preferată. Bine, este și pretextul de a mă întâlni cu Anda, mai ales acum, de când împărțim un abonament (apropo, este foarte convenabil – vezi abonamentele disponibile la Teatrul Național din Craiova aici). Dar, mai presus de toate, este evadarea mea din cotidian, că doar am nevoie! (Cum ar zice Tim Curry, "The way the world is, I think a silly evening in the theatre is a good thing, to take our minds off terror.")

Așa că, în acest ianuarie din anul de grație 2019, am trecut peste zăpadă, gheață, ploaie înghețată, polei și alte stihii ale naturii asociate în mod tradițional cu iarna, și m-am prezentat la porțile Teatrului "Marin Sorescu" la patru piese. Care au fost acestea și de ce le recomand, în rândurile de mai jos!



26 ianuarie 2019

Festin cu branza si vin: branzeturi poloneze si vinuri Domeniile Samburesti


Atunci când colegul Daniel Botea m-a invitat la o ediție altfel a "Brânzeturi cum se cuVin", am fost intrigată. Evenimentul are deja o tradiție, un format și un nucleu de participanți – ce putea fi special acum? Aproape totul! Urma să ne reunim într-un cadru diferit și să ne bucurăm alături de colegi din străinătate de brânzeturi produse în altă țară și un vin la prima degustare (pentru mine). Aparent, ineditul e un ingredient din rețeta succesului, pentru că am avut parte de o degustare de excepție, pe care nu cred să o uit curând!


12 decembrie 2018

Festin cu branza si vin: Delaco si Casa de vinuri Cotnari


Toată lumea știe că decembrie e luna cadourilor, motiv pentru care am început-o cu un dar gustativ de excepție: o degustare de vinuri și brânză. Evenimentul "Brânzeturi cum se cuVin", organizat de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro, ajuns la ediția cu numărul 27, a adus împreună brânzeturi delicioase de la Delaco și vinuri savuroase tocmai de la Casa de Vinuri Cotnari. Te invit să le explorăm împreună în continuare!



22 noiembrie 2018

AIAS. Din Grecia Antica la Craiova



Răsunătoarele isprăvi ale eroului din mitologia greacă Aias au reverberat până în prezent. Un fragment din viața lui și-a găsit loc pe scena Teatrului Național din Craiova, într-un spectacol care te aruncă într-un lac de psihoză și nu-ți dă răgaz să înoți până la țărm. Dar cine a fost Aias? Pe scurt, despre Aias în mitologie, literatură antică, cinematografie și teatru modern, în rândurile ce urmează!