Băile Olănești, parcul central, pe înserat. Pe o băncuță, o mămică începe să-și strângă calabalâcul: hăinuțe, jucării, sticle de suc, ambalaje de pufuleți. Îl strigă pe puștanu-i de 5-6 ani să vină să îi dea puloverul pe el ca să plece acasă. Copilul stă la câțiva metri distanță, în boscheți, și strigă la ea cât îl țin puterile:
- Nuuu, vleau să ne mai jucăm! Vinoooo!
Mama, vizibil iritată, ridică tonul:
- Nu mai țipa și treci imediat încoace!
Copilul, parcă sfidând-o, continuă să urle:
- Nuuuuu (un țipăt prelung, cu mulți u, probabil)!
Din doi pași mama e lângă el, îl ia pe sus și îl pune pe bancă.
- File-a dlacu să fii!, zice puștiulică hotărât.
Două perechi de palme urmate de o liniște monumentală. Parcă tot parcul a tăcut. Ne ridicăm biniiișor și ne îndepărtăm, de teamă ca râsul nostru să nu disturbe atmosfera...
...se vindeca el...si frate-meu zicea mult mai rau cand era mic, doar ca ai mei aveau alte tratamente :p
RăspundețiȘtergereMonica, sharing is caring! :D
RăspundețiȘtergere