Eticheta pe internet

Ieri citeam pe LinkedIn un articol intitulat Social Media Etiquette: 12 Step Checklist. Deși mă așteptam să găsesc ceva mult mai amplu, articolul pleacă de la exemplul unor evenimente tragice anunțate via Facebook și ajunge la o trecere în revistă a 12 întrebări pe care utilizatorii de rețele sociale ar trebui să și le pună înainte de a posta, pentru a se asigura că păstrează o etichetă și că nu lezează sentimentele altor utilizatori (cititori / consumatori). Util, dar subțire.

Ca să dezvolt puțin subiectul, îmi permit să adaug câteva norme de bună purtare 2.0 care țin exclusiv de ceea ce mi-ar plăcea mie să regăsesc și în rețelele de socializare, dar mai ales pe bloguri, atât din partea autorului, cât și a comentatorilor:

• Limbaj civilizat. E ca o Fata Morgana a internetului, toți credeam că e acolo, dar când ne apropiem dispare. Înțeleg nevoia de a atrage atenția cuiva, de a certa pe cineva, chiar și de a-i da cuiva în cap, dar apreciez de nenumărate ori mai mult pe cineva care își îmbracă furia în sarcasm sau și-o manifestă fără să make ploaia de organe happen.

• Altruism. Să promovezi pe cineva dezinteresat în ziua de astăzi e deja demodat, chiar dacă te ridică în ochii cititorilor și îți aduce aproape pe cel pe care l-ai ajutat. Exemplu pozitiv îl am pe Chinezu, care încearcă să ajute o mână de bloggeri să-și găsească un job. Exemple negative nu dau, dar cunosc oameni care au refuzat să promoveze inițiative ale altor bloggeri din invidie, nu care cumva să fie capra vecinului mai sprintenă decât mârțoaga lui, precum și bloggeri (cu care ai ciocnit mai multe beri la vremea voastră) care nu pun degetul pe o tastă să scrie despre un eveniment pe care îl organizezi până nu ieși cu ceva la interval.

• Transparență. Inversul a ceea ce am făcut eu mai sus, când am zis că nu dau exemple negative. Bine, atunci când dai doar niște exemple teoretice / imaginare care să-ți susțină o idee, contează mai puțin că nu scrii numele negru pe alb. Însă atunci când te plângi că te-a enervat un blogger, nu dai nume, dar spui, de exemplu că e blond, cu ochi albaștri, cântă folk și e prieten cu țestoasa lui Hermann (atribute care îl individualizează pe Make), nu prea e fair-play.

• Demnitate. În mediul online, un comportament demn mi se pare cel opus cerșetoriei 2.0. Îmi cer scuze pentru cuvântul aparent dur, dar nu am găsit altul mai bun ca să înglobeze o multitudine de tehnici invazive de auto-promovare care se întind de la schimbul de link la spam și cerutul de comentarii. Aici se impune specificația că totul depinde de felul cum pui problema (în afară de spam, care e o lipsă de respect și am mai tratat problema pe departe aici). Dacă îți place un blog, citești regulat articole de pe el și decizi să îl bagi în blogroll, poți să îl anunți pe autor, dar nu mi se pare normal să-i spui că, dacă și lui îi place blogul tău, să îl bage la rându-i în blogroll. Mai mult îi apreciez pe cei care te-ntreabă direct dacă vrei să faceți schimb de link, refuzi și ai terminat problema cu noblețe (eviți dezamăgirea omului care va trebui acum, căci altfel cum?, să te scoată din blogroll pentru că, de fapt, nu îți apreciază scriitura chiar atât de mult). De asemenea nu mi se pare tocmai în regulă să lași un comentariu off-topic la un articol pe un blog în care inviți autorul să comenteze la un articol de-al tău. Ca să fiu mai precisă, nu există canal online (mail, blog, Facebook, Twitter etc) pe care să fie în regulă să faci asta. Aprob tactica doar dacă comentezi on-topic la un articol și menționezi că ți-ai dat și tu cu părerea pe subiect și că, dacă cineva e interesat de ce ai avut tu de zis, poate să găsească informația și să o comenteze urmând un link.

De prea multe ori ne lăsăm orbiți de mirajul că suntem zei în spatele ecranelor. Oameni suntem și ar trebui să ne purtăm ca atare. Așa cum în viața de zi cu zi încercăm să respectăm niște reguli generale de bună purtare în societate, la fel ar trebui să procedăm și în comunitatea 2.0.

PS: Dacă aveți ceva de adăugat la lista mea, simțiți-vă liberi să o faceți (respectând, rogu-vă, eticheta)!