Cuvinte puternice: Te rog si Multumesc

Le știm cu toții: te rog, mulțumesc, îmi pare rău. Eu le numesc cuvinte puternice, pentru că de multe ori trebuie să dai dovadă de caracter ca să le rostești, chiar dacă ele sunt (sau ar trebui să fie), în sinea lor, atât de banale că ar merita predate în clasa I, odată cu alfabetul. Să strecori câte un astfel de cuvânt la momentul potrivit e mană cerească, face impresie și parcă stabilește altfel de raporturi între două persoane. Când, însă, ele îți lipsesc din vocabular sau le folosești alandala, se cam întorc împotriva ta. 
Dintre toate, îmi pare rău mi se pare propoziția cea mai intimă și mai delicată, așa că o să o planific pentru dezbatere într-un articol ulterior, separat. Te rog și mulțumesc sunt atât de interconectate încât nu am cum să le despart. Atunci când rogi pe cineva să facă ceva și acea persoană face, mulțumesc e minimul de reacție pe care poți să îl ai. Din păcate, unii nu înțeleg asta nici măcar după ce le-ai atras atenția în mod direct asupra lacunelor lor în exprimare politicoasă. 
Să vă dau un exemplu dintr-un schimb de mailuri: 

Uite site-ul, uite site-ul hack-uit...

Anul trecut, de Revelion, am fost cu familia într-o excursie în Ohrid (Macedonia), pe drum oprindu-ne pentru o noapte într-o frumoasă stațiune la Dunăre, Veliko Gradiste (Serbia). Ne-am cazat la o vilă - Vila Dincic - pe care o găsisem pe booking.com, unde condițiile și serviciile au fost foarte bune, motiv pentru care am decis să revenim. Și cum prin aprilie ne-am planificat o nouă plimbare pe la sârbi, alături de un grup mai mare, am zis să mergem la sigur și să îi contactăm direct, și nu prin intermediul booking, pe cei de la vilă.

De dimineață am intrat pe site și am verificat numărul de camere, să mă asigur că au capacitate pentru tot grupul, dar m-am luat cu altele și nu le-am trimis mail chiar atunci. Acum, pe seară, mi-am adus aminte, dar când să intru pe site...

Eticheta pe internet

Ieri citeam pe LinkedIn un articol intitulat Social Media Etiquette: 12 Step Checklist. Deși mă așteptam să găsesc ceva mult mai amplu, articolul pleacă de la exemplul unor evenimente tragice anunțate via Facebook și ajunge la o trecere în revistă a 12 întrebări pe care utilizatorii de rețele sociale ar trebui să și le pună înainte de a posta, pentru a se asigura că păstrează o etichetă și că nu lezează sentimentele altor utilizatori (cititori / consumatori). Util, dar subțire.

Ca să dezvolt puțin subiectul, îmi permit să adaug câteva norme de bună purtare 2.0 care țin exclusiv de ceea ce mi-ar plăcea mie să regăsesc și în rețelele de socializare, dar mai ales pe bloguri, atât din partea autorului, cât și a comentatorilor:

Cel mai enervant plugin WordPress

Cum astăzi m-am trezit suspect de devreme, am zis să pun mâna să scriu despre ceva ce de multă vreme nu-mi dă pace. Dacă blogul meu ar fi fost scris în engleză, probabil că aș fi numit articolul acesta Social Media No-No of the Day, dar așa mă limitez la a vă povesti despre un plugin WordPress pe care îl consider moartea pasiunii 2.0.

N-am eu știință multă în ale WordPress-ului, mai ales că cea mai mare parte a existenței blogosferice mi-am dus-o pe acest bătrân blogspot.com (nu aruncați cu ouă și roșii), așa că o să tratez problema mai mult din punctul de vedere al cititorului/utilizatorului de Twitter. Plugin-ul despre care vă spuneam se numește Tweet Old Post (și mai e unul mai nou care face cam același lucru, numit Tweetily). În principiu, plugin-ul face ceea ce-i spune și numele, adică postează automat pe Twitter link-uri către articole mai vechi alese aleatoriu de pe blogul tău, în încercarea de a-ți aduce mai mult trafic din acestea. Autorul blogului poate seta ora postării (distanța dintre tweet-uri) și numărul de tweet-uri care se postează în același timp și poate alege să excludă anumite articole (de exemplu: articole mai vechi de x zile, articole cu o anumită etichetă etc).

byron lanseaza Road Trip. Eu lansez byron!

       Eu și nu numai, căci astăzi s-au aliniat planetele și blogosfera românească a strâns rândurile pentru a lansa exclusiv pe bloguri noul videoclip al celor de la byron. De azi până joi, clipul piesei Road Trip este disponibil numai pe blogurile celor care susțin această inițiativă 2.0 în premieră în România, urmând ca de joi încolo să devină public.

          Și, ca să nu mai lungim așteptarea, fiindcă știu că vreți să ascultați piesa, vă doresc să o faceți cu plăcere și, cum ar spune chiar băieții de la byron, "Get yourself a beat, / Give your heart some shocks"! :)

Institutii publice 2.0. Legenda sau adevar?

          Citeam acum câteva săptămâni acest articol al lui Grim Cris, în care își ruga cititorii să îi arate instituții de învățământ cu site-uri 2.0. N-am avut exemplu pentru el pe moment, mai ales că cele mai la îndemână mea (cum ar fi, spre exemplu, site-ul facultății) sunt un fel de ... web 0.5. Absolut întâmplător, însă, am dat peste ceva ce m-a bucurat, nu pentru că ar fi 2.0 - pentru că încă nu-mi e 101% clar ce presupune asta -, ci pentru că e un mare pas înainte față de site-urile prăfuite și întortocheate, înghesuite și prea puțin prietenoase și intuitive ale instituțiilor publice.

          E vorba de site-ul Muzeului Olteniei, pe care îl puteți accesa apăsând aici. Ne aflăm, deci, pe pagina unei instituții publice de cultură care, prin natura ei, se presupune a fi ceva preponderent informativ. Mă așteptam să găsesc tone de informație prost structurată, greu digerabilă, aruncate într-un site făcut de dragul prezenței cu numele a instituției în online. Nu a fost deloc așa. Aspect curat, aerisit al site-ului, prietenos vizual, cu meniuri degrabă relevatoare a tuturor informațiilor pe care le-ar putea căuta cineva. Și, pe lângă asta, acel lasou cu care prind și încântă vizitatorii: dulcele nostru grai oltenesc, pus la loc de cinste în simpaticele categorii "Musai să vezi", "Obiectul Magic" sau "Carul cu Oale". Ca să vă arăt doar o mică parte din ce puteți găsi pe site, cei de la muzeu ne invită să le trecem pragul și să cumpărăm și ceva obiecte tradiționale, după cum sună: 

"Vino neamule, în fiece zi, până pe la chindie, să târgui obiecte poporane, oale și ulcele, taiere și ciorbalâcuri, chilimuri, carpete, scoarțe și macate, fote și ciupage, găvane, cofe și linguroaie, câte și mai câte, trainice și naturale."

           De îndreptat și îmbunătățit ar fi multe, nu zic aici decât de scrisul ăla mărunțel criminal, dar cred că orice pas înainte merită aplaudat. Și dacă tot veni vorba de aplauze, vouă ce site de instituție publică de cultură vă place?