Scam City: Bucharest

Sunt mare fană a emisiunilor de călătorii, iar când zic mare mă refer la faptul că sufăr de o plăcere neînțeleasă de a sta pironită în fața televizorului cu ochii după unii care trebuie să supraviețuiască în jungla amazoniană, să bată palma cu leul în Africa sau să mănânce șerpălăi prin Asia. Fie că sunt documentare generale sau serii de emisiuni în care străbatem lumea pe urmele unui singur explorator / realizator, eu stau acolo cuminte și le privesc și îmi iau porția de dor de ducă de la ele. Și, pe lângă asta, mă și documentez și iau notițe mentale, să știu cum să mă feresc de insecte în junglă sau ce să fac dacă mă apropii de un elefant și-și înfoaie urechile la mine; adică să fug. Mă rog, ați prins ideea, e o activitate atât relaxantă, cât și educativă, chit că n-o să pun vreodată în practică aceste învățăminte. Cam așa aș fi gândit până săptămâna trecută, înainte de a se dovedi că uneori e bine să te mai uiți și la TV.

Conor Woodman (via)

Absolut întâmplător am dat lunile astea pe National Geographic peste o emisiune numită Scam City, în care un tip, pe numele lui Conor Woodman, merge în diverse orașe hiper-turistice și încearcă să scoată la iveală cele mai frecvente înșelătorii cărora le cad victime turiștii - înșelătorii atât de bine puse la punct că unii oameni nu suspectează nimic niciodată. Eu am prins două astfel de emisiuni, una în care era în Bangkok și o rețea de ghizi și șoferi direcționau turiștii către un așa-numit Centru de Export în care li se vindeau pe bani mulți bijuterii fără nicio valoare, și una în Istanbul, în care un tip se împrietenește cu turiștii și îi duce într-un club să bea o bere...de sute de euro. Și tot văzând câte nebunii se întâmplă în lumea asta mare, plus câteva care mi s-au mai întâmplat și mie și unor prieteni prin locurile prin care mi-am plimbat bocceluța, am început să fiu mai precaută. Și bine am făcut, căci nu mai departe de lunea trecută am văzut cum și al nostru București e un Scam City demn de toată lauda. Nu, nu la televizor, pe pielea mea. Noroc cu precauția.

M-am dus la Bucale luni ca să filmez niște cadre prin centrul istoric (stay tuned, o să vedeți în curând pentru ce). La intrarea în centrul vechi, la câteva minute de mers pe jos de la Unirea, deci în buricul târgului, mă opresc să fac un filmuleț - vă imaginați cât de turistă arătam, da?. Să nu mă bată ăl de Sus dacă greșesc, cred că era Strada Franceză, că am bunghit un Dristor Kebap pe un colț. În fine. Țin eu acolo aparatul câteva secunde în poziția de filmare, trec niște golănași care încep să zică diverse. Până opresc eu aparatul să aștept nițel să treacă golanii ca să pot reface filmulețul, observ cu colțul ochiului cum o doamnă care stătea pe acolo, aparent fără nicio treabă, mă ochea insistent. N-am dat atenție, căci n-am putut să o văd foarte bine și m-am temut să nu fie vreo cerșetoare care să se țină după mine dacă mă vede că o bag în seamă, așa că mi-am văzut de drum pe Splaiul Independenței. 

Când să ajung în dreptul Palatului de Justiție, aud că mă strigă cineva - Sorry, sorry? M-am întors din instinct: - Yes? Și de aici a urmat o poveste prea puțin credibilă, povestită printre lacrimi și suspine de domnișoara-doamna cu pricina într-o engleză bunicică: venise în România pentru un proiect social undeva în Iași, dar i se furaseră toate bunurile de dimineață, nu îi mai rămăsese decât cheia de la mașină, mașină care era parcată undeva, la un spital (nu mă întrebați mai multe), și care avea vreo 25 de litri de benzină, insuficient pentru a ajunge la Iași, și domnișoara cerea să o ajut cu bani de benzină pentru restul de kilometri descoperiți. Pentru că totul a fost spus pe nerăsuflate și printre sughițuri, am rugat-o să se liniștească și să-mi mai explice o dată. În mare, mi-a repetat aceeași poveste, întrebându-mă la final de ce nu vrea nimeni să o ajute. 

Acum să vedeți luptă interioară între partea mea credulă și miloasă, cea care-și amintea de spaimele trase când, la Barcelona, am rămas fără laptop, pașaport, bani și alte alea, și cea suspicioasă, care a văzut emisiunile Scam City și se temea să nu pățesc și eu la fel. A câștigat a doua.

Later edit: Cât mă bucur că nu m-am lăsat păcălită; se pare că-s sute de oameni care au făcut-o. Detalii găsiți aici și aici, în articole și comentarii. Și da, tipa e aceeași.