Se afișează postările cu eticheta bilete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bilete. Afișați toate postările

22 februarie 2013

Folk si castigi

Later edit: Conform alegerii haotice a random.org, câștigătorii celor 2 CD-uri sunt Andrei Boiangiu și Marius Dinu, iar câștigătorii biletelor la concert sunt Moraru Cristina (2 bilete) și Natural - Daniel Botea (2 bilete). CD-urile le ridicați după concert de la artist, iar biletele se vor ridica de la Vertigo mâine seară, pe bază de carte de identitate. Felicitări câștigătorilor și folk pentru toată lumea! :)
Foto via Make
Dragilor, uite că a rămas fix o săptămână până la primul concert al cunoscutului folkist (coleg blogger, drag prieten și simpatic om) Marius "Make" Matache la Craiova, ce coincide cu lansarea primului său album, "Hoinar prin Piața Matache". Așa cum v-am mai anunțat și aici, evenimentul va avea loc vineri, 1 martie, de la ora 21:00, în Vertigo Cafe & Events. Un excelent cadou de Mărțișor! 


12 ianuarie 2013

Fan Club-ul de la Craiova saluta lansarea primului album al lui Marius Matache

Să îl definești pe prietenul Marius Matache e greu. Că e blogger, profesor, folkist, cercetător, toate pălesc atunci când îl cunoști și te învăluie cu buna lui dispoziție, cu optimism și sete de viață. Și descoperi omul. Cred că nici nu știam că e muzician atunci când ne-am întâlnit pentru prima dată la tweet meet-ul de la Craiova și am decis, împreună cu Oana, să înființăm primul fan club Make2000.
Între timp ne-am mai întâlnit de câteva ori bune prin țară, am avut șansa de a-l asculta într-un fenomenal concert privat alături de tovarășul Vlad Dulea, i-am urmărit activitatea pe blog și ne-am intersectat destul de des pe rețelele sociale. Noroc cu internetul ăsta, am aflat și eu, spre sfârșitul anului trecut, că vorba aceea cu "Lucruri bune li se întâmplă celor care așteaptă" are un sâmbure de adevăr. Căci după ani de încercări și de sărituri peste obstacole, prietenul Make a reușit să scoată primul CD, "Hoinar prin Piața Matache".


12 iulie 2012

Castiga 2 bilete la concertul Roxette

Later edit: Câștigătoarea celor 2 bilete la concertul Roxette este ... ta-daaam ... Ana-Maria Deac, care ne-a încântat cu imortalizarea unui răsărit la Marea Neagră, pe care vă invit să îl admirați aici. :)


       My Destination Romania îți oferă șansa de a câștiga 2 bilete (sectorul Gazon) la concertul Roxette ce va avea loc la Cluj, pe Cluj Arena, în data de 19 iulie! Dacă vrei să îi vezi și să îi auzi pe Marie Fredriksson și Per Gessle de la fața locului, ia-ne biletele!
           Ca să intri în competiție, trebuie să fii fan al paginii de Facebook My Destination Romania și să trimiți cea mai frumoasă fotografie făcută de tine oriunde în România (o fotografie / fan) la adresa de email romania[arond]mydestination[punct]com până duminică, 15 iulie, la ora 23:59.
         Noi vom strânge toate pozele și le vom posta într-un album pe Facebook, urmând ca luni, 16 iulie, juriul format din doamna Cristina Popa Nistorescu, director My Destination Romania, și dumneaeu, editor My Destination Romania, să decidă câștigătorul competiției. Stabilirea acestuia se va face pe baza a 3 caracteristici ale fotografiilor trimise: frumusețea locurilor din imagine, calitatea/claritatea imaginii și impactul asupra privitorilor. 
        Câștigătorul va fi anunțat în data de luni, 16 iulie, atât pe email cât și pe pagina de Facebook a My Destination Romania. 

Postul original, aici.

Puțin Roxette, mai jos! :)