Social Media cu folos III

Înainte de a continua, citește Social Media cu folos I și Social Media cu folos II.

Despre Q Club, noul centru al distracției din Craiova, am scris câteva rânduri duminică. Printre elogiile sincere s-a strecurat și o nemulțumire (legată de fumul de țigară din club) la care cei de la Q mi-au răspuns în aproximativ 5 minute de când am publicat articolul. 

Social Media cu folos II

Înainte de a continua, citește Social Media cu folos I.

Astăzi dau drept exemplu de "așa da" în Social Media o instituție de cultură care m-a mai impresionat și cu alte ocazii la capitolul 2.0 - Muzeul Olteniei. Prima dată mi-a atras atenția acum 2 ani printr-un site destul de prietenos pentru ceea ce se găsea la momentul respectiv în sfera instituțiilor de cultură, apoi printr-o prezență activă pe Facebook. 

Ce stiu despre Amsterdam fara sa fi ajuns niciodata acolo

În familia mea, toată lumea e bolnavă de microbul călătoriilor. Plecați fiind cu zilele, săptămânile sau lunile de acasă, atunci când ne vedem obișnuim să ne bosumflăm groaznic unul pe celălalt. În caz că vă așteptați ca totul să meargă ca  pe roate, aflați că nu! Căci n-ai cum să nu te bosumfli când auzi că părinții tăi au vizitat Elveția, Polonia sau Liechtenstein înaintea ta, iar sora ta a bifat Köln și Amsterdam, și tu te lauzi că tu ești călătorul familiei!

Din toată lista de mai sus, cel mai tare mă tentează Amsterdam. Dacă ar fi să enumăr câteva dintre motive, aș alege următoarele: prietenos cu bicicliștii (avantajul pentru mine, care nu biciclesc, este că e un oraș nepoluat), canale + poduri = love, istoria artei în muzee de top, arhitectură specifică, bere olandeză și lalele! Asta pe lângă curiozitatea ce mă îndeamnă să gust dintr-o brioșă cu iarbă sau să trag cu ochiul în vitrinele celebrului Red Light District. :D

S-a incheiat competitia #MyBBB

Dacă în urmă cu câteva săptămâni / zile ați primit de la mine mesaje pe Facebook, Twitter și alte rețele de socializare în care vă ceream ajutorul pentru competiția Biggest Baddest Bucket List by My Destination la care participam, voiam să vă anunț că s-a terminat (perioada de votare). Câștigătorii vor fi anunțați în 14 zile, dar până atunci am o datorie de onoare de a vă mulțumi vouă, celor care m-ați suportat în toată această perioadă, m-ați votat, ați distribuit postările mele despre competiție, ați scris pe blogurile voastre despre încercarea mea sau m-ați sprijinit afișând bannere. Am încercat, pe cât posibil, să mulțumesc fiecăruia, pentru că rezultatul final nu înseamnă altceva decât suma eforturilor voastre colective, pentru care vă sunt recunoscătoare.

Până voi primi niște statistici oficiale din partea organizatorilor, să vă las cu câteva date la care am momentan acces:

Pe urmele mele

Pe urmele mele, în cizmele mele, prin ochii mei. Așa vă invit să vedeți lumea de azi înainte. Știu că sâmbăta nu e cea mai propice zi a săptămânii să faci anunțuri și lansări online, dar voiam doar să vă spun că am început să-mi scriu articolele de călătorie (itinerare, plecări, topuri, destinații) pe un blog în limba engleză, pe care îl puteți vizita la această adresă (deocamdată pe Wordpress). Dacă vă face plăcere să o urmăriți pe Dana-călătoarea, mă găsiți și pe această pagină de Facebook.

Asta că tot am încercat să vă explic acum câteva săptămâni care-i faza cu călătoriile.

PS: M-a întrebat cineva ce voi face când mi se vor rupe ghetele. Îmi deschid alt blog, nu? :)

Uite site-ul, uite site-ul hack-uit...

Anul trecut, de Revelion, am fost cu familia într-o excursie în Ohrid (Macedonia), pe drum oprindu-ne pentru o noapte într-o frumoasă stațiune la Dunăre, Veliko Gradiste (Serbia). Ne-am cazat la o vilă - Vila Dincic - pe care o găsisem pe booking.com, unde condițiile și serviciile au fost foarte bune, motiv pentru care am decis să revenim. Și cum prin aprilie ne-am planificat o nouă plimbare pe la sârbi, alături de un grup mai mare, am zis să mergem la sigur și să îi contactăm direct, și nu prin intermediul booking, pe cei de la vilă.

De dimineață am intrat pe site și am verificat numărul de camere, să mă asigur că au capacitate pentru tot grupul, dar m-am luat cu altele și nu le-am trimis mail chiar atunci. Acum, pe seară, mi-am adus aminte, dar când să intru pe site...

Atentie sau politete?

          Vi s-a întâmplat vreodată să ajungeți undeva și să trebuiască să faceți cunoștință cu multe persoane de care nu mai auziserăți până atunci? Adică să rețineți numele a suficient de mulți oameni ca memoria voastră să o ia razna? Mie mi s-a întâmplat să fiu de ambele părți ale baricadei și niciodată nu mi s-a părut rușinos să recunosc că nu am reușit să rețin numele sau să reușesc să le asociez ulterior cu persoana, așa cum nu mi se pare motiv de supărare că cineva nu a reușit să țină minte din prima cum mă cheamă pe mine și pe ceilalți ț oameni de lângă mine. Lucrurile se schimbă, însă, și devin ușor delicate atunci când cineva cu care ai interacționat mai mult și mai pe îndelete insistă în a te numi în alt fel decât te-ai prezentat tu.

          Ca să luăm un exemplu concret, numele meu din buletin, așa cum a fost el lăsat de la mama și tata (și, cred, cu o oareșce contribuție de la mama-nașa) este Alexandra - Daniela Ilie. Dar toată lumea îmi spune Dana. Așa îmi spun și eu, adică să nu crezi că dacă ne întâlnim vreodată și dăm mână, o să înșirui întreaga polologhie. Daniela nu-mi place, parcă e prea formal și neprietenos. Alexandra îmi place, dar nu o să răspund vreodată dacă mă strigi așa. E genul acela de nume care mi-ar fi plăcut dacă m-ar fi strigat lumea pe el de mică, nu să ajung la o vârstă și una lume să mă strige Dana, alta Alexandra, și eu să am probleme de identitate. Deci, ca să fie treaba-treabă: Salut, eu sunt Dana. Dana pe care îl regăsiți în acel danailie2004 cu care mă semnez peste tot prin această mare lume internautică și cu care mă regăsiți pe blog sau pe Twitter, ca să dau două exemple mai elocvente. Cu toate acestea, pe profilurile de Facebook, LinkedIn sau Google-related, mă veți găsi cu numele complet - motiv de confuzie pe care bineînțeles că desigur că îl înțeleg.

          Ceea ce nu înțeleg, însă, este un lucru pe care nu știu dacă să-l cataloghez ca lipsă de atenție sau de politețe (dar oricum ar fi, e oarecum neplăcut). E cel despre care scriam un pic mai sus, și anume legat de oamenii care ți se adresează altfel decât te-ai prezentat tu după ce au petrecut deja o vreme prin preajma-ți. Să dau două exemple:

Why?

1. Te duci la munte cu un grup mai mare de prieteni și prieteni de-ai prietenilor cu care, logic, faci cunoștință la fața locului. La întoarcere, cineva din grup cu care nu avuseseși tangență până atunci te adaugă pe Facebook și îți trimite un mesaj de genul: Alexandra, poți să-mi trimiți și mie pozele de la munte? Bun, înțeleg că n-am vorbit prea multe în vacanță și că poate nu ți s-a întipărit în memorie cum am zis că mă cheamă și cum m-a strigat lumea x zile, dar dacă nu ești sigură sau știi sigur că nu ai reținut, de ce nu mă abordezi evitând să îmi spui pe nume?

2. Trimiți un mail informal unei persoane necunoscute. La finalul textului îi faci vreo urare de zi faină și te semnezi Dana, dar dedesubt apare automat semnătura cu numele complet. Persoana respectivă îți răspunde Salut, Alexandra. Retoric mă întreb cât de greu poate fi să fii atent la un asemenea detaliu...

          Știu că sunteți mulți norocoși care aveți un nume și cu ăla defilați, dar voi cum ați interpreta chestia asta, ca lipsă de atenție sau de politețe?

Iisus internautic

          Cum comentăm? Cum ne vine. E și normal, dacă stăm strâmb și judecăm drept. Într-o lume a vitezei, contează să spui repede ce ai de spus, la cald, să lași sângele să clocotească în vene și cuvintele să ți se înghesuie pe taste, în graba ta de a comenta de multe ori fără să știi prea multe despre ce e taina acolo. La articole pe bloguri, în ziare online, pe Facebook, oriunde, prea puțin contează asta atunci când miza este să ne facem auziți, să ieșim în evidență, să fim noi cei care conducem turma de miei a unui Iisus internautic. Sau ca unul.

        M-am distrat luni, poate ani chiar, citind comentariile de la articolele din Gazeta de Sus. Au câțiva comentaci de renume pe-acolo, nebuni simpatici, uneori mai virulenți, alteori mai potoliți, dar mereu acolo, la post, primii care comentează și accidentul de căruță și politica externă. Mi se pare incredibil cum putem avea păreri despre orice, mai ales atunci când avem un minim de cunoștințe în acel domeniu. Mi se pare incredibil cum putem comenta despre ceva atunci când nu știm nimic despre acel subiect și ne formăm imediat o părere avizată pe baza unui articol care, în esența lui, prezintă doar o versiune a poveștii și nimic mai mult decât un punct de vedere.

          Punct de vedere, care, să recunoaștem, ar trebui să fie unul obiectiv și demn de încredere, unul pentru care să băgăm mâna în foc și să jurăm că așa precum s-a zis, acela e adevărul adevărat lăsat de la același Iisus internautic. Care nu există. Nu Iisus-ul internautic, c-apăi suntem și noi oameni mari aici, ci punctul de vedere obiectiv în unele articole din Gazeta de Jos. Fostă de Sus. Actuală de Sud. Dar mă îndepărtez de subiect...

          Scriu aici degeaba, teoretizând chibritul și descărcându-mă, întrucâtva, sufletește. Pentru că mi-e ciudă că vorbim fără să știm. Că tăiem și spânzurăm, că luăm decizii de nestrămutat, că punem etichete, că noi putem să dăm cu piatra, pentru că suntem fără de păcat. Mi-e ciudă că aruncăm cu vorbe de la un calculator din spatele căruia ne credem un Iisus internautic. Dar suntem unul mic, infinitezimal de mic. Eu știu că așa mă simt.

Sursă foto, aici și aici.

Castiga 2 bilete la concertul Roxette

Later edit: Câștigătoarea celor 2 bilete la concertul Roxette este ... ta-daaam ... Ana-Maria Deac, care ne-a încântat cu imortalizarea unui răsărit la Marea Neagră, pe care vă invit să îl admirați aici. :)


       My Destination Romania îți oferă șansa de a câștiga 2 bilete (sectorul Gazon) la concertul Roxette ce va avea loc la Cluj, pe Cluj Arena, în data de 19 iulie! Dacă vrei să îi vezi și să îi auzi pe Marie Fredriksson și Per Gessle de la fața locului, ia-ne biletele!

           Ca să intri în competiție, trebuie să fii fan al paginii de Facebook My Destination Romania și să trimiți cea mai frumoasă fotografie făcută de tine oriunde în România (o fotografie / fan) la adresa de email romania[arond]mydestination[punct]com până duminică, 15 iulie, la ora 23:59.

         Noi vom strânge toate pozele și le vom posta într-un album pe Facebook, urmând ca luni, 16 iulie, juriul format din doamna Cristina Popa Nistorescu, director My Destination Romania, și dumneaeu, editor My Destination Romania, să decidă câștigătorul competiției. Stabilirea acestuia se va face pe baza a 3 caracteristici ale fotografiilor trimise: frumusețea locurilor din imagine, calitatea/claritatea imaginii și impactul asupra privitorilor. 

        Câștigătorul va fi anunțat în data de luni, 16 iulie, atât pe email cât și pe pagina de Facebook a My Destination Romania. 

Postul original, aici.

Puțin Roxette, mai jos! :)

Aventuri in Timisoara

          Cred că v-am înnebunit și pe Twitter și pe Facebook cu update-uri despre scurta și rapida vizită a mea și a Oanei la Timișoara-metropolis. Însă am tot amânat să scriu pe blog pentru că nu știu ce să vă povestesc mai întâi și ar ieși o mega-postzilla. Așa o să iasă doar o postzilla obișnuită, acum că am ales să pun pozele frumoase aici și pe blog să punctez doar cinci momente mai memorabile, care fie m-au nedumerit, supărat, speriat sau amuzat mai tare.

Sala Corneliu Baba (am fost rebelă!)

1. Pentru că Muzeul Banatului (Castelul Huniade) era închis pentru renovare (și cum eu sunt maaare amatoare de plimbat prin muzee), am ales să vizitez Muzeul de Artă (Palatul Baroc). Înarmată fiind cu un Nikon D3000 de mare angajament (pentru mine, nu știu pentru profesioniști), am plătit niște bănuți ca să pot să fac fotografii înăuntrul muzeului. Și îndepărtându-mă eu de ghișeu, doamna mi-a strigat pe urme că nu pot să fac fotografii la Corneliu Baba. Și nici la Artă Europeană. Și nici la expoziția de la Brukenthal. Cu asta în minte, am purces spre a împoza ceva expoziție de artă contemporană ciudată (și pentru asta am fost interpelată de vreo 3 ori dacă am plătit taxa foto, să nu fac cu blitz, să nu folosesc raza roșie etc etc etc) și holurile muzeului. Bună treabă, promotori ai turismului din România; bună treabă!

Intrarea în Infern

2. Trecând la chestii mai înspăimântătoare, să vă povestesc pățania mea cu turnul de apă din cartierul Fabric, despre care citisem(pe un site de neîncredere)că ar fi recomandat turiștilor. După ce am bătut niște străduțe lăturalnice, am ajuns la un loc de casă părăginit, cu o vegetație luxuriantă, cu pomi cocoșați de rod, în mijlocul cărora se înălța turnul (ceva gen Barad-Dur, pentru cunoscători). Poarta scoasă din țâțâni (deci deschisă, să nu se înțeleagă că am încălcat proprietatea cuiva :P), trec prin ea ca să urc apoi pe niște scări sparte de ciment, după care ajung la o ușă împăienjenită (dar deschisă!). Intru. Semi-întuneric și miros puternic de rahat de porumbel. După ce mi se obișnuiesc ochii cu lipsa luminii, dibuiesc o scară în spirală șerpuind pe pereții interiori ai turnului și mă gândesc că duce sus, de unde aș putea face niște poze grozave. Încep să urc, pășind cu grijă printre rahat de porumbel și schelete mai proaspete sau mai vechi. Când ajung cam la 3/4 ale scării, deodată se aud niște zgomote de sus, ca niște voci, iar porumbeii de deasupra mea încep să zboare prin turn. Nu mai e nevoie să vă spun că eram eu deja suficient de cu inima-n teniși, dar la așa surpriză am început să fug la vale fără să mai țin cont în ce calc și nu m-am mai oprit până-n stradă, unde m-am grăbit să mă îndepărtez (deși recunosc că m-am mai uitat de vreo 2 ori în spate, având senzația că mă urmăresc niște zombie :D).

Limonadă cu pepene = Melonadă

3. De ce la Timișoara fresh-ul de lămâi + alt fruct poartă tot numele de limonadă? De ce ai scrie că servești limonadă de/cu pepene, atâta timp cât limonada se prepară exclusiv din apă, zahăr și lămâi? 

4. Joi pe la ora prânzului, după mai bine de 4 ore de plimbat prin soare, ajung în Iulius Mall cu scopul precis de a-mi potoli stomacul. De oboseală sau de foame, nu știu precis din care cauză, după vreo jumătate de oră de învârtit prin mall, declar cu mâna pe inimă că n-am găsit foodcourt-ul. Așa că am intrat în Auchan si mi-am luat mâncare de acolo. La ieșire, primul lucru pe care l-am văzut a fost săgețica spre foodcourt, unde m-am și dus să mănânc, de supărare! :P

5. Și ultima întâmplare de pe lista de astăzi este cea cu tramvaiul. După ce am mers câteva ore bune de la hotel (zona stadion) către Muzeul Satului Bănățean (Pădurea Verde), am ajuns pe la Gara de Est. Moment în care m-am decis spontan să atac tramvaiul care tocmai se apropia. M-am postat în stație și am așteptat să se deschidă ușile ca să pot întreba un călător dacă tramvaiul ajunge unde îmi doream eu. Într-o fracțiune de secundă, persoana cu pricina mi-a spus că nu știe, o altă persoană mi-a confirmat, spunându-mi că trebuie să merg 3 stații, o domnișoară mi-a pus în mână un bilet, urându-mi să-mi fie cu folos, iar eu am zburat înăuntrul tramvaiului ca o gazelă, fix înainte să se închidă ușile. Numa' că la Timișoara tramvaiele sunt altfel decât la noi la comuna Craiova, și mai au un rând de ușițe (la nivelul genunchiului) după ce treci de ușile tramvaiului, pe care bineînțeles că eu nu le-am observat și le-am sărit sprințară, căci alternativa era să pic în nas. Stau eu ca pe ghimpi 3 stații, iar când să cobor la cea cu pricina, ușile nu se deschideau. Am împins de o ușă (ca la Craiova), nimic. O doamnă îmi zice: -Împinge de cealaltă! Împing și de cealaltă ușă. Zice: -Nuuu! De ușiță! Și până să mă dumiresc eu, a și plecat tramvaiul. -Nu ești de pe aici, nu-i așa? -No shit?!, zic în gând, în timp ce aștept să ajung în stația de la capătul lumii...

Lansare MyDestination.com/Romania

          Aici am scris mai nuanţat, mai personal. Mai jos aveţi varianta oficială:

"Joi, 19 aprilie 2012, My Destination Romania a lansat un nou ghid turistic online în limba engleză – MyDestination.com/Romania.  Acesta este o resursă completă despre România, destinată atât turiştilor străini şi expatriaţilor, cât şi turiştilor români. Site-ul le oferă acestora o paletă vastă de informaţii despre România, cu privire la cele mai importante subiecte, precum posibilităţi de cazare, restaurante, viaţa de noapte, cumpărături, evenimente, dar şi la siturile istorice şi culturale ce pot fi vizitate în ţara noastră.

My Destination Romania este parte a MyDestination.com, o multi - premiată reţea globală de site-uri ce conţine peste 100 destinaţii în toată lumea. Creată în 2006 de doi tineri antreprenori, James Street şi Neil Waller, reţeaua este utilizată de peste 8 milioane călători în fiecare an. MyDestination.com oferă o perspectivă unică asupra informaţiei locale prezentate, fiecare site fiind gestionat de o echipă de experţi de la faţa locului.

Configurat după modelul destinaţiilor aflate sub brandul My Destination, website-ul MyDestination.com/Romania este structurat în 7 categorii ce oferă informaţii despre posibilităţile de cazare, divertisment şi petrecere a timpului liber (Accommodation, Restaurants, Nightlife, Things To Do, Shopping, Wellness şi Services) şi 7 categorii ce vizează cu precădere informaţii regionale, sfaturi şi articole de călătorie, starea vremii sau fotografii inedite (Regional Info, Useful Info, Travel Articles, Events, Weather, Photos, Top 10 Attractions).

Website-ul oferă informaţii precise despre companiile locale, care au posibilitatea să-şi promoveze afacerea într-un mod cât mai atractiv, cu ajutorul instrumentelor multimedia (tur virtual, video de prezentare) şi materialelor promoţionale (bannere). Orientarea către utilizator este concretizată prin prezenţa motorului de rezervare online, oferindu-le călătorilor umbrela unui singur site în care pot explora destinaţia, dar şi rezerva concediul sau călătoria în România. Mai mult decât atât, pentru a fi mereu în pas cu avansul tehnologic, My Destination Romania oferă utilizatorilor săi o aplicaţie gratuită pentru telefonul mobil.

De asemenea, echipa My Destination Romania este mereu la dispoziţia utilizatorilor website-ului, păstrând o strânsă legătură cu aceştia şi prin intermediul reţelelor sociale Facebook şi Twitter."

Cum sa organizezi un Tweet Meet: ghid practic (partea a II-a)

          Pe vremea când se potcovea puricele cu 99 de ocale de fier și tot sărea până la cer, strigând în gura mare cât de ușor e, s-au organizat două tweet meet-uri la care am luat parte, unul în Craiova și altul, de dimensiune națională, la Brașov. "Plătind atenție" la desfășurarea ambelor evenimente, am strâns câteva considerațiuni (de bun simț, aș zice eu) într-un mic și, sunt convinsă de asta acum, incomplet, ghid practic privind organizarea unor astfel de evenimente. Deși îl puteți citi în variantă completă aici, o să redau mai jos câteva rânduri din el, pentru a stabili punctul de plecare pentru această a doua parte a sa:

Sar peste primele faze, în care se invită lumea, se cer confirmările, se stabilește locația, se fac afișe și alte lucruri care deja s-au încetățenit și ajung direct la locul și momentul cu pricina.

          În partea I am trecut cu destulă rapiditate peste fazele inițiale, pentru că le-am considerat puerile și general știute. Bineînțeles, am greșit, așa că revin puțin asupra lor. Așadar...

1. Felicitări pentru ideea de a organiza un eveniment. Înainte de a stabili orice, vorbește cu câteva persoane apropiate (5-6) pentru a vedea dacă le place ideea și dacă ar putea să te însoțească indiferent de dată/loc. Asta ar putea să fie salvarea ta în caz că evenimentul eșuează și nu se prezintă niciun invitat, eliminând posibilitatea de a aștepta degeaba. Sau asigură-te de la început că ai un invitat atractiv care să asigure și prezența altora la eveniment. Ca și concluzie la acest prim punct, vă sfătuiesc să faceți un pic de risk management și să vă luați măsuri de precauție în caz că ceva nu merge conform dorinței voastre.

2. Lansează ideea (pe blog/Facebook/Twitter) și implică un număr cât mai mare de persoane în stabilirea datei/locului de desfășurare. Degeaba stabilești de unul singur ziua și ora întâlnirii dacă nimeni nu este disponibil atunci, sau locul unde se va ține tweet(blog) meet-ul, dacă este departe de zona comun acceptată - centrul orașului. În urma dezbaterilor privind aceste două informații logistice îți vei putea face o oarecare idee și despre cine este dispus să vină.

3. Trimite invitații personalizate. Da, suntem oameni și ne place să ne simțim importanți, deci un mesaj -cât de mic- în care să ne inviți pe noi în mod expres și să ne spui cât de importantă este prezența noastră pentru tine / eveniment ne-ar merge direct la suflet. O altă modalitate de a atrage este de a face un plan al desfășurării evenimentului în care să delegi mici roluri pentru fiecare invitat. Astfel fiecare va fi ca o rotiță în desfășurarea întâlnirii și va face tot posibilul să iasă bine tocmai din dorința de a spune la final: A fost un succes și datorită mie!

Participanți Craiova Tweet Meet - aprilie 2010

4. Solicită confirmări. Lucrul acesta te va ajuta să previi situații ca cea descrisă la punctul 1 și va avea impact în cea de la punctul următor.

5. Anunță permanent lista actualizată a confirmărilor. Fiecare avem oameni pe care îi placem și oameni...pe care îi placem mai puțin. Din experiență vă spun că cei din a doua grupă contează mai puțin decât cei din prima, deci cineva care vede pe listă un amic / prieten / o persoană cu care vrea să se întâlnească va veni negreșit la eveniment.

6. Roagă confirmații să fie ambasadori ai evenimentului și să invite și ei, la rândul lor, alte persoane. Asta merge atunci când fie nu cunoști tu personal acele persoane, fie confirmatul are o relație mai bună sau o influență mai mare asupra lor.

          Dacă vrei să organizezi un tweet meet, n-are cum să nu-ți fie de folos această a doua parte a unui succint ghid practic. Dacă vrei să combați vreuna din aceste reguli sau să adaugi altele, te invit cu drag. 

          Mi casa es su casa :)

Care-i faza cu "see you"?

De câteva zile văd cuvintele astea două peste tot, mai ales acolo unde nu ar trebui. Din câte îmi dau eu seama, apar în locul prepoziției "cu", dar care este cauză? Și, mai ales, este o eroare de la mine sau chiar așa apar pentru toată lumea? Mi-au sărit în ochi în comentariile de pe Facebook la campania Salvează Crăciunul cu un like, dar și într-un comentariu la un articol de pe blogul lui Toma Nicolau; dovezile mai jos. Deci, care-i faza cu "see you"?

Intrebari retorice 1

          Parcă v-am mai spus că sunt un fel de dependentă de Tumblr, lucru ce se datorează, în mare măsură, faptului că e cu un pas înaintea Twitter-ului și cu 10 înaintea Facebook-ului în materie de noutăți (și aici mă refer la fun stuff). Din când în când, însă, cei pe care îi urmăresc mai pică și în butoiul cu melancolie și publică, printre altele, tot felul de retorisme. Știți voi, hai să fim sublimi și subliminali; dacă nu acum, atunci când?; când a fost ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată? dacă ai putea să o iei de la capăt, ce ai schimba? etc șa șamd. Nu neg, ca mesaj, toate întrebările de mai sus sunt foarte inteligente, bine puse, te fac să te gândești, dar mi se par deja banalizate din cauza unei supra - exploatări. Astăzi, spre meditația mea profundă, am dat peste o astfel de întrebare un pic mai altfel. Zice ea ceva de genul: ce vârstă ai avea dacă nu ai ști ce vârsta ai? De aici dilema. 

          Fizic? Ultima dată când și-a dat cineva cu părerea, un taximetrist adică, a crezut că ies de la un bal de facultate, deci că-s cam boboacă. Unde mă duce asta? Pe la 19 ani, să zicem. Înainte de asta, doamna de la agenția de bilete de la teatru ne-a întrebat la ce liceu suntem, ceea ce mai scade un pic ștacheta. Nu știu ce vârstă mi-aș da dacă nu aș ști câți ani am, probabil cu vreo 3-4 mai puțin decât am, ceea ce acum poate să nu fie neapărat un lucru bun, dar pe viitor s-ar putea să devină! Psihic? Anda zice că-s o "wise old lady" și tind să cred că are dreptate. La partea cu "wise" și la partea cu "lady", desigur că bineînțeles! :))

          Așadar, deci și prin urmare, ceasul tău biologic cât de tare bate oare?

Oameni mari si oameni mici

          Cred că v-am creierit de cap și pe Facebook și pe Twitter și pe blog cu disertația care se apropie teribil de repede. Vă spuneam eu aici că mi-am ales să scriu despre The American Small Town in John Updike’s Novels. Ce nu v-am spus e că unul din capitolele lucrării mele se numește “Small” People Living in Small Towns și, cum probabil bănuiți, în el discut despre faptul că viața într-un asemenea mediu (un oraș mic și fără posibilități sau cu posibilități limitate) îi constrânge pe locuitori să fie și să rămână și ei, la rândul lor, mici.

          No, până aici totul mi s-a părut așa, din cărți și din părți, teorie pe pâine, hai să scriem ca să avem ceva scris. Apoi astăzi m-a lovit. A venit ca o palmă peste ochi, dar una dată așa … cu dosul. Și cu sete. Craiova e un oraș teribil de mic. Dureros chiar. Adăpostește oameni de toate spețele: subterani, la nivelul solului, puțin ridicați – aduși de spate, cocoșați și verticali. Sau mici, medii și mari. Îi categorisim fiecare după standardele proprii. Pe cei cu adevărat mari îi respect; pe cuvânt că o fac. În prezența lor mă încearcă sentimente de venerație amestecată cu teama de a nu spune vreo prostie care să mă arunce, conform standardelor lor, într-o categorie greșită. Uneori, însă, sunt tocmai oamenii ăștia mari cei care își luxează încrederea pe care le-o ofer călcând atât de strâmb încât mă doare și pe mine. Și atunci tot sistemul meu se năruie și îmi dau seama că nu există oameni împărțiți în categorii. Ci doar oameni pe care îi cunoaștem mai bine decât pe alții…

          Morala: Un tip cu adevărat moral este, sub raport etic, mai exigent faţă de sine însuşi decât faţă de alţii. (Lucian Blaga, Cugetări)