Se afișează postările cu eticheta craiova forum. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta craiova forum. Afișați toate postările

26 iunie 2014

Pizza Forum - o livrare speciala

Craioveni amatori de pizza, de câteva zile peisajul pizzeriilor din oraș s-a îmbogățit cu una al cărei număr pentru comenzi la domiciliu merită să îl salvați în memoria telefonului. Pizza Forum este copilul prietenilor de la Craiova Forum, de unde vine și numele. Nu mă pot abține, însă, să nu mă gândesc cât de bine ilustrează acest cuvânt spiritul Italiei, patria pizzei.. :) Primele discuții despre deschiderea pizzeriei le-am auzit prin februarie, la cea de-a doua aniversare a blogmeet-ului craiovean, dar a trebuit să le trec sub secret de stat (sau de oraș). Puține informații s-au mai scurs de atunci și iată-ne, pe final de iunie, cu un teaser foarte reușit și, la câteva zile după, cu surpriza pe masă : o pizza gustoasă și frumoasă, numai bună de luat acasă.


30 mai 2014

10 ani de Craiova Forum

La fix 7 ani de când am cont pe Craiova Forum și după ce am sărbătorit alte două aniversări împreună cu băieții (cea de 7 ani și cea de 8 ani), e timpul să le beau iar berea și să le mănânc micii la cea mai mare petrecere de până acum. Craiova Forum împlinește 10 ani de existență, 10 ani în care au evoluat, în care s-au perfecționat și în care au ținut aproape cea mai mare comunitate din Oltenia (posibil și din țară, dacă luăm în calcul faptul că sunt cel mai mare forum regional din România).


14 mai 2014

Descoperi Craiova si castigi

Pe vremea când eram tânără și plină de entuziasm și încercam să schimb mentalități cu privire la imaginea Craiovei (mai exact prin martie și aprilie a.c.) propunând-o în cadrul competiției "Best City to Visit" pe blogul de călătorii al lui Anil Polat, s-au ridicat multe voci care au pus o groază de întrebări. Ce e de vizitat în oraș, ce se poate vedea în afara zonei centrale, ce merită în afară de Parcul Romanescu și muzeele urbei? Cum, probabil, nu vă așteptați, aceste întrebări au fost puse în marea lor majoritate chiar de concetățenii mei. Nu-i condamn, pentru că mi-am pierdut și eu o prea mare parte din viață mergând pe stradă cu capul în jos, fără să fiu curioasă să aflu însemnătatea clădirilor pe lângă care trec. 


22 ianuarie 2013

O fotografie de-a mea a aparut pe prima pagina a ziarului Craiova Forum

Am mai postat fotografia și pe Facebook și în articolul de ieri de pe blog. Lucian a văzut-o, a plăcut-o și m-a întrebat dacă aș fi de acord să o publice pe prima pagină a ziarului de mică publicitate Craiova Forum, ceea ce am acceptat cu plăcere. Acum, să vă spun și scurta poveste a acestei fotografii. 


22 iunie 2012

Ne vedem la #cf8ani?

          Later edit: Așa cum am promis, în jurul orei 16 m-am alăturat găștii vesele a forumiștilor craioveni. După o rundă de salutat lumea și întreținut cu prieteni și cunoștințe mai vechi, am ajuns la masa bloggerilor, unde i-am revăzut pe Iulian (pe care nu-l mai văzusem ... de la RMA), Dragoș Nebunia, Rareș, Mircea, Marius și Răzvan și am făcut cunoștință cu Daniel. Dacă la mici am zis pas, n-am refuzat berea binevenită pe căldura din terasa acoperită. 
          Atmosfera a fost una destinsă, presărată cu concursuri care mai de care mai atrăgătoare (vezi concursul de tricouri ude, care a trimis mulți băieți acasă după ce s-a terminat). Și de data aceasta, am câștigat și eu la o extragere un pișcot, ăăă, tricou, și nu pot să nu-i mulțumesc lui Marius (știe el pentru ce!). Un moment impresionant a fost cel în care Alex skdcuber ne-a făcut o reprezentație de rezolvat cubul Rubik. Ca să vedeți de ce zic impresionant, click aici.
          Cred că am plecat după vreo 4 ore, când mai rămăsese destul de puțină lume. Cu excepția muzicii, care mi s-a părut extrem de obositoare și de tare, petrecerea a fost una plină de bună-dispoziție. Până la următoarea petrecere aniversară, le urez băieților de la CF mult succes în tot ce fac! :)


Poze, aici.


          Dacă anul trecut mă amuzam câștigând premii pe bandă rulantă la aniversarea de 7 ani de Craiova Forum, anul acesta nu vreau să pierd distracția și o să răspund prezent invitației forumiștilor de a lua parte la festivitățile ce vor avea loc sâmbătă, 23 iunie, începând cu ora 12 la terasa restaurantului Craiova. Dar cum nu-i deloc distractiv să mergi la un așa eveniment de unul singur, mă gândeam că poate ne intersectăm mai mulți și punem de-o mică reuniune de blogo-twitteriști.
          Deja @skdcuber mi-a zis că el o să fie acolo încă de la început, iar @nebunia în jurul orei 16 - oră care mă tentează și pe mine. Știu că @eroscf și @freaktuning o să fie acolo în permanență, dar ei vor fi prinși cu organizarea, așa că nu-i pun la socoteală. Sunt curioasă dacă @AndaSosea, @IulianF, @AlinMechenici, @GabiNistoran, @Spuse sau @RaresCojocaru o să fie pe acolo - asta așa, ca să-i numesc pe primii care îmi vin în minte și cu iertare de la cei pe care i-am uitat. Așadar, deci și prin urmare, cine și când vine?


PS: Ca să nu mai zică Mache că nu știu ce și nu știu cum! :P


05 iunie 2011

7 ani de Craiova Forum

          Pe 1 iunie 2007, deși nu prea înțelegeam eu exact despre ce e vorba și nu eram foarte convinsă, Wrajitorul îmi făcea cont pe Craiova Forum. Patru ani si trei zile mai târziu, adică ieri, am fost alături de echipa CF la aniversarea a 7 ani de existență.
          Deși petrecerea de la Terasa Băniei a început de dimineață, în jurul orei 11, noi am aterizat după prânz, pe la 16:.. . De la intrare ne-a întâmpinat Marius Freaktuning, care, alături de fetele din echipă, ne-a dat ecusoane și ne-a pus să completăm mici taloane cu care urma să câștigăm premii oferite de sponsorii evenimentului (și chiar am câștigat!). În ciuda orei înaintate, încă mai era păpică și băuturică gratis (nu e afirmație de pomanagiu, ci apreciez buna organizare a evenimentului). De cum am luat loc într-un foișor, au început să curgă extragerile și concursurile cu premii. Până să mă dezmeticesc, câștigasem un mouse broscuță de la USBMania și am făcut rost și de un mult-dorit tricou cu CraiovaForum (dau un regat pentru un S! :P). Până când am plecat am mai câștigat și o tastatură flexibilă, tot de la USBMania, și au început să curgă glumele legate de faptul că, dacă mai stăteam puțin, mai câștigam suficiente componente astfel încât să încropesc un calculator întreg. Am gândit pe loc și o mică întrecere între cuplurile venite la eveniment: cea mai frumoasă declarație muzicală făcută de un domn iubitei sale (Queen - Love of My Life) a fost premiată cu un sejur la Predeal (premiu oferit de mine și Alin în numele Mapamond).
          Deși am ratat întâlnirea cu bloggerii care trecuseră pe la petrecere de dimineață, tot am dat peste destui cunoscuți. Lucian Eros și Marius Freaktuning s-au asigurat de buna organizare și desfășurare a evenimentului, fapt pentru care îi și felicit și le urez să ne vedem și la petrecerea de 107 ani a CF! Rareș Cojocaru a fost idolul fetelor și câștigătorul moral al unei probe de aptitudini fizice (flotări și genoflexiuni). Am mai dat peste și m-am mai întreținut cu Dragoș Nebunia - căruia îi apreciez inițiativa de a lua parte la viața blogo-twittosferei românești (și nu doar la a celei locale), Ionuț Dolofan, Dragoș Mindwar, Claudia Clawoo și alții. În ciuda faptului că majoritatea oamenilor de la petrecere mi-au fost (și îmi sunt în continuare) necunoscuți, atmosfera a fost una foarte degajată și amicală. Ca între colegi de forum!
          Că iarăși m-am lungit foarte tare, închei cu muțumiri pentru invitație și premii, cu felicitări către Eros și Freak pentru organizare și cu scuzele de rigoare că n-am mai putut sta la tort. Nu-i problemă, iau porție dublă la anul! :D Și încă o dată La mulți ani!