Că e magazin din mall sau butic de pe stradă, de modă sau alimentar, de brand sau de amestec, mare sau mic, cum intri în el, cum te ia în primire cineva (de obicei o doamnă/domnișoară) cu celebra replică: "Ce doriți?" Chestia asta e greșită la atât de multe niveluri că n-am timp să le enumăr pe toate.
Pentru început, exprimarea e respingătoare în sinea ei, căci e nedelicată. Însoțită aproape mereu (nu generaliza!, nu generaliza!, nu generaliza!) de o grimasă/strâmbătură acră și scoasă pe un ton semi-sictirit, întrebarea nu face altceva decât să sperie sau să demoralizeze cumpărătorul. Îți vine să faci cale întoarsă fără să mai dorești nimic. Altfel s-ar pune problema dacă te-ar întreba "Cu ce pot să vă ajut?" sau, chiar mai bine, "Cu ce pot să vă fiu de folos?"
Apoi, până la urmă, nu mai contează ce și cum te întreabă, ci când. De cele mai multe ori, nici nu apuci să îți dai seama dacă ești în magazinul care trebuie, nu te dezmeticești să găsești ciocolata pe raft sau poate nici nu ești interesat să cumperi, ci doar să iei pulsul pieței, și întrebarea tună fulgerător (muhaha, "tună fulgerător", bună asta :P). Ești pus în situația de a da și tu un răspuns la fel de nepotrivit ca întrebarea ce ți se pune: "Dacă doresc ceva / văd ceva care îmi place, vă anunț!"
Și cam așa decurg lucrurile de obicei. Asta în caz că n-ați avut norocul să fiți deja într-un magazin, să intre un client, iar vânzătoarea să se repeadă pe el:
- Ce doriți?
Domnul să se întoarcă spre ea, să își scoată tacticos ochelarii și să îi răspundă hotărât:
- O viață mai bună!
*Povestea este inspirată din fapte reale. Mulțumesc, domnu' Jan, pentru material! :D
