Se afișează postările cu eticheta freza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta freza. Afișați toate postările

25 iunie 2012

Madam Castron

Spock
          Oribilă freză, cea urâtă de toți copiii, cunoscută și sub numele de castron. Acum vreo 20 de ani, pe vremea când locuiam cu bunicii pe o frumoasă stradă cu nume de bard din Craiova, bunica ne-a arătat o vecină care purta cu mândrie o astfel de tunsoare. Doamna, trecută bine de prima tinerețe, își etala cu atâta fală castronul alb din cap, încât bunica, spre a ne convinge să adoptăm mai lesne tunsoarea vremii, ne-a spus că bătrânica se numește Madam Castron și că, fiind o vedetă (niciodată n-am înțeles ce fel de vedetă) la viața ei, ar trebui să ne lăsăm și noi căprite (cebăluite, cum ar zice mama) pentru a fi în pas cu moda. Zis și făcut, așa că al șaselea an de viață l-am întâmpinat arătând ca un Spock în miniatură, dar mândră că puteam semăna și eu, cât de puțin, cu celebra Madam Castron.
          Anii au trecut, a trecut și moda, noi am crescut, iar Madam Castron și-a recăpătat statutul de simplă vecină, clarificându-se în mintea noastră păcăleala îndurată. Odată cu zâmbetele aduse pe chip, Madam a rămas, totuși, pentru totdeauna, un personaj care ne-a marcat copilăria, mai ales că n-am aflat niciodată cum o cheamă cu adevărat. Apoi am început să o vedem din ce în ce mai rar. Treceau ani fără să o mai vedem pe stradă, apoi o zăream întâmplător printre zăbrelele de la gardul care ascundea, la numărul 9, casa ei mică cu grădină mare în față. 
          Și iar au mai trecut niște ani fără să o vedem, iar în mintea noastră a încolțit sentimentul acela de Madam Castron nu mai e, mai ales că nu mai era la prima tinerețe nici acum 20 de ani, când noi o bănuiam pe culmile succesului. După ani și ani de zile, ieri am văzut-o. Treceam pe strada cu nume de bard și, în timp ce mă apropiam de numărul 9, mi-am pus întrebarea aia care vine natural atunci când te gândești la oameni bătrâni de care nu mai știi nimic de mult: - O mai trăi Madam Castron? M-am oprit lângă gardul verde, m-am apropiat de zăbrele și aproape că m-au năpădit lacrimile atunci când am văzut o bătrână gârbovită și mică abia ducându-și trupul pe un cadru metalic. Uda grădina cu furtunul. Părul îi curgea în valuri pe umeri...