Se afișează postările cu eticheta anil polat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anil polat. Afișați toate postările

28 iulie 2014

Anil si Mira, va mai asteptam

Pe Anil Polat de la foxnomad.com îl știți. E blogger-ul american de travel pe al cărui blog se desfășoară an de an competiția "Best City to Visit", câștigată în 2014 de Craiova. V-am scris despre el, v-am vorbit despre el, v-am bătut la cap cu privire la venirea lui și acum, că a venit și a și plecat, îmi tot caut cuvintele să vă povestesc cum a fost. Anil nu a venit singur, ci însoțit de prietena lui, Mira. Deși i-am așteptat ca pe niște oaspeți, după patru zile de vizitat împreună, de călătorit, de discutat, de schimbat impresii de călătorie, de povestit despre Craiova și împrejurimi, de mâncat, de fotografiat, de dus pe la televiziuni, de râs și glumit, amândoi au plecat ca niște prieteni pe care abia îi aștept înapoi.


16 iulie 2014

Mama, sunt la televizor!

Dacă vă plictisiți și n-aveți ce face sau poate vreți să mă vedeți live, în reluare și în exclusivitate, vă invit să urmăriți emisiunea "La taifas cu Anda" de la Alege TV, la care am fost invitată pe 5 iulie. :) La emisiunea pe care o prezintă, prietena mea Anda a avut patru invitați care am discutat despre felul în care am reușit să ne exploatăm pasiunile personale pentru realizarea unor proiecte frumoase. Ante și post-vorbitorii mei au fost Mayla Bucci (care a vorbit despre secretele bucătăriei și dragostea pentru mâncare), colegul Iulian (autorul cărții "101 movie acrostics", care a povestit cum pasiunea pentru filme a condus la publicarea unui volum și la dezvoltarea unui blog de film popular) și Andreea Donea (o foarte simpatică fotografă pasionată și profesionistă, pe care am avut plăcerea să o văd anul trecut în exercițiul funcțiunii).
Eu îmi fac intrarea grandioasă de la minutul 30:56. :)) Am vorbit cu Anda despre călătorii, monumenteoltenia.ro, Craiova, cultură, Anil Polat și iminenta lui vizită în orașul nostru și câte și mai câte. Vizionare plăcută (și aștept părerile voastre)! :D


16 martie 2013

Cum ar fi o finala Bucuresti-Sibiu?

Cei care se învârt în mediul online în sfera turismului (și mai ales în cea a turismului internațional), au auzit măcar de Anil Polat, călător în jurul lumii și blogger pe foxnomad.com, care organizează anual o competiție a celor mai interesante orașe în care să călătorești, numită Best City to Visit Tournament. Bazată în întregime pe propunerile și voturile cititorilor, care au proclamat până acum orașe precum Porto sau Sarajevo drept cele mai dezirabile pentru călătorii, competiția este - evident - subiectivă, fiind ușor de câștigat de un oraș ai cărui locuitori sau fani se raliază pentru a-l susține.
La momentul de față, concursul a ajuns deja în etapa șaisprezecimilor, incluzând încă pe tabloul principal două orașe din România, București (propus de Earl) și Sibiu (nominalizat de Adrian). Ambele orașe au avut un parcurs frumos, eliminând oponente mult mai cunoscute. Mai jos, rezultatele pe runde.