De 3 zile a apărut în peisajul online craiovean un site - CityConnect.ro - ce deservește un serviciu al Primăriei Craiova, derulat în folosul cetățenilor și în strictă colaborare cu aceștia. Mai exact, e vorba de posibilitatea ca cetățenii să trimită către instituțiile abilitate raportări cu privire la diverse probleme pe care le întâlnesc în oraș. Fie că este vorba de o groapă în asfalt, de un semn de circulație pus greșit, de lipsa iluminatului public, de gunoi aruncat în zone neamenajate, de câini vagabonzi, de graffiti sau de o mașină prost parcată, orice craiovean poate semnala aceste probleme.
Se afișează postările cu eticheta institutii publice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta institutii publice. Afișați toate postările
15 octombrie 2013
09 septembrie 2013
Craiova culturala
Craiova se vrea Capitală Culturală Europeană în 2021 - am scris despre asta aici. Că o fi, că n-o fi, om trăi și om vedea, dar fără să ținem brațele încrucișate pe piept. Reafirm că apreciez nespus efortul de coordonare al instituțiilor de cultură din oraș, care și-au dat mâna pentru a asigura un flux constant de evenimente de calitate în Bănie. Dacă pot să ajut cu o fărâmă în popularizarea acestor manifestări culturale în rândul cititorilor mei concitadini, o fac. Așadar, dacă vă găsiți prin Craiova în perioada 1 octombrie - 1 noiembrie, aici sunt câteva evenimente pe care ar fi fain să nu le pierdeți:
Spectacolul "O scrisoare pierdută" - miercuri, 2 octombrie, ora 18:30, Teatrul Național
Spectacolul "O scrisoare pierdută" - miercuri, 2 octombrie, ora 18:30, Teatrul Național
17 martie 2013
O binevenita schimbare la Filarmonica Oltenia
Renumită instituție muzicală românească, Filarmonica Oltenia a avut, în ultima perioadă, o fantastică deschidere către publicul larg, dărâmând mitul potrivit căruia muzica clasică se adresează, e accesibilă și poate fi înțeleasă doar de anumite categorii sociale. Această schimbare coincide cu numirea ca director al Filarmonicii a (simpaticu)lui Vlad Drăgulescu, actor și cunoscut (cel puțin de către mine ca și) promotor al teatrului altfel prin intermediul asociației I. S. Drăgulescu și al companiei de teatru Teatrulescu. Ideile noi, proaspete, cu care a venit Vlad și proiectele pe care le-a propus au adus, în fine, numele Filarmonicii pe buzele oamenilor, pe ecranele televizoarelor, în paginile ziarelor, la radio, pe afișe și uite că și pe bloguri.
15 februarie 2013
Ghid practic pentru depunerea dosarului de somaj
...în Craiova. Căci simt eu că unele lucruri se întâmplă la noi ca niciunde altundeva. Iar dacă mai pun la socoteală popularitatea unor articole pe teme asemănătoare, cum ar fi ghidul despre cum să închizi un PFA sau modelul de cerere de încetare a activității de PFA, înseamnă că și acest post va fi unul de real folos pentru craioveni.
Primul pas pe care vă recomand să îl faceți este să mergeți la sediul AJOFM Dolj din str. Eugeniu Carada 13A, lânga magazinul de desfacere Domeniul Coroanei și vis-a-vis de Casa Studenților sau de fosta Casă a Căsătoriilor. Pe unul dintre panourile din curtea instituției veți găsi o listă cu toate documentele necesare pentru a fi puse la dosarul de șomaj. Eu sunt șomer provenit din muncă, așa că mai jos mă voi referi doar la actele necesare și la pașii pe care trebuie să îi facă o astfel de persoană pentru a beneficia de ajutorul de șomaj.
23 octombrie 2011
Institutii publice 2.0. Legenda sau adevar?
Citeam acum câteva săptămâni acest articol al lui Grim Cris, în care își ruga cititorii să îi arate instituții de învățământ cu site-uri 2.0. N-am avut exemplu pentru el pe moment, mai ales că cele mai la îndemână mea (cum ar fi, spre exemplu, site-ul facultății) sunt un fel de ... web 0.5. Absolut întâmplător, însă, am dat peste ceva ce m-a bucurat, nu pentru că ar fi 2.0 - pentru că încă nu-mi e 101% clar ce presupune asta -, ci pentru că e un mare pas înainte față de site-urile prăfuite și întortocheate, înghesuite și prea puțin prietenoase și intuitive ale instituțiilor publice.
E vorba de site-ul Muzeului Olteniei, pe care îl puteți accesa apăsând aici. Ne aflăm, deci, pe pagina unei instituții publice de cultură care, prin natura ei, se presupune a fi ceva preponderent informativ. Mă așteptam să găsesc tone de informație prost structurată, greu digerabilă, aruncate într-un site făcut de dragul prezenței cu numele a instituției în online. Nu a fost deloc așa. Aspect curat, aerisit al site-ului, prietenos vizual, cu meniuri degrabă relevatoare a tuturor informațiilor pe care le-ar putea căuta cineva. Și, pe lângă asta, acel lasou cu care prind și încântă vizitatorii: dulcele nostru grai oltenesc, pus la loc de cinste în simpaticele categorii "Musai să vezi", "Obiectul Magic" sau "Carul cu Oale". Ca să vă arăt doar o mică parte din ce puteți găsi pe site, cei de la muzeu ne invită să le trecem pragul și să cumpărăm și ceva obiecte tradiționale, după cum sună:
"Vino neamule, în fiece zi, până pe la chindie, să târgui obiecte poporane, oale și ulcele, taiere și ciorbalâcuri, chilimuri, carpete, scoarțe și macate, fote și ciupage, găvane, cofe și linguroaie, câte și mai câte, trainice și naturale."
De îndreptat și îmbunătățit ar fi multe, nu zic aici decât de scrisul ăla mărunțel criminal, dar cred că orice pas înainte merită aplaudat. Și dacă tot veni vorba de aplauze, vouă ce site de instituție publică de cultură vă place?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)