O binevenita schimbare la Filarmonica Oltenia

Renumită instituție muzicală românească, Filarmonica Oltenia a avut, în ultima perioadă, o fantastică deschidere către publicul larg, dărâmând mitul potrivit căruia muzica clasică se adresează, e accesibilă și poate fi înțeleasă doar de anumite categorii sociale. Această schimbare coincide cu numirea ca director al Filarmonicii a (simpaticu)lui Vlad Drăgulescu, actor și cunoscut  (cel puțin de către mine ca și) promotor al teatrului altfel prin intermediul asociației I. S. Drăgulescu și al companiei de teatru Teatrulescu. Ideile noi, proaspete, cu care a venit Vlad și proiectele pe care le-a propus au adus, în fine, numele Filarmonicii pe buzele oamenilor, pe ecranele televizoarelor, în paginile ziarelor, la radio, pe afișe și uite că și pe bloguri. 

O imagine a lumii de dinainte

          Au trecut cam două săptămâni de când Craiova și-a pus hainele de sărbătoare pentru a nu-mai-știu-câta ediție a Zilelor Orașului. Șase zile pline de evenimente de tot felul, pe cele mai interesante (după părerea mea) recomandându-le la timpul potrivit aici. Pe lângă baia de mulțime și fumul de grătar care m-au însoțit în fiecare dintre aceste zile, am reușit să ajung și la loc mai ferit, mai elegant și mai cult, luând parte la câteva dintre cele mai interesante activități propuse. 

          Despre piesele de teatru am scris pe larg aici și aici, dar am păstrat un pic de loc și pentru un concert foarte inovativ care a avut loc la Filarmonica Oltenia. Cinci oameni, desprinși, parcă, dintr-o eră trecută, au urcat pe scenă ca să ne arate o altă imagine a lumii, una a vremii de dinainte. Imago Mundi se numește trupa care ne-a purtat nu doar în secolul al șaptesprezecelea, ci, mai mult decât atât, în aproape toată istoria muzicii tradiționale românești, deschizând pentru noi "Cartea Științei Muzicii". Și dacă ar fi fost doar atât, poate nu ar fi fost atât de spectaculos. A fost inovație, a fost creativitate, a fost originalitate. A fost altceva.

          Au fost instrumente dintre cele mai diverse, de la oboi la cobză, de la vioară la flaut, de la chitară la tamburină. Combinații dintre cele mai diverse, plus un strop de nebunie: fluiere (și mă refer la ălea de arbitru), zdrăngănitoare pentru copii și chiar un instrument-minune al cărui nume cred că nici ei nu îl știau (un fel de tub care conținea ceva ce suna ca și cum ar fi fost apă cu pietre sau scoici). A fost diversitate, atât a mijloacelor, cât și a rezultatelor. Ne-au (în)cântat (cu) geamparale, ne-au colindat, ne-au liniștit cu cântece de leagăn și ne-au lăsat să plecăm știind că există alternativa. Rară, discretă, care niciodată nu va fi gustată de toată lumea. Dar măcar există. :)

PS: Mai bine le zice Anda aici.

Zilele Craiovei 2011

          Mâine, 25 octombrie, încep manifestările prilejuite cu ocazia Zilelor Craiovei 2011, care vor dura până duminică, pe 30. Orașul a fost deja împânzit de bannere (vezi poza) și steaguri pe stâlpii de curent, ca să știe tot craioveanul că, deși pâine (în cazul meu apă caldă) n-are, măcar are circ. Deși, ca de fiecare dată, programul este unul foarte stufos, manifestările cu adevărat deschise publicului (exclud de aici pensionarii) sunt limitate ca număr. Și nu pentru că ar fi puține, în esența lor, ci pentru că foarte multe se suprapun. Ceea ce e oarecum logic, dacă stau câș, fiindcă e imposibil să bagi toată populația Craiovei la o piesă de teatru, spre exemplu. În fine...

          Programul complet îl găsiți, cel mai sigur, aici, pe pagina Primăriei. Dacă permiteți nu o recomandare, fiindcă e cam tardiv pentru așa ceva (căci degeaba vă recomand eu dacă nu mai este bilete), ci o clasificare a activităților la care ar fi meritat să ajung(eți), asta e lista:

• 25 septembrie - ora 19:00 - "Lacul Lebedelor", de P.I. Ceaikovski - Spectacol de balet în 4 acte al Teatrului Rus de Operă şi Balet din Odessa, Ucraina - la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
• 26 septembrie - ora 19:00 - "Revista Revistelor"- Spectacol al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, cu: Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, ş.a. - la Teatrul Liric "Elena Teodorini"
• 27 septembrie - ora 19:00 - "Vremea nemâniei" - Concert extraordinar Tudor Gheorghe la Filarmonica Oltenia Craiova sau "Sâmbătă, Duminică, Luni", de Eduardo De Filippo - Spectacol al Teatrului Naţional Bucureşti, cu: Matei Alexandru, Ileana Stana-Ionescu, George Motoi, Costel Constantin, Traian Stănescu, Cecilia Bârbora, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
• 28 septembrie - ora 19:00 - "O scrisoare pierdută", de I. L. Caragiale - Spectacol al Teatrului de Comedie Bucureşti, cu: Marcel Iureş, George Mihăiţă, Marius Florea Vizante, Valentin Teodosiu, Dorina Chiriac, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" sau "One Man Show" - Spectacol cu Horaţiu Mălăele la Teatrul Liric "Elena Teodorini"
• 29 septembrie - nimic foarte tentant și îmi calc pe inimă că scriu asta, dar să zicem Concert extraordinar Holograf, Voltaj, Zdob și Zdub, Anda Adam în Parcul Tineretului
• 30 septembrie - ora 19:00 - "Boema", de Giacomo Puccini - Spectacol de operă la Teatrul Liric "Elena Teodorini" sau "Tartuffe", de Moliere - cu: Ilie Gheorghe, Tamara Popescu, Valentin Mihali, Nataşa Raab, Ştefan Cepoi, Valeriu Dogaru, Dragoş Măceşeanu, ş.a. la Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
• + de vizitat, când aveți timp, de vineri de la 11:00 până duminică la aceeași oră, nemuritorul Târg al Meșterilor Populari. Pe esplanada Teatrului.

          Distracție plăcută, craioveni, și... La mulți ani! :)

Ducu Bertzi si Mihai Nenita, sau cum n-am avut ce reprosa unui concert

     Cadoul de la tata de 8 martie a venit cu puțină întârziere și a constat în bilete la concertul de la Filarmonica din Craiova al lui Ducu Bertzi alături de Mihai Neniță (vioară). Paradoxal, cumva, am aflat că avem bilete exact în ziua în care presa vuia despre colaborarea pe care folkistul a avut-o cu Securitatea. Am ezitat puțin. Părea plauzibil ca, în urma scandalului, să își anuleze concertele. Încercam să-mi proiectez în minte concertul și nu reușeam să o fac fără să îmi imaginez roșii / ouă zburând către scenă, minim remarce întepătoare venind dinspre public. Pe altă parte, însă, prețul și locul unde avea loc concertul păreau garanții că audiența va fi un pic filtrată. Orice se putea întâmpla, însă, așa că am pornit-o către spectacol fără nicio așteptare, dar cu o oarecare curiozitate.

     În jurul orei stabilite, Ducu și Mihai au intrat pe scenă. Au început direct, fără o introducere prea lungă. Primele două piese le-am ascultat gândindu-mă la unul dintre următoarele lucruri: ce acustică proastă are Filarmonica, stăm noi prea aproape de boxe, Ducu Bertzi cântă cu gura prea aproape de microfon, chitara se aude prea tare, vioara se aude prea încet înspre deloc. Ulterior, și la îndemnul unor voci din public, situația s-a remediat.

     Ducu Bertzi, într-o cămașă înflorată, cu chitara după gât. Voce clară, puternică; chitara-i prietenă. Atitudine rezervată. Nu e show-man, deși în a doua parte a spectacolului a interacționat mai mult cu publicul, apropiindu-și-l și antrenându-l. A cântat melodii noi, de pe ultimele sale albume, dar și piese care le trezeau amintiri celor de vârsta părinților mei și, motivul pentru care majoritatea veniseră la concert, pietre de hotar, precum "Floare de colț", "M-am îndrăgostit numai de ea" sau maramureșeanca lui "Omul pădurii (Hai, țurai și țurai)". Sala a cântat cu el și a ținut ritmul prin aplauze. Cu mâna pe inimă, cât de securist sau turnător o fi fost, m-au durut palmele la final... :)

     Cât despre Mihai Neniță, pe care nu întâmplător l-am lăsat la final, a fost, cel puțin pentru mine, senzația serii. A urcat pe scenă îmbrăcat în blugi și într-o cămașă prin care îi ieșea (cel puțin amuzant) burtica, cu vioara albastră în mână. A fost condamnat să stea pe taburetul pianului (fără spătar), pe care s-a sucit și frământat în ritmul melodiilor. Definiția omului care își simte și trăiește muzica, Mihai mânuia arcușul, ciupea coardele în timp ce se încrunta, încorda, ridica picioarele de pe podea și făcea o grămadă de gesturi care, luate separat de contextul spectacolului, ar fi putut face singure un show de divertisment. Prin asta mi-a atras atenția asupra sa, astfel încât o bună bucată din timp am perceput-o ca pe concertul omului cu vioara, pe fundalul căruia se auzea Ducu Bertzi cântând. Lăudat de colegul de scenă, Mihai a avut un moment solo în care și-a demonstrat valențele de violonist, dar și de pianist și, mai impresionant, de om-spectacol. A smuls zâmbete, râsete și aplauze frenetice când, în delirul muzical pe care îl crease de unul singur, și-a plasat arcușul între picioare și a cântat impecabil frecând vioara de el.

     După mai bine de o oră și jumătate, cei doi menestreli și-au luat "pe curând, la revedere" de la publicul craiovean. Un spectacol la care nu numai că nu regret că am mers, dar la care aș reveni cu plăcere de nenumărate ori. 

     Vă las o mostră de Ducu & Mihai, din 2009, de la Sala Palatului. "Pe cine și câte cărări".