În ultimii 6 ani de zile, de când am început să trec granițele țărișoarei noastre dragi, am văzut, am simțit și am trăit multe. Am "înroșit" harta, am adunat kilometri mii, unii prin apus, alții mai la răsărit, uneori pașii m-au purtat mai spre miazănoapte, alteori către miazăzi. Cu mașina, autocarul, avionul și mai ales cu piciorul m-am învârtit prin jumătate de Europa, și tot mi se pare că n-am ajuns prin suficient de multe locuri.
Îmi place, pe oriunde m-aș duce, să mă bucur de frumusețile locului, de specificul fiecărei zone, de atmosfera proprie, de felul de a fi al oamenilor, de tot ceea ce, pus cap la cap, constituie farmecul acelui sat, oraș sau țară. Îmi place, de asemenea, să fac conexiuni între locuri, să compar și să contrastez, dar nu spre a trage concluzii. Nu există un "cel mai frumos loc", pentru că la fiecare am găsit ceva care să îmi placă cel mai mult. Undeva e arhitectura, altundeva atmosfera, într-o parte cadrul natural, într-alta oamenii șamd. Compar, deci, de cele mai multe ori, spre a trage învățăminte. Pentru a fura modele, dacă vreți s-o spun pe-a dreaptă.
De nenumărate ori mi s-a întâmplat, atunci când, în expansiunea mea, povestesc cu prea mare entuziasm despre locurile vizitate, să primesc replici tăioase, care să mă certe că ar trebui, înainte de a călători atât de mult în străinătate, să îmi cunosc mai bine țara. O cunosc binișor spre bine, iar părțile cu care n-am apucat încă să fac cunoștință sunt pe lista scurtă. Încet - încet o să-mi iau bocceluța în spinare și o să le vizitez pe majoritatea, pe unele mai minuțios, pe altele poate mai puțin. Nu e o promisiune făcută prin constrângere, căci nu-mi amintesc să datorez nimănui nimic. E doar un gest normal, venit din aceeași dorință de cunoaștere și plăcere a frumosului.
Cu toții știm ce țară frumoasă avem, dar cât de greșit o administrăm și cât de eronat ne-o promovăm. Acum înțelegeți, poate, la ce mă refeream când vorbeam de furat modele. Nu e neapărată nevoie să venim cu idei super originale sau inovative în turism, e aproape suficient să analizăm câteva exemple de bună practică și să le adaptăm și aplicăm cum trebuie la noi. Uneori trebuie întâi să vedem ce are succes la alții și să împrumutăm, dar nu adoptând ca atare, cu ochii închiși. Unele chestii se aplică, altele trebuiesc modificate în prealabil, dar toate aceste învățăminte, mai devreme sau mai târziu, ne sunt folositoare.
 |
| Foto 1: Izvoarele lacului Ohrid |
Apropo de asta, acum vreo două zile făceam un tur al orașului Ohrid din Macedonia, împreună cu câteva persoane. Prietena mea din Ohrid, Elena, ghida grupul, explicând despre istoria și geografia locului, despre arhitectură, despre locuri și oameni, etc. Ne-am oprit prima dată să vizităm o biserică ortodoxă. La ieșire din biserică, o persoană din grup s-a apropiat pentru a-i explica Elenei care e diferența arhitecturală dintre bisericile ortodoxe românești și cele macedonene, pentru a-i vorbi despre sfinții noștri, despre icoane făcătoare de minuni, despre mânăstirile pictate din nordul Moldovei și cele de lemn din Maramureș etc. Am mai mers ce am mai mers și am ajuns la cetatea țarului Samuil. După ce Elena a spus câteva cuvinte despre istoria cetății, despre domnitorii care și-au avut scaunul acolo, despre lupte celebre, legende și câte și mai câte, aceeași persoană s-a apropiat pentru a-i vorbi despre cetățile noastre dacice, despre Deva și Râșnov, despre marii domnitori și conflictele cu turcii. Izvoarele lacului Ohrid (foto 1) au semănat cu Delta Dunării, micuța plajă din Ohrid a fost mic copil pe lângă întinsele plaje cu nisip fin de la Marea Neagră, Sf. Clement și Naum și-au găsit repede seamănul în Sf. Andrei. Spre finalul zilei, intrigată fiind, am întrebat-o pe doamna cu pricina de ce i-a povestit Elenei toate acele lucruri despre țara noastră. Mi-a spus că noi, cei care ieșim din România și avem contact direct cu străinii, cu ghizi turistici, cu agenți și agenții de turism, ar trebui să fim primii care să ne promovăm țara, povestindu-le, la rândul nostru, despre toate locurile care merită vizitate în țara noastră.
Și are dreptate. E pasiunea noastră, încântarea și dragostea cu care povestim care poate să ne repoziționeze pe harta turistică a lumii. E această "știință" a locului pe care îl cunoaștem bine care ne dă dreptul să îi invităm și să îi aducem aici. Și eu știu că, cel puțin de acum înainte, o să povestesc tuturor despre țara noastră doar de dragul de a-i auzi spunând cuvintele acelea trei care îmi gâdilă atât de plăcut auzul: My Destination, România! :)
