Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a V-a: Hotelurile

          A trecut ceva vreme de când am scris ultima dată despre destinația mea preferată din străinătate, Ohrid. Dacă n-ați fost alături de mine la sfârșitul lui 2011, când am scris primele patru părți ale micului ghid de călătorie, vă invit să le citiți și abia apoi să reveniți aici și să aflați mai multe informații despre condițiile și prețurile de la hotelurile pe care le-am încercat în cele patru excursii în Macedonia.

Partea I: Traseul

Partea a II-a: Orașul vechi

Partea a III-a: Lacul

Partea a IV-a: Sfântul Naum

          Ohridul este un oraș turistic, structurat sub forma unui centru istoric, cultural și turistic în jurul lacului și un corp modern care îl înconjoară, intrând din ce în ce mai mult în interiorul continentului. Majoritatea hotelurilor, vilelor, pensiunilor și apartamentelor se găsesc în zona turistică, fiind dispuse pe arce de cerc în jurul lacului Ohrid. Cum este de așteptat, un hotel este cu atât mai căutat cu cât este mai aproape de malul apei. 

Hotelul Royal View****

          Astfel, din zona portului, considerat km 0 al orașului, pornește o rivieră bogată în hoteluri și vile cu vedere spre lac, pe care eu le-aș recomanda ca primă opțiune atunci când vă rezervați vacanța în Ohrid. Preferatul meu din această zonă este hotelul la care am fost cazați de Revelion, Royal View, un hotel de 4 stele care m-a impresionat prin eleganța sa, prin calitatea înaltă a serviciilor și prin facilitățile oferite oaspeților. Hotelul este situat foarte aproape de centrul orașului și oferă o vedere splendidă asupra lacului (numai bună să profiți de ea de pe balcon, dimineața, la cafea). Apartamentul în care am fost cazați era dotat cu televizoare, telefoane, internet wireless gratuit, mini bar, baie proprie cu duș (cu hidromasaj, radio și alte drăcii de butoane pe care le-am apăsat cu entuziasmul unui copil de 5 ani :P). În plus, fiind iarnă, m-a încântat foarte tare sistemul de încălzire prin podea, care era mai mult decât binevenit la picioare după o plimbare de câteva ore prin frig. Personalul a fost mai mult decât politicos, prietenos și săritor să îmi răspundă la toate întrebările (aproape m-am împrietenit pe Facebook cu domnul de la recepție). Mesele au fost foarte bune, serviciul prompt și chelnerii simpatici. Lucru care a contat mult, în special la petrecerea de Revelion, destul de asemănătoare ca stil cu revelioanele de la hotelurile din România, cu mâncare multă, muzică live, dansuri (tot un fel de hore și la ei), tombole și voie bună. Și ne-am simțit atât de bine acolo încât în primăvară, când am revenit la Ohrid, părinții mei au mai trecut o dată pe la hotel ca să bea o cafea cu fiul patronului, cu care se împrieteniseră. Lăsând povestea la o parte, Royal View mi se pare cea mai bună alegere de cazare în Ohrid, atât vara cât și iarna, din perspectiva poziției, a condițiilor, a serviciilor și a prețului. Pentru anul 2012, spre exemplu, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește de la 160 euro / persoană.

          Cum pentru mine, care nu am mașină și nici nu-mi place să mă deplasez altfel decât per pedes în vacanță, apropierea de centru e vitală, a doua mea recomandare este un hotel aflat în rândul 2, adică pe strada paralelă cu Riviera, cam la 150 de metri depărtare de lac și vreo 800 de metri distanță față de centru. Hotelul Diplomat de 3 stele, deși mai modest ca și condiții și facilități, a fost gazda unei șederi plăcute. Noi am ocupat o cameră triplă, simplă, dar confortabilă, cu toate dotările necesare (aer condiționat, televizor) și cu un balcon drăguț. Ca peste tot pe unde am fost în Ohrid, cei de la recepție au fost mai mult decât drăguți și ne-au răspuns prompt la solicitări (au ajutat niște doamne să deschidă o ușă, să deschidă un robinet, dintr-astea - și pe cuvânt de onoare că nu puteam să le deschidem, nu a fost doar un tertip să-l băgăm pe recepționer în camera noastră! :P) și chiar - din propria lor inițiativă - s-au oferit să dea o cameră mai spațioasă unei familii cu copilaș. Restaurantul elegănțel, cu o terasă în aer liber în fața hotelului, numai bună de o bere pe înserat. Ca să mențin unitatea de măsură, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește aici în anul de grație 2012 de la 129 euro / persoană.

Pianul din lobby-ul hotelului Belvedere****

          Pentru a treia recomandare, voi merge puțin mai departe. La vreo 4 km depărate de Ohrid, urmărind linia apei, se întinde Sveti Stefan (Sfântul Ștefan), o așezare despre care încă nu m-am lămurit dacă include și locuințe sau doar un număr mare de hoteluri, înșirate, ca și cele din Ohrid, pe două linii față de lac. Din perspectiva turismului, aceste hoteluri sunt considerate ca făcând parte din oraș, dar nu le recomand decât celor care se duc la Ohrid pentru plajă (căci în orașul propriu zis sunt puține zone cu plajă și nisip) și cu mașina sau cu autocarul (grup organizat) și se pot deplasa ușor de la hotel în centru. Hotelul recomandat aici, Belvedere, este situat în al doilea rând, dar compensează distanța față de lac (cam 100m) cu apropierea de pădure și cu aerul acela specific, proaspăt, de pin. Un hotel de 4 stele, comparabil ca și dotări și eleganță cu Royal View, dar cu un aer și mai rafinat datorită înclinației tânărului patron către muzică, ceea ce a condus la decorarea holurilor și restaurantului hotelului cu piane, contrabasuri și alte asemenea instrumente funcționale, la care, din când în când, câțiva muzicieni încântă oaspeții hotelului. La frumosul hotel Belvedere, un sejur de 7 zile cu mic dejun inclus pornește de la 173 euro / persoană.

          Dacă aveți întrebări sau curiozități, mi-ar face plăcere să le citesc. Și dacă v-a convins Ohrid, spuneți-mi cum pot să vă ajut să ajungeți acolo! :)

Destinatia mea, Romania

          În ultimii 6 ani de zile, de când am început să trec granițele țărișoarei noastre dragi, am văzut, am simțit și am trăit multe. Am "înroșit" harta, am adunat kilometri mii, unii prin apus, alții mai la răsărit, uneori pașii m-au purtat mai spre miazănoapte, alteori către miazăzi. Cu mașina, autocarul, avionul și mai ales cu piciorul m-am învârtit prin jumătate de Europa, și tot mi se pare că n-am ajuns prin suficient de multe locuri.

          Îmi place, pe oriunde m-aș duce, să mă bucur de frumusețile locului, de specificul fiecărei zone, de atmosfera proprie, de felul de a fi al oamenilor, de tot ceea ce, pus cap la cap, constituie farmecul acelui sat, oraș sau țară. Îmi place, de asemenea, să fac conexiuni între locuri, să compar și să contrastez, dar nu spre a trage concluzii. Nu există un "cel mai frumos loc", pentru că la fiecare am găsit ceva care să îmi placă cel mai mult. Undeva e arhitectura, altundeva atmosfera, într-o parte cadrul natural, într-alta oamenii șamd. Compar, deci, de cele mai multe ori, spre a trage învățăminte. Pentru a fura modele, dacă vreți s-o spun pe-a dreaptă. 

          De nenumărate ori mi s-a întâmplat, atunci când, în expansiunea mea, povestesc cu prea mare entuziasm despre locurile vizitate, să primesc replici tăioase, care să mă certe că ar trebui, înainte de a călători atât de mult în străinătate, să îmi cunosc mai bine țara. O cunosc binișor spre bine, iar părțile cu care n-am apucat încă să fac cunoștință sunt pe lista scurtă. Încet - încet o să-mi iau bocceluța în spinare și o să le vizitez pe majoritatea, pe unele mai minuțios, pe altele poate mai puțin. Nu e o promisiune făcută prin constrângere, căci nu-mi amintesc să datorez nimănui nimic. E doar un gest normal, venit din aceeași dorință de cunoaștere și plăcere a frumosului. 

          Cu toții știm ce țară frumoasă avem, dar cât de greșit o administrăm și cât de eronat ne-o promovăm. Acum înțelegeți, poate, la ce mă refeream când vorbeam de furat modele. Nu e neapărată nevoie să venim cu idei super originale sau inovative în turism, e aproape suficient să analizăm câteva exemple de bună practică și să le adaptăm și aplicăm cum trebuie la noi. Uneori trebuie întâi să vedem ce are succes la alții și să împrumutăm, dar nu adoptând ca atare, cu ochii închiși. Unele chestii se aplică, altele trebuiesc modificate în prealabil, dar toate aceste învățăminte, mai devreme sau mai târziu, ne sunt folositoare.

Foto 1: Izvoarele lacului Ohrid

          Apropo de asta, acum vreo două zile făceam un tur al orașului Ohrid din Macedonia, împreună cu câteva persoane. Prietena mea din Ohrid, Elena, ghida grupul, explicând despre istoria și geografia locului, despre arhitectură, despre locuri și oameni, etc. Ne-am oprit prima dată să vizităm o biserică ortodoxă. La ieșire din biserică, o persoană din grup s-a apropiat pentru a-i explica Elenei care e diferența arhitecturală dintre bisericile ortodoxe românești și cele macedonene, pentru a-i vorbi despre sfinții noștri, despre icoane făcătoare de minuni, despre mânăstirile pictate din nordul Moldovei și cele de lemn din Maramureș etc. Am mai mers ce am mai mers și am ajuns la cetatea țarului Samuil. După ce Elena a spus câteva cuvinte despre istoria cetății, despre domnitorii care și-au avut scaunul acolo, despre lupte celebre, legende și câte și mai câte, aceeași persoană s-a apropiat pentru a-i vorbi despre cetățile noastre dacice, despre Deva și Râșnov, despre marii domnitori și conflictele cu turcii. Izvoarele lacului Ohrid  (foto 1) au semănat cu Delta Dunării, micuța plajă din Ohrid a fost mic copil pe lângă întinsele plaje cu nisip fin de la Marea Neagră, Sf. Clement și Naum și-au găsit repede seamănul în Sf. Andrei. 

          Spre finalul zilei, intrigată fiind, am întrebat-o pe doamna cu pricina de ce i-a povestit Elenei toate acele lucruri despre țara noastră. Mi-a spus că noi, cei care ieșim din România și avem contact direct cu străinii, cu ghizi turistici, cu agenți și agenții de turism, ar trebui să fim primii care să ne promovăm țara, povestindu-le, la rândul nostru, despre toate locurile care merită vizitate în țara noastră. 

          Și are dreptate. E pasiunea noastră, încântarea și dragostea cu care povestim care poate să ne repoziționeze pe harta turistică a lumii. E această "știință" a locului pe care îl cunoaștem bine care ne dă dreptul să îi invităm și să îi aducem aici. Și eu știu că, cel puțin de acum înainte, o să povestesc tuturor despre țara noastră doar de dragul de a-i auzi spunând cuvintele acelea trei care îmi gâdilă atât de plăcut auzul: My Destination, România! :)

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a IV-a: Sfantul Naum

          Sfântul Naum este o localitate aflată la 25-30 km (în funcție de mijlocul de transport ales) de Ohrid și în imediata vecinătate a graniței cu Albania. Pe lângă mânăstire, unul din principalele puncte de atracție turistică din zonă, Sf. Naum se mai bucură și de o fâșie de nisip ce te invită la plajă, o alee cu suveniruri, un restaurant cu specific tradițional și - ceea ce m-a impresionat pe mine cel mai tare - extraordinarele izvoare ale lacului Ohrid și ale râului Drimul Negru. Dar să nu ne precipităm și să le luăm pe rând.

          După croaziera pe lac ce ne-a purtat pe lângă coasta din dreapta a acestuia (cum am privi la hartă) și despre care am scris mai multe aici, am ajuns cu vaporașul în portul din Sf. Naum în jurul orei 11:30. Încă de cum am pus piciorul pe pământ, dăm aproape nas în nas cu statuia celui care a fost ucenic și învățăcel al Sfinților Chiril și Metodiu. Sculptată direct într-un copac - putem să vedem cum picioarele sfântului se transforma direct în rădăcinile copacului-, statuia este un alt miracol pe care acesta l-a săvârșit după moarte, rămânând în picioare încă din anul 2000, când a fost dezvelită, în ciuda așteptărilor generale. Urcăm pe lângă hotelul Sf. Naum și printre păunii ce se plimbă liberi, până la intrarea în mânăstire. Aici, deasupra porții, vedem un mozaic ce înfățișează una dintre cele mai cunoscute și importante minuni înfăptuite de Sf. Naum. Un om sărac nu avea din ce trăi, în afară de roadele pământului său, pe care îl lucra cu un plug cu doi boi. Murindu-i unul dintre aceștia, omul s-a dus la Sf. Naum să caute ajutor, dar acesta l-a trimis înapoi acasă, asigurându-l că totul s-a rezolvat. Într-adevăr, ajuns la casa lui, omul a descoperit înjugat la plug, lângă boul său, un urs brun, îmblânzit.

          Vizităm apoi biserica Sf. Naum (se plătește intrarea 100 dinari / persoană), în care descoperim, printre multe fresce vechi și foarte frumoase, și mormântul sfântului. Se spune că dacă ne aplecăm deasupra mormântului și lipim de lespede urechea stângă și mâna dreaptă, putem auzi inima sfântului încă bătând. Dar doar dacă avem încredere în minunile acestuia! Se bănuiește, de fapt, că solul calcaros de sub biserică este străbătut de izvoare care fac un zgomot asemănător cu cel al unei bătăi de inimă. Din curtea mânăstirii, aflată la o oarecare altitudine față de nivelul lacului, avem o superbă panoramă asupra acestuia, putând să distingem binișor și orașul albanez Pogradec, aflat tot pe malul lacului.

          Când coborâm de la Mânăstirea Sf. Naum putem vizita o biserică mică și foarte frumoasă, a Sfintei Petca. De aici luăm apă tămăduitoare, despre care se spune că ar avea efecte benefice în tratamentul bolilor de ochi. Totul se leagă de legenda sfintei al cărei hram în poartă biserica. Petca era o fată foarte frumoasă. Când turcii au cucerit regiunea, un conducător otoman a văzut-o și s-a îndrăgostit pe loc de ea, decizând să o ia de nevastă. Tânăra a preferat să își scoată ochii decât să îl lase pe ghiaur să se bucure de frumusețea ei.

          În câteva sute de metri ajungem la intrarea în grădina restaurantului Ostrovo. O traversăm și ne ducem la bărcuțele care, contra 2 euro/persoană, ne vor purta pe apele canalelor din care izvorăște lacul Ohrid. Din cauză că toată zona este protejată, orice amenajare a canalelor, precum și folosirea bărcilor cu motor, este complet interzisă. Niciodată nu mi s-a părut că sunt mai aproape de imaginea bărcuțelor tailandeze ce plutesc pe ape nemișcate, într-un cadru silențios, de totală armonie cu natura. Pe alocuri vedem apa cum iese prin calcarul de pe fundul canalului, alteori o observăm izvorând printre pietre, infiltrându-se din Prespa, lacul vecin,  prin roca muntelui. Acum 1000 de ani, Ohrid și Prespa erau un singur lac, dar acum sunt despărțite de muntele Galicica. Adâncimea maximă a canalului de la Sf. Naum, în care se varsă aprox. 35 de izvoare, este de 3 m, dar apa e atât de limpede și de curată, încât ai senzația că poți atinge fundul canalului cu mâna, dacă te apleci puțin (ceea ce nu recomand!). Băiatul care vâslește barca ne spune (în macedoneană, ce-i drept) că, pe alocuri, apa are puritate de peste 90%. Ne convinge de spusele sale scoțând un pahar de sub o banchetă, luând apă din canal și bând-o pe toată. E rece și plăcută, tentantă, dar vă avertizez că ar putea să fie prea rece și să provoace probleme stomacale. Uneori zărim fundul canalului, alteori acesta e tapetat de plante de apă. Paleta cromatică ne aruncă de la un turcoaz ireal la verde marin și la nenumărabile nuanțe pentru care nici măcar noi, femeile, nu putem inventa denumiri. De peste tot ne atrage atenția câte ceva: de aici un șarpe de apă, niște broscuțe țestoase ce stau cu carapacea la soare, rățuște ce se scufundă în căutare de hrană, ramurile evla, un copac specific, ce conține 21% apă, din care se extrage culoarea roșie pentru diverse vopsele. Pietre, plante, păsări, apă, absolut totul e protejat UNESCO. Înaintăm și vedem de pe apă Sf. Anastasia, o biserică foarte veche, din sec. 5, care a fost construită peste niște izvoare supraterane ce se intersectează formând o cruce. Revenim apoi, după ce mai dăm un ocol uneia dintre cele două insule de pe canal (pe cealată e situat restaurantul). 

          La coborâre, după o jumătate de oră de vis, e momentul să revenim cu picioarele pe pământ și să ne dăruim simțurilor noastre, care mai mult ca sigur ne-au făcut să băgăm de seamă mielul ce se pârpălește la proțap, plăcintele făcute la țest și multitudinea de bunătățuri pe care cei de la Ostrovo ni le pregătesc. Fie că alegeți o masă înăuntrul restaurantului, pe terasă (care e mai mult un ponton pe canal) sau în grădină, veți fi înconjurați de păuni și iepurași ce zburdă liberi și nederanjați de nimeni printre picioarele voastre. O masă suficientă - și foarte, foarte bună - vă costa în jur de 10 euro / persoană. Dacă, totuși, aveți un buget mai mic în care să vă încadrați, puteți servi masa și la una din terasele aflate pe aleea cu tarabe de suveniruri. Bucătarii vor pregăti în fața voastră, pe grătare, pleșkavițe suculente și cârnați grăsulii. Și mă opresc aici cu detaliile despre mâncare, fiindcă deja a început să-mi plouă în gură!

          Magneți, tricouri, CDuri, cănuțe, sticle cu rakija (țuica lor) în diverse suporturi, țoiuri, brelocuri, orice fel de suveniruri branduite și multe tarabe cu bijuterii cu perle găsiți pe aleea pe care intrați imediat ce faceți dreapta la ieșirea din restaurant. Vasele ceramice / de pământ, specifice Macedoniei, sunt pentru fasole. Tac, că iar am zis de mâncare! Revenind la perlele de Ohrid, trebuie să vă explic câte ceva, în caz că doamnele sunt tentate. Există doar 3 familii în Ohrid care produc perle originale. Nu e vorba de perle culese din scoică, ci sideful unor scoici este preparat după o rețetă secretă, amestecat cu diverse substanțe naturale, iar substanței rezultate i se dau diverse forme, mai rotunde sau mai alungite, în funcție de preferințe. Perla finală este pe alocuri albă, pe alocuri mai crem, bej sau transparentă. Un set de perle ajunge la 70 euro (20 euro cerceii, 15 euro brățara dintr-un singur șirag, 35 euro colierul dintr-un singur șirag). Dacă peste perla aceasta se mai pune un strat de sidef prelucrat din solzii unui pește ce trăiește în lacul Ohrid, perla devine alb-sidefată și produsul final este mai scump. Una dintre cele trei familii producătoare de perle, fam. Risteski, are un magazin chiar la intrarea în restaurantul Ostrovo. Perlele pe care le puteți achiziționa de la tarabe, mult mai ieftine și fără certificat de garanție, reprezintă și ele un suvenir de apreciat pentru un cumpărător obișnuit, fără pretenții.

          Nu uitați că vaporașul care vă va duce înapoi în Ohrid pleacă din port la ora 16. Dacă mai aveți timp, profitați de plaja destul de bună și faceți o baie în lac. Sfatul meu este să vă poziționați, însă, cât mai departe de gura de vărsare a râului Drim cel Negru (a izvoarelor) în lac, deoarece apa ce vine din canal este mult mai rece decât cea din lac. Dacă sunteți mai sportiv și aveți trupă mare, între plajă și aleea cu suveniruri sunt niște pajiști cu iarbă pe care puteți încinge un fotbal sau alte jocuri asemănătoare.

          La ora 16 vaporul s-a pus în mișcare, ducându-vă înapoi către Ohrid și îndepărtându-vă de frumoasele locuri vizitate. Pentru că drumul de întoarcere e parcurs cu o viteză mai mare, veți ajunge în portul din Ohrid în jurul orei 17. Dacă optați, însă, să veniți la Sf. Naum cu mașina sau cu autobuzul, nu depindeți atât de mult de ore fixe și puteți dedica mai mult timp plimbării, cumpărăturilor sau relaxării.

          Nu m-am gândit încă despre ce alte locuri încântătoare din Ohrid sau apropiere va fi capitolul al cincilea al micului ghid de călătorie. Până atunci, delectați-vă și informați-vă cu privire la traseul dintre România și Macedonia (Craiova - Ohrid) și despre frumusețile pe care le puteți vedea într-un tur ghidat al orașului vechi, precum și despre poveștile pe care vi le oferă lacul Ohrid. Până săptămâna viitoare vă urez să visați la Ohrid!

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea I: Traseul
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a III-a: Lacul
Partea a V-a: Hotelurile

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a III-a: Lacul

          Dacă ați avut răbdare să străbateți împreună cu mine (virtual vorbind) cei 700km+ ce ne despart de Ohrid și v-au plăcut orașul vechi, precum și poveștile mele, înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Astăzi ne delectăm puțin, în cel de-al treilea capitol al ghidului de călătorie pentru Ohrid, cu ceea ce reprezintă, de fapt, piesa de rezistență și principalul motiv pentru care orășelul este unul atât de fermecător: lacul Ohrid.

          Vă voi plictisi cu câteva date legate de lac, tocmai ca să ne dăm seama că nu este deloc unul de neglijat. Inclus în patrimoniul UNESCO încă din 1979, lacul Ohrid este unul din cele mai vechi și adânci de pe Terra. Cu o adâncime maximă de aprox. 300 m, lacul se întinde pe o lungime de 30 km și pe o lățime de 15 km și acoperă o suprafață de cca 350 kmp. Atât suprafața vastă, cât și apa caldă, de un albastru intens, contribuie la impresia că ne-am afla în fața unei mări, și nu suntem departe de adevăr, căci lacul este supranumit marea de apă dulce a Macedoniei. Țărmul, lung de peste 80 km, aparține Macedoniei (50 km) și Albaniei (30 km). Față de nivelul mării, lacul se află situat la o altitudine de 700 m. Niciunul din toate aceste numere nu se vede și nu se simte, însă, atunci când privești lacul Ohrid, dar frumusețea lui, precum și maiestuozitatea muntelui Galicica, ce îl străjuiește, sunt impresionante. Dincolo de munte se află alt lac, Prespa, aflat la o altitudine mai mare, ale cărui ape se infiltrează prin munte și reprezintă unele din izvoarele lacului Ohrid. Aceste izvoare de la Sf. Naum se constituie în râul Drim cel Negru, ce traversează lacul și se varsă din el în dreptul localității Struga (reprezentând, practic, gura de vărsarea a lacului), continuându-și drumul către nord, prin Albania, până la M. Adriatică.

          Puneți deoparte 10 euro / persoană pentru croaziera pe lacul Ohrid, ce vă va duce din portul Ohrid până la Sf. Naum (despre frumusețile pe care le veți vedea acolo, în capitolul următor). Plecarea are loc la ora 10 din port, dar dacă stați la unul din hotelurile din Sveti Stefan (lângă Ohrid), puteți să vă rugați ghidul să stabilească cu căpitanul să vină să vă ia de la unul din pontoanele din zonă. Călătoria durează cam o oră și jumătate, dar nu veți avea timp să vă plictisiți. Din proprie experiență vă recomand să optați pentru unul din locurile de pe puntea descoperită a vaporașului și să faceți plajă, iar soarele și reflexia lui din apă vă vor oferi un bronz minunat (atenție, însă, să nu vă ardeți - dați-vă cu cremă cu protecție solară înainte de începerea călătoriei!).

          În timp ce vaporul vă duce pe apele limpezi și liniștite ale lacului Ohrid, vă voi spune câteva povești despre ce veți vedea pe marginea lacului și despre ce nu veți vedea în apă. Două specii de pește sunt reprezentative: păstrăvul de Ohrid și țiparul european. Prima este o specie endemică, păstrăvul trăind doar în apele lacului, amenințată de pescuitul extensiv. Acest lucru a dus la interzicerea pescuitului pe o perioadă de 10 ani (2004 - 2014). Din păcate, legea e valabilă și respectată doar în Macedonia, situația fiind alta pe partea opusă a lacului, în Albania. Cea de-a doua specie de pește despre care cu siguranță veți auzi în Ohrid este țiparul european. Despre acest pește se spune că se naște în apele Mării Sargaselor (în Oceanul Atlantic) și că migrează timp de 300 de zile către Europa ca să își găsească perechea. Peștii intră prin M. Mediterană în M. Ionică, M. Adriatică, râul Drim cel Negru, până ajung în apele lacului Ohrid. Durează între 5 și 20 de ani ca să devină maturi, să își găsească perechea și să își reînceapă călătoria către Marea Sargaselor, unde vor muri după ce depun icrele.

          Când încetăm să mai scrutăm apele lacului - în speranța că vom vedea un țipar trăindu-și frumoasa poveste de dragoste - vom observa peisajul superb pe care ni-l oferă țărmul lacului Ohrid. Nu degeaba pe o stâncă ce se ridică deasupra apei vom găsi singurul hotel de 5 stele din zonă, alături de reședința de vară a președintelui Macedoniei (fosta casă de vacanță a lui Tito). Câteva minute mai târziu, tot pe țărmul de pe partea stângă (de-a lungul căruia facem croaziera) vom vedea o altă stâncă ce ne va reține atenția prin faptul că oferă o replică a unei fortificații militare construite acolo pe vremea dominației romane (Gradiste). Imediat după stânca respectivă vedem un mic golf ce găzduiește un muzeu în aer liber, pe apă: Golful Oaselor. Un complex arheologic de excepție, muzeul conține o așezare de case din stuf și chirpici construite pe piloni. În trecut (1200 - 700 î.e.n.), așezarea se întindea pe o suprafață de 8500 mp. O familie își construia casa pe piloni, în apă, pentru a se feri de atacul animalelor de pradă sau al altor triburi. Pe măsură ce familia se mărea, creștea și numărul de case legate între ele printr-o platformă, ajungând, în final, ca un trib întreg să locuiască pe o singură platformă, mai încăpătoare. Numele muzeului a fost dat de numeroasele rămășițe de oase de animale găsite odată cu urmele așezării, despre care se crede că erau utilizate ca arme. După ce trecem de Golful Oaselor, tărmul devine mai înalt, semn că mergem de-a lungul parcului natural, protejat, de pe Muntele Galicica.

          Aproape de Sf. Naum, când începe să se vadă portul în care vom coborî și granița cu Albania (în depărtare), ne atrage atenția o mică biserică de pe țărm. E vorba de Mânăstirea Zaum, construită în sec. 14, la care nu se poate ajunge decât de pe apă, cu barca (puteți lua bărcuțe - taxi din Trpejca sau Ljubanista). Legenda spune că nimeni nu avea voie, în trecut, să măsoare lacul Ohrid. Într-o zi, o fiică de pescar s-a suit în barca tatălui său, a legat o frânghie de mal și a început să vâslească, sperând să poată să măsoare lacul cu frânghia. Când a ajuns pe la mijlocul lacului, o furtună puternică s-a iscat, frânghia s-a rupt și barca era aproape să fie sfărâmată de valuri. Înspăimântată, fata a început să se roage ca Fecioara Maria să o ajute și să o arunce pe țărm. Pe locul unde a fost aruncată de furtună a construit o biserică pe care a numit-o Zaum (în traducere: cu / pentru minte), ca să-și aducă aminte mereu de ce ar fi putut păți din cauză că a acționat iresponsabil.

          În fața voastră se va vedea deja Mânăstirea Sf. Naum, punctul terminus al croazierei pe lac. Bucurați-vă de pământul de sub tălpi și - mai ales - de nisipul de pe plajă! Vaporul va pleca înapoi către Ohrid la ora locală 16, așa că aveți aprox. 4 ore pentru vizitat, prânz, plajă și cumpărături. 

          Mai multe detalii despre ce puteți face și vizita la Sf. Naum, în partea a patra a micului ghid de călătorie! Până atunci, delectați-vă și informați-vă cu privire la traseul dintre România și Macedonia (Craiova - Ohrid) și despre frumusețile pe care le puteți vedea într-un tur ghidat al orașului vechi. Până săptămâna viitoare vă urez să visați la Ohrid!

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea I: Traseul
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a IV-a: Sfântul Naum
Partea a V-a: Hotelurile

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea a II-a: Orasul vechi

          După ce am parcurs împreună cei peste 700 km ce despart Craiova de Ohrid (despre care am scris mai multe aici), uite că am ajuns în sfârșit în frumosul orășel macedonean. Stând eu strâmb și judecând drept, mi-am zis că ar trebui să scriu despre următorul lucru pe care îl facem atunci când ajungem la destinație, și anume să ne căutăm loc de cazare. Dar parcă aș vrea, înainte de toate, să vă farmec cu frumusețea locurilor, și abia la final să vă plictisesc cu detaliile acestea logistice (unde dormim?, unde mâncăm?, unde mergem la discotecă? etc). Așa că partea a II-a micului ghid de călătorie pentru Ohrid ne duce prin milenii de civilizație continuă suprapuse pe ceea ce astăzi cunoaștem drept orașul vechi. Să pornim, deci, în turul de oraș, iar eu voi fi ghidul vostru pe întreaga durată a acestuia.

          Primul pas este să ne înarmăm cu o hartă a orașului. Pentru că sunt fană a hărților de pe net, vă recomand să plecați cu asta la voi. În Ohrid am identificat 4 lucruri de căpătâi pe care nu trebuie să le ratați: orașul vechi (situat pe un deal), portul, Riviera (o faleză joasă, asfaltată) și Carsija (principala stradă de promenadă și cumpărături, un fel de Lipscani). Toate cele 4 se întâlnesc, conform hărții alăturate, la intrarea în port (zona centrală a orașului), de unde vom începe urcușul către orașul vechi. Să vă luați la voi încălțări comode (adidași, teniși), ceva de pus pe cap, apă, aparatele de fotografiat și urechile pentru povești. :)

         Ohridul este un oraș vechi și nou, săpăturile arheologice aducând la suprafață dovezi că exista - ca și oraș - încă din secolul 4 î.Hr., iar viața activă nu a încetat să existe până în ziua de astăzi, când găsim case locuite în tot perimetrul orașului vechi. La sfârșitul sec. 3 - începutul sec. 2 s-a instaurat ocupația romană, pe timpul căreia Ohridul se numea Lychnidos. Au fost construite 2 rânduri de ziduri de apărare a orașului, acesta fiind inclus și pe ruta Via Egnatia, ce lega Imperiul Roman de Bizanț (se întindea între Albania și Turcia de azi). Prima oprire de pe traseu o facem exact în locul în care se afla prima poartă de acces în vechiul oraș în perioada romană, unde putem vedea, printr-o gaură din pavaj acoperită cu un grilaj, o porțiune din Via Egnatia, așa cum a fost ea adusă la lumină de arheologi. Ne continuăm plimbarea pe străduțe înguste, pitorești, printr-o zonă cu multe terase și magazinașe îmbietoare, prin pasaje în care trebuie să ne ferim de mașini (v-am spus că orașul vechi este locuit, deci vom avea parte pe tot parcursul plimbării de dovezi că vizităm un oraș încă viu). Ajungem la Muzeul de Arheologie din Ohrid (casa familiei Robevi), unde vă invit să intrați în Atelierul de hârtie realizată manual. Aici vi se va arăta și explica procesul prin care hârtia este realizată exclusiv din apă și anumite bucățele de lemn (fără niciun produs chimic), de la unghiul la care trebuie tăiat copacul până la cum se presează și usucă produsul final. În același atelier puteți vedea o copie a presei lui Gutenberg și puteți cumpăra diverse suveniruri (desene reprezentând Ohridul, felicitări, albume de fotografii etc). Ca peste tot în orașul vechi, și aici se poate plăti direct în euro.

          Ieșind din atelierul de hârtie, observăm exact în fața noastră o casă cu o arhitectură deosebită. Partea de jos (parterul) e mai îngustă, fiind adeseori pavoazată cu cărămidă, în timp ce etajul este mai lat, fiind văruit în alb, cu ferestrele ieșind în evidență prin culoarea lor închisă, contrastantă. Motivul acestui tip de construcție este unul cât se poate de practic. Pe măsură ce familiile se măreau, aveau nevoie de mai mult spațiu, dar nu puteau mări baza casei pentru a nu îngreuna circulația, așa că au mărit suprafața etajului. Acest tip arhitectural, tipic Ohridului, este protejat UNESCO de prin anii 80, așa că toate casele care s-au construit de atunci se încadrează în acest tipar.

          Se spune că, în perioada romană, în Ohrid existau 365 de biserici, una pentru fiecare zi a anului. Pentru că nu le putem vedea pe toate într-o zi, vă propun să vedeți câte una pe zi. :D Lăsând gluma la o parte, nu s-au mai păstrat atât de multe biserici în zonă, în mare parte și datorită ocupației turcești (începând cu sec. 14), care le-a distrus sau transformat în moschei pe multe dintre acestea. Foarte aproape de muzeu găsim Catedrala Sf. Sofia, datând din sec. 10, cea mai veche biserică din Ohrid, care a trecut și ea cu greu prin perioada otomană. Transformată în moschee, multe dintre picturi au fost acoperite cu var alb. Fiind, totuși, principalul loc de rugăciune al creștinilor din zonă, aceștia plăteau foarte mulți bani pentru a putea inta în biserica-moschee, doar pentru a li se îngădui să facă semnul crucii. După ce Sf. Sofia a redevenit biserică, o parte din picturile inițiale au fost scoase la lumină. Printre ele, o pictură deosebită, unică, ce o înfățișează pe Fecioara Maria ținându-L în brațe pe pruncul Iisus, acesta aflându-se într-un ou. Un alt aspect interesant referitor la catedrală îl reprezintă faptul că unul din pereți s-a înclinat foarte tare, existând pericolul prăbușirii lăcașului. Pentru a se asigura că picturile de pe peretele respectiv nu vor fi distruse în timpul procesului de îndreptare a peretelui, acestea au fost îndepărtate de pe zid și lipite pe un fel de material textil. Peretele a fost îndreptat cu succes, iar materialul respectiv a fost pus în fața lui (nu lipit pe el), astfel încât, dacă atingeți cu mâna peretele, îl veți vedea / simți cum se mișcă.

          Următoarea oprire o facem la Teatrul Antic, dar până acolo trebuie să trecem prima probă de foc - un urcuș destul de greu pe străduțe pietruite (Facem o paranteză pentru a vă spune că, atunci când s-a soldații Tarului Samuel au construit fortăreața, a trebuit să care pietrele necesare construcției de la baza dealului pe care e construit orașul până în vârful acestuia. Deal, în limba macedoneană, se spune rid, iar frecventa lor plângere: Oh, ce deal!, (Oh-rid!), a dar numele de astăzi al orașului). Merită efortul, însă! Nu trebuie să confundăm teatrul antic - de origine greacă (construcție în semicerc, cu rândurile în fața scenei, folosit în scopuri artistice) cu amfiteatrul - de origine romană (construcție înaltă, în cerc, cu rândurile de jur împrejurul arenei, folosit preponderent pentru lupte de gladiatori - vezi Colosseum-ul). Teatrul din Ohrid a fost construit în jurul anului 200 î.e.n. pentru spectacole de teatru, muzică și poezie. În timpul perioadei romane, însă, a fost utilizat pentru lupte de gladiatori, devenind apoi locul în care erau executați creștinii. Odată cu încetarea ocupației romană, locuitorii Ohridului au acoperit teatrul cu pământ, pentru a îngropa urmele suferințelor încercate. Abia în jurul anilor 1980 a fost redescoperit și scos la lumină, fiind redat circuitului artistic.

          În imediata apropiere a Teatrului Antic găsim un complex monastic ce include Biserica Sf. Fecioare Maria - Peribleptos, dovadă a măiestriei bizantine din sec. 13-14, Galeria Icoanelor, un turn cu clopot, Muzeul Culturii Slave și alte câteva biserici pe care, spre rușinea mea, nefiind o persoană excesiv de religioasă și fiind mereu contratimp, nu am reușit să le vizitez. Aștept poveștile voastre! :)

          Ne aflăm deja la înălțime, iar lacul începe să ni se arate, printre case și copaci, la picioarele noastre. Ajungem la Mânăstirea Sf. Clement (Plaosnik), unde aflăm câteva lucruri despre cultura slavă. Inițial, creștinismul se difuza prin una din limbile greacă, latină sau ebraică, destul de dificile pentru populația din zonă, ocupată de slavi încă din sec. 6. În sec. 9 s-au născut la Salonic doi frați, Chiril și Metodiu. Deveniți misionari creștini, ei au creat primul alfabet slav. Dintre cei 5 învățăcei ai lor, Naum și Clement au ajuns în zona Ohridului, unde cel de-al doilea a perfecționat alfabetul creat de profesorii săi, astfel luând naștere alfabetul chirilic (denumit așa în cinstea Sf. Chiril). Pe lângă opera de creștinare a macedonenilor, Sf. Clement a tradus Biblia și a pus bazele primei universități din Ohrid, unde au învățat peste 3500 de persoane. Multe dintre acestea au devenit, la rândul lor, misionari creștini, și au ajuns în Peninsula Balcanică și în Rusia, unde au introdus scrierea chirilică. Sf. Clement a cerut ca, la moartea sa, să fie îngropat pe locul universității, așa fiind construită biserica ce îi poartă numele. În perioada otomană, însă, biserica a fost distrusă pentru a face loc unei moschei. Moaștele Sf. Clement au fost mutate într-o altă biserică, pentru a nu fi distruse, dar, pe drum, cei care erau responsabili de mutare au furat oasele sfântului (despre care se credea că erau făcătoare de minuni), lăsând doar un os dintr-o mână și un os dintr-un picior. În același timp, pașa turc ce trebuia să dărâme biserica a regretat că trebuie să distrugă un lăcaș de cult pentru a face loc altuia și, pentru a-și răscumpăra păcatul, a creat lângă moschee prima cantină a săracilor. Mormântul său poate fi văzut și astăzi în curtea bisericii. La finalul ocupației turcești, biserica a fost reconstruită și moaștele Sf. Clement au fost aduse înapoi. În timpul unor excavații în zonă, s-au mai făcut și alte descoperiri: 3 basilici creștine și rămășițe umane ce demonstrează existența unui spital (pe vremea lui Clement).

          De la Plaosnik urcăm la Fortăreața Țarului Samuel. Să nu vă așteptați să vedeți castele sau construcții de tot felul. Fortăreața înseamnă doar zidurile fortăreței, care oferă, într-adevăr, o priveliște excelentă asupra orașului și a lacului. Să vă luați tuburile cu oxigen la voi pentru că, mai mult ca sigur, vă va tăia respirația! :D Ca să nu las să treacă momentul fără să vă mai spun o poveste, a Țarului Samuel al Bulgariei, cel care a reușit să își țină țaratul timp de o jumătate de secol departe de amenințarea bizantină. În 1014 a avut loc bătălia de la Kleidon (Clidium), în care bulgarii au suferit o înfrângere zdrobitoare, 15000 de soldați fiind capturați. Dintre aceștia, la ordinul lui Basil al II-lea al Bizanțului, doar unuia din 100 de soldați bulgari nu i s-au scos ochii, pentru a putea să îi conducă pe ceilalți acasă. La vederea soldaților săi, care se întorceau acasă pe jos, mergând încet și ținându-se de cot, Samuel a intuit ce se întâmplase și a făcut atac de cord. 

          Lăsând poveștile de groază deoparte, pornim la vale prin pădure, pe cărare, până la Biserica Sf. Ioan Kaneo, una dintre cele mai frumoase din Ohrid, excelent amlasată pe o stâncă, pe marginea lacului. Aproape că aș pune pariu că, dacă ați căuta Ohrid în Google Images, o imagine a Bisericii Sf. Ioan Kaneo e primul lucru care v-ar apărea. Despre biserica în sine nu vă mai povestesc nimic. Numele Kaneo l-a luat de la satul de pescari din imediata apropiere, pe care îl vom și traversa la întoarcere. Coborâm de la biserică până pe plajă, pe care o vom traversa o bună bucată de drum. Plajă îngustă, cu pietriș, dar pitorească, e o opțiune de luat în seamă dacă aveți chef de bălăceală după o zi solicitantă. După alte străduțe întortocheate, ajungem iarăși la Catedrala Sf. Sofia și apoi către port. Dacă vă e sete, recomand să vă opriți într-unul din barurile de pe marginea lacului, colț cu portul. Și ne-am întors de unde am plecat!

*Pentru Catedrala Sf. Sofia, Fortăreața Țarului Samuel și Mânăstirea Sf. Clement se plătește intrarea. Nu rețin exact costurile, dar nu sunt mai mari de 100 dinari de persoană (aprox. 5 euro per total).

          Sper că v-a plăcut turul de oraș și vă sfătuiesc ca, atunci când ajungeți în Ohrid, să îl faceți cu un ghid local (vă pot recomanda eu o persoană de nota 11). Până la partea a III-a a micului ghid turistic, începeți să visați la Ohrid! :)

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea I: Traseul
Partea a III-a: Lacul
Partea a IV-a: Sfântul Naum
Partea a V-a: Hotelurile

Ohrid - mic ghid de calatorie. Partea I: Traseul

          Macedonia este ultima din cele 18 țări pe care le-am vizitat / tranzitat și una pe care ar fi păcat să o trecem cu vederea atunci când facem lista țărilor europene de văzut. Despre țară în ansamblul ei nu o să vă povestesc multe, căci găsiți toate informațiile aici. Mică (atât ca suprafață, cât și ca populație), nu foarte dezvoltată, nici foarte bogată, Macedonia oferă, totuși, niște peisaje extrem de frumoase, beneficiind de câteva lanțuri muntoase, lacuri și parcuri naturale pe care au știut cum să le protejeze, exploateze și pună în valoare. Mă voi opri doar asupra Ohridului (oraș și lac), unul dintre cele mai frumoase locuri pe care mi-a fost dat să le văd, în care am ajuns deja de două ori și unde, cu siguranță, voi mai merge cu plăcere, și, cel mai important, pe care îl voi recomanda întotdeauna din toată inima.

          Pentru că nu mi-ar ajunge o săptămână să îmi scriu impresiile de călătorie, voi încerca să împart micul ghid în mai multe capitole (oricum fiecare va fi o postzilla), primul dintre ele referindu-se la traseul parcurs între Craiova și Ohrid. Voi trece în revistă câteva locuri care merită vizitate pe drum, informații utile cu privire la starea drumurilor, documente utile, vămi, dar și recomandări de tot felul. Înainte de a pleca de acasă, asigurați-vă ca aveți cartea verde a mașinii valabilă și pentru Serbia și Macedonia. Dacă ne-am făcut bagajul și suntem siguri că ne-am luat cu noi cartea de identitate sau pașaportul, să pornim către Ohrid! :)

          Drumul cel mai scurt ne îndreaptă pașii (sau roțile) către Calafat, urmând apoi să trecem granița (și Dunărea) la Vidin. Tranzităm Bulgaria aproximativ 30 de km, iar la Kula trecem granița în Serbia, ajungând în cele din urmă în orașul Zajecar. Deși vă spuneam că e drumul cel mai scurt și ar putea fi o variantă foarte tentantă către cei care vor să facă drumul Craiova (sau alt oraș din România) - Ohrid într-o singură zi, eu nu îl recomand. E destul de ineficientă trecerea cu bacul din punct de vedere financiar (dacă adunăm taxele portuare cu costul bacului pentru mașină și călători ajungem ușor la câteva milioane), dar și riscantă în economia timpului (putem pierde aici chiar și câteva ore așteptându-l). În plus, pentru a ajunge în Serbia trecem două frontiere (Ro - Bg și Bg - Srb), ceea ce mai crește cu puțin (sau mult, în funcție de zelul depus de cei de la granița bulgaro-sârbă) timpul pierdut. Recomand, așadar, să se facă un mic ocol (aprox. 100 km) și să se treacă granița pe la Drobeta Turnu Severin. Câștigăm la calitatea drumului (oricum superior celui dintre Craiova și Calafat), la timpul pierdut în vamă și la bani. 

          Dacă, totuși, mai aveți timp de zăbavă pe drum, poposiți la Mânăstirea Strehaia, un lăcaș de cult care prezintă o ciudățenie. Spre deosebire de toate bisericile care au altarul la răsărit, biserica mânăstirii are altarul orientat câtre sud. O legendă spune că Mihai Viteazul, venind ostenit de la război și grăbindu-se să ridice până în ziuă o biserică pe ruinele unui vechi castel, "de zor mare ce-a avut, a greșit și a zidit-o cu altarul spre miazăzi" (Al. Vlahuță). Și neapărat să vă opriți la Severin la Muzeul Regiunii Porților de Fier, ca să vedeți ruinele castrului roman Drobeta și ale podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, și la Zajecar (Serbia), pentru a vizita situl roman Felix Romuliana, compus din fortificații, un palat, bazilici, temple, băi etc, sit înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO.

          Ne continuăm drumul către Nis, locul nașterii lui Constantin cel Mare (primul împărat roman creștin și fondator al Constantinopolelui) și oraș ce găzduiește una dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate edificii de tip fortăreață din Balcani. Până la Nis mergem pe drumuri naționale și europene destul de proaste (și suspect de înguste), dar apoi avem noroc, chiar dacă nu pentru mult, de ceea ce așteaptă să găsească orice turist plecat la drum lung - autostradă. Atenție, în Serbia se plătesc taxe de autostradă, așa că trebuie să aveți la voi fie un card cu care să puteți plăti sau, de preferat, euro mărunt (asta în cazul în care nu aveți dinari sârbești :P).

          La 65 km de Nis (si la aproape 450 km de la Craiova) ajungeți la Predejane, unde vă recomand să vă opriți pentru masă. Parcare mare, motel de tranzit cu restaurante și terase încăpătoare, servire promptă, mâncare bună, proaspătă și accesibilă ca preț, unde se poate plăti și în euro. Faceți-vă timp pentru o pleșkavița sârbească sau pentru o fasole cu cârnați în vas de pământ :D Dacă sunteți pe fugă, aveți în preajmă și fast-food-uri sau supermarketuri din care vă puteți cumpăra ceva de mâncare.

          Pornim la drum cu burta plină și după doar o oră de mers ajungem la granița sărbo-macedoneană (punctul de trecere a frontierei Llojan Miratovac). Aici am luat parte la câteva momente memorabile oferite de polițiștii și vameșii macedoneni, asta pe lânga coada destul de mare pe care am prins-o de fiecare dată. În timp ce așteptam noi la dus să vină să ne controleze actele de identitate, pe o căldură teribilă, vameșii i-au făcut șoferului autocarului în care ne aflam semnul internațional al setei, îndreptându-și în mod repetat degetul mare către gură. Șoferul s-a dus la frigiderul din autocar, a scos un bax de 4 doxe de Pepsi și le-a dus acestora, iar ei le-au băut satisfăcuți în timp ce ne scanau pașapoartele și buletinele. După ce ne-au returnat actele, bariera s-a ridicat, dar nu am apucat să trecem de ea, căci alți polițiști au venit de nu se știe unde, făcând același semn disperat, astfel încât nu am putut trece fără alte 3 sticluțe de Bucovina lăsate amintire. Aceeași poveste și la întoarcere: deși mai erau 4-5 autocare în fața noastră, a venit un polițist strigând la șofer Water, water! I s-a dat apă, dar când ne-a venit rândul să fim controlați, alt vameș a venit după licoarea incoloră, inodoră, insipidă, dar miraculoasă!

          Și am ajuns în Macedonia! Drumurile ne duc printr-un peisaj aparent plat, uscat și nu foarte plăcut ochiului. Abia după Skopje încep autostrăzile (atenție, se plătesc taxe de autostradă mici și dese, cam 50 de centi - 1 euro de vreo 7 - 8 ori pe traseu, la distanțe de 10 - 15 km) și apoi munții, falnici și verzi. Recomand să poposiți în Skopje la întoarcere pentru un scurt tur al capitalei Macedoniei, și să vizitați piața centrală (cu impunătoarea statuie a lui Alexandru cel Mare), podul de piatră și partea veche a orașului, cu Vechiul Bazar și Fortăreața Kale.

          Steagul Macedoniei este un soare auriu pe un fundal roșu, iar religia preponderentă este cea ortodoxă. Touși, dacă pe traseu veți vedea foarte multe moschei (le veți repera ușor datorită minaretului înalt) și arborate multe steaguri roșii cu un vultur negru, bicefal, să știți că treceți prin zone cu populație albaneză, de religie islamică. În Macedonia, albanezii sunt văzuți cam cum am vedea noi, românii, un amestec de rromi și unguri, și mă refer aici la faptul că majoritatea faptelor reprobabile le sunt imputate acestora, dar și la fapul că au loc foarte multe conflicte între liderii albanezi ce refuză educația în limba macedoneană sau care pledează pentru independență (stat în stat) și guvernul macedonean.

          După 170 km de la ieșirea din Skopje ne apropiem de destinație. Știm că am ajuns când vedem calmele ape ale lacului Ohrid, străjuite de munți înalți și de Fortăreața Țarului Samuil. Ohridul se întinde în fața noastră și ne invită să îl descoperim... :)

Alte articole utile din seria Ohrid - mic ghid de călătorie:
Partea a II-a: Orașul vechi
Partea a III-a: Lacul
Partea a IV-a: Sfântul Naum
Partea a V-a: Hotelurile