Polivalenta in lumina. Oblemenco in intuneric

Aseară m-am ținut de promisiunea pe care mi-am făcut-o aici, pe blog (atunci când v-am povestit despre Campionatul Național de Știri Sportive), de a merge la Sala Polivalentă din Craiova, la meciurile echipelor de volei, handbal și baschet ale SCM U Craiova. Și bine am făcut, căci ambele echipe craiovene care au evoluat ieri (volei masculin și baschet masculin) au învins fără drept de apel. Putem spune că le-am purtat noroc! 

Am profitat de dorința tatei de a mă însoți și ne-am pus amândoi bocceluța pe umăr până la sală. Am început un pic cu stângul, căci la intrarea în parcarea Polivalentei stăteau grămezi de polițiști care nu te lăsau să intri în sutele de locuri rămase goale pentru că nu aveai invitație. Am parcat undeva la capătul planetei, acolo unde se înghesuiseră mașinile tuturor muritorilor de rând ca și noi, care veniseră să se bucure de spectacolul sportiv (și nu să se întristeze din cauza mitocăniei românești). Trag de aici concluzia că ridicăm săli de sport pentru public, dar le dotăm cu parcări private.

Motive sa credem

Puțin naivă, cred că sunt și o persoană foarte optimistă. Cred din start în bunătatea și în nobilele intenții ale tuturor - până la proba contrarie -, poate și din cauza faptului că am fost crescută în spiritul "faptei bune" și al "cuvântului de onoare". Pe mine mă umple de energie orice gest - al meu și al altora -, cât de mic, de altruism, de la bănuțul pus în cutiuța unui cerșetor (să nu intrăm, totuși, în polemici!) sau cântăreț ambulant și până la implicarea în campanii umanitare de proporții mai mari. Cred aproape necondiționat în oamenii din jurul meu, iar satisfacția pe care o simt atunci când văd că încrederea cu care i-am creditat a dat roade e ceva ce nu poate fi ușor cuantificat. Ei (adică voi) îmi dau motive să cred într-o lume mai bună. Iar astăzi, la îndemnul celor de la Coca-Cola și Blogal Initiative, care ne provoacă să scriem despre un om care ne inspiră prin puterea exemplului, vă invit să citiți despre o persoană pe care o respect și îndrăgesc foarte mult și care îmi dă de fiecare dată motive să o privesc cu și mai multă considerație.

Iata vin colindatori...la automatul Coca-Cola

Stăteam săptămâna trecută (înainte să înceapă să ningă) de vorbă cu niște prieteni care spuneau că ei nu simt spiritul sărbătorilor dacă nu participă la obiceiuri de Crăciun sau dacă nu văd la televizor reclamele de Crăciun de la Coca-Cola. Știți voi, reclama cu camionul, reclama cu urșii polari și celebrul refren "Sărbătorile vin, sărbătorile vin, sărbătorile vin, sărbătorile vin, / Oferind iarna e ca-n povești, / E minunat, e timpul să dăruiești. / Sărbători fericite Coca-Cola îți urează!" Această strofă apare ca un simbol modern al Crăciunului, dar uite că anul acesta Coca-Cola încearcă să își și să ne întoarcă privirea și către tradiționalele colinde românești printr-o excelentă invenție.

Ați auzit până acum despre un automat de colinde? Dacă nu, să nu încercați să ghiciți ce ar putea fi, căci cu siguranță nu este un aparat care îți cântă, ci mai degrabă...invers!

Concert Proconsul in Cafe Teatru Play

          Ultima zi din aprilie a fost una semi-nebună, căci am plecat de la serviciu la un grătar, doar că să fug de la grătar în Play, la invitația Corinei, la concertul Proconsul. Ca de obicei, barul a fost arhiplin pentru ultimul concert anunțat în această primăvară, în ciuda prețului biletului de intrare, care a fost aproape dublu față de cele cu care ne obișnuisem deja. Lucru explicabil, ținând cont că veneau cei de la Proconsul, și nu un no-name oarecare. Inexplicabil, dacă ne gândim la istoria și activitatea recentă a trupei. Dar deja am disecat prea în amănunt problema și să continuăm povestirea, zic...

          Ne-am luat cuminți locul la o masă prea în spate pentru gustul nostru, de unde numai în picioare puteam vedea "scena", dar ce sacrificii nu facem noi pentru artă... Trupa a apărut fașionabil de târziu, cam la o jumătate de ceas de la ora anunțată pe afiș, și încă de la primele melodii "de încălzire" vocea lui Bodo a făcut localul să răsune. Și, pe lângă a lui, glasurile adunate ale tuturor celor prezenți, care au creat o atmosferă excelentă, cântând și dansând încontinuu. 

          Melodiile românești au fost curând înlocuite cu cover-uri după piese celebre, precum Let Me Entertain You, Baila Morena, With or Without You sau Personal Jesus. Vocea lui Bodo a primat iarăși, făcând în repetate rânduri să mi se zburlească pielea pe mine. Cu toate astea, niciodată cântecele altuia, cântate în altă limbă, nu vor suna la fel de bine ca cele proprii, interpretate în limba ta, așa că ne-a fost greu să înțelegem de unde preferința pentru acele melodii, când au rămas necântate câteva piese Proconsul foarte cunoscute, cerute de public. Dintre piesele consacrate ale trupei, am fredonat și eu Cerul, De la ruși vine ploaia, Mi-ai luat inima, Zbor, Nu mi-e bine fără tine sau Ce dacă mă doare. Și poate și altele, dar nu mi-am notat tot set-list-ul și am uitat.

          Atmosfera extraordinară a fost completată de public. Dacă de obicei pe la concerte domnișoarele și doamnele sunt mai cântăcioase, de data asta am văzut și o grămadă de domni respectabili cântând cu gura până la urechi sau mișcându-se lasciv (vezi minutul 4:55 din filmulețul de mai jos). Și aici, dovada unei seri excelente:

Destinatia mea, Romania

          În ultimii 6 ani de zile, de când am început să trec granițele țărișoarei noastre dragi, am văzut, am simțit și am trăit multe. Am "înroșit" harta, am adunat kilometri mii, unii prin apus, alții mai la răsărit, uneori pașii m-au purtat mai spre miazănoapte, alteori către miazăzi. Cu mașina, autocarul, avionul și mai ales cu piciorul m-am învârtit prin jumătate de Europa, și tot mi se pare că n-am ajuns prin suficient de multe locuri.

          Îmi place, pe oriunde m-aș duce, să mă bucur de frumusețile locului, de specificul fiecărei zone, de atmosfera proprie, de felul de a fi al oamenilor, de tot ceea ce, pus cap la cap, constituie farmecul acelui sat, oraș sau țară. Îmi place, de asemenea, să fac conexiuni între locuri, să compar și să contrastez, dar nu spre a trage concluzii. Nu există un "cel mai frumos loc", pentru că la fiecare am găsit ceva care să îmi placă cel mai mult. Undeva e arhitectura, altundeva atmosfera, într-o parte cadrul natural, într-alta oamenii șamd. Compar, deci, de cele mai multe ori, spre a trage învățăminte. Pentru a fura modele, dacă vreți s-o spun pe-a dreaptă. 

          De nenumărate ori mi s-a întâmplat, atunci când, în expansiunea mea, povestesc cu prea mare entuziasm despre locurile vizitate, să primesc replici tăioase, care să mă certe că ar trebui, înainte de a călători atât de mult în străinătate, să îmi cunosc mai bine țara. O cunosc binișor spre bine, iar părțile cu care n-am apucat încă să fac cunoștință sunt pe lista scurtă. Încet - încet o să-mi iau bocceluța în spinare și o să le vizitez pe majoritatea, pe unele mai minuțios, pe altele poate mai puțin. Nu e o promisiune făcută prin constrângere, căci nu-mi amintesc să datorez nimănui nimic. E doar un gest normal, venit din aceeași dorință de cunoaștere și plăcere a frumosului. 

          Cu toții știm ce țară frumoasă avem, dar cât de greșit o administrăm și cât de eronat ne-o promovăm. Acum înțelegeți, poate, la ce mă refeream când vorbeam de furat modele. Nu e neapărată nevoie să venim cu idei super originale sau inovative în turism, e aproape suficient să analizăm câteva exemple de bună practică și să le adaptăm și aplicăm cum trebuie la noi. Uneori trebuie întâi să vedem ce are succes la alții și să împrumutăm, dar nu adoptând ca atare, cu ochii închiși. Unele chestii se aplică, altele trebuiesc modificate în prealabil, dar toate aceste învățăminte, mai devreme sau mai târziu, ne sunt folositoare.

Foto 1: Izvoarele lacului Ohrid

          Apropo de asta, acum vreo două zile făceam un tur al orașului Ohrid din Macedonia, împreună cu câteva persoane. Prietena mea din Ohrid, Elena, ghida grupul, explicând despre istoria și geografia locului, despre arhitectură, despre locuri și oameni, etc. Ne-am oprit prima dată să vizităm o biserică ortodoxă. La ieșire din biserică, o persoană din grup s-a apropiat pentru a-i explica Elenei care e diferența arhitecturală dintre bisericile ortodoxe românești și cele macedonene, pentru a-i vorbi despre sfinții noștri, despre icoane făcătoare de minuni, despre mânăstirile pictate din nordul Moldovei și cele de lemn din Maramureș etc. Am mai mers ce am mai mers și am ajuns la cetatea țarului Samuil. După ce Elena a spus câteva cuvinte despre istoria cetății, despre domnitorii care și-au avut scaunul acolo, despre lupte celebre, legende și câte și mai câte, aceeași persoană s-a apropiat pentru a-i vorbi despre cetățile noastre dacice, despre Deva și Râșnov, despre marii domnitori și conflictele cu turcii. Izvoarele lacului Ohrid  (foto 1) au semănat cu Delta Dunării, micuța plajă din Ohrid a fost mic copil pe lângă întinsele plaje cu nisip fin de la Marea Neagră, Sf. Clement și Naum și-au găsit repede seamănul în Sf. Andrei. 

          Spre finalul zilei, intrigată fiind, am întrebat-o pe doamna cu pricina de ce i-a povestit Elenei toate acele lucruri despre țara noastră. Mi-a spus că noi, cei care ieșim din România și avem contact direct cu străinii, cu ghizi turistici, cu agenți și agenții de turism, ar trebui să fim primii care să ne promovăm țara, povestindu-le, la rândul nostru, despre toate locurile care merită vizitate în țara noastră. 

          Și are dreptate. E pasiunea noastră, încântarea și dragostea cu care povestim care poate să ne repoziționeze pe harta turistică a lumii. E această "știință" a locului pe care îl cunoaștem bine care ne dă dreptul să îi invităm și să îi aducem aici. Și eu știu că, cel puțin de acum înainte, o să povestesc tuturor despre țara noastră doar de dragul de a-i auzi spunând cuvintele acelea trei care îmi gâdilă atât de plăcut auzul: My Destination, România! :)